Tot mai des în timpul din urmă, remarcăm o „economisire” ciudată a surselor de informaţie. Cu alte cuvinte, a bibliografiei obligatorii. În numărul 597 al „Dilemei vechi”, Matei Martin scrie un scurt articol despre „criza sistemului cultural din Franţa”. Temă interesantă şi oarecum neaşteptată, mai ales dacă vorbim de Franţa, nu de România. Autorul citează ca sursă a informaţiei o „cercetare” a unei doamne, probabil, franţuzoaică, Emilie Jerson. Manager cultural, ni se spune că ar fi doamna cu pricina. Unde anume şi prin ce alte cercetări s-a remarcat, nu ni se spune. Cercetarea ar fi o „carto-criză”, o hartă „în care autoarea face un recensământ al tuturor evenimentelor şi instituţiilor afectate”. Unde a apărut? Tăcere. Ca să fie pe deplin credibilă, informaţia avea nevoie de indicarea completă a sursei. În acelaşi număr din aceeaşi revistă, Ioana Bot semnează un articol polemic: „Cum am devenit complotistă”. E vorba de binecunoscutele teorii abracadabrante despre Eminescu. Ioana Bot se numără, ştie toată lumea, cu excepţia academicianului român Mihai Cimpoi, printre cei mai buni cunoscători ai marelui poet. Un careu la picioarele textului conţine o jumătate de pagină despre „asasinarea” de către francmasoni a lui Eminescu. Autoarea careului este o oarecare Angela Anghel. Careul ilustrează perfect inepţiile denunţate de Ioana Bot în textul ei. Dar cine este Angela Anghel? Unde a apărut bijuteria de un imens ridicol intitulată „Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei”? Nu că am muri de curiozitate, dar orişicât…