,,Bonsoir à tous!"
Îmi place să cred că sînt foarte mulţi cei care, curînd după 1990, bucurîndu-se că pot vedea programele TV5 retransmise şi în România, au pus pe lista cîştigurilor incontestabile ale perioadei şi satisfacţia de a-l fi cunoscut pe Bernard Pivot şi de a fi devenit în scurtă vreme admiratori, sau chiar fani, ai emisiunii sale Bouillon de culture.
Eu, una, aşteptam cu nerăbdare cel mai cordial salut auzit vreodată, ,,Bonsoir à tous", rostit pe un ton inimitabil, alert şi voios. Acesta dădea startul, imprima ritmul emisiunii, rămînea în aer şi ocrotea climatul de bună dispoziţie, uneori chiar de entuziasm al discuţiilor, pînă la momentul despărţirii cînd, parcă din prag, interpelîndu-ne cu sufletul la gură, gazda nu ne lăsa pînă ce nu ne copleşea cu semnalarea unei avalanşe de alte cărţi, compact-discuri sau video-casete înrudite tematic cu vedetele absolute ale serii.
În iunie 2001, împlinind 62 de ani, Bernard Pivot a hotărît să se retragă de pe platoul canalului de televiziune Antenne 2 unde, timp de 25 de ani (mai întîi ca animator al emisiunii Apostrophes, 1975-1990, cu care şi-a cucerit renumele internaţional, apoi al emisiunii Bouillon de culture, 1991-2001), şi-a făcut exemplar, admirabil, genial meseria de ziarist cultural, singura calitate pe care şi-o recunoaşte, fidel formaţiei şi dispoziţiilor sale şi unei profesiuni de credinţă foarte clar exprimată:
,,Da, cuvîntul pe care îl revendic pentru Apostrophes este promovarea."
,,Promovarea cărţilor, a lecturii, a plăcerii de a citi. Promovarea cuvintelor prin intermediul imaginilor. Promovarea ideilor, a muncii intelectuale, a reflecţiei. Promovarea actului de a scrie. Promovarea editurilor, a librăriilor şi bibliotecilor, Promovarea cititorilor."
Numărîndu-se printre admiratorii lui Pivot, Pierre Nora, scriitor, directorul ziarului ,,Débats", curios şi puţin contrariat de un succes atît de durabil şi de răsunet internaţional, a avut fericita idee de a-l provoca pe animatorul-vedetă la o serie de convorbiri, încercînd să-l facă să-şi dezvăluie secretele, să deschidă culisele laboratorului său de creaţie. A rezultat o carte cuceritoare, optimistă, veselă, spontană, generoasă, după chipul şi asemănarea eroului ei: Bernard Pivot Meseria de a citi Răspunsuri lui Pierre Nora. De la Apostrophes la Bouillon de culture (Editura Gallimard, 1990 şi 2001)* Aflăm că s-a născut ,,le plus gaiment du monde" - Nora l-a rugat pe Pivot să-i răspundă la o serie de întrebări, dar el, considerîndu-se ,,prost la oral", s-a declarat dispus la un schimb de întrebări şi răspunsuri scrise, cu condiţia păstrării discreţiei pînă la aprecierea rezultatului de către cei doi complici. ,,Prost la oral", Pivot stăpîneşte un stil firesc şi simplu, spumos, spiritual, de bună calitate, e drept, şi în privinţa oralităţii, aşa că repurtează victorii şi pe acest teren.
Ce secrete profesionale aflăm? Dezamăgire. Pivot nu are secrete, nici soluţii miraculoase, ci respectă cu sfinţenie o serie de reguli de bun simţ ale meseriei, o disciplină de lucru de la care nimic nu îl poate abate, îşi respectă imaginea şi îşi păstrează buna dispoziţie.
,,Cred în modestia şi în ignoranţa receptivă şi neliniştită a animatorului de televiziune."
,,Dacă am o tehnică de interviu? Nu. Am un fel de a fi, de a asculta, de a vorbi, de a impulsiona, care îmi este natural. Eram aşa înainte de a lucra la televiziune şi voi rămîne aşa şi după aceea. Mulţi îşi închipuie că pentru a pune întrebări, pentru a conversa în faţa camerelor de luat vederi, ziaristul trebuie să fie altul decît în viaţa obişnuită. În ceea ce mă priveşte, nu văd decît asemănări, cu excepţia faptului, desigur, că la televiziune eşti presat de timp, că trebuie să fii mai rapid dect acasă sau pe stradă, că totul trebuie să fie ,,util". Dar în harababura conversaţiei, cum să fii altfel decît eşti?
Mi-am impus totuşi cîteva reguli de bun simţ, pe care, conştient sau nu, le aplică toţi ziariştii de televiziune: formulez întrebări scurte; consider că orice răspuns, fie şi dezamăgitor, este mai important decît întrebarea (,,Răspunsul meu este da, spunea Woody Allen, dar care a fost întrebarea?"); nu uit niciodată că o dată cu mine întreabă şi telespectatorul, şi că tot el ascultă răspunsul.
Pentru fiecare emisiune plec de la următorul postulat: publicul nu ştie nimic, nici eu, iar invitaţii mei, intelecutali şi scriitori, ştiu o mulţime de lucruri. Eu, pentru că le-am citit cărţile, ştiu suficient de mult pentru a fi mediatorul între ignoranţa unora - care nu aşteaptă decît să afle - şi cunoştinţele celorlalţi - care abia aşteaptă să le transmită. O emisiune reuşită este aceea după care telespectatorii fiind mai bine informaţi, mai cultivaţi, mai puţin ignoranţi decît înainte, simt nevoia irezistibilă de a şti şi mai mult cumpărînd şi citind cărţile despre care s-a vorbit timp de o oră şi un sfert.
Dacă cel ce întreabă nu a citit cărţile, dacă pune întrebări universal valabile, nu poate, în lipsa unor cunoştinţe minime, să stimuleze desfăşurarea emisiunii, autorul riscă să pară dezamăgitor şi totul iese prost şi pentru el şi pentru carte şi pentru public. Dacă, invers, cel ce întreabă este un mare specialist, care dovedeşte că ştie tot atît de mult ca şi autorul, ba chiar mai mult, se ajunge la o conversaţie între specialişti, din care publicul se simte exclus, şi iarăşi iese prost. De aceea este important ca ziaristul care se ocupă de cărţi la televiziune să nu fie un confrate al invitaţilor săi. Cred sincer că miracolul emisiunilor Apostrophes, cum s-a spus, tocmai în asta constă. Eu nu sînt scriitor, regret acest lucru, dar această suferinţă veche, adîncă, ascunsă, nu m-a făcut să-mi fie ciudă, nu m-a acrit, dimpotrivă, mi-a stîrnit o admiraţie sinceră, dar nu prostească, şi o nestăpînită curiozitate pentru orice persoană care a convins editori ca Gallimard, Fayard, Actes Sud sau Bernard Barrault să-şi imprime numele lîngă al lor pe coperta unei cărţi. Restul nu e decît muncă, lectură, judecată. Iar esenţialul este aţi înţeles, să fii bine dispus".
,,Restul nu e decît muncă..."
Timp de cincisprezece ani cît a durat Apostrophes, probabil că şi mai departe, în cei zece ani de Bouillon de culture la care am asitat şi noi, pentru toate emisiunile din care, spre deplina satisfacţie a publicului, nu se vedea decît imensa plăcere a dezbaterii, a conversaţiei despre carte, cu cartea în mînă, cu cărţile pe masă, şi care lăsau, dincolo de informaţie, o anumită efervescenţă intelectuală stimulativă, Bernard Pivot se supunea cu plăcere unui program de ocnaş:
,,Faptul de a hotărî singur alegerea cărţilor, în funcţie de gustul personal şi de ceea ce credeam că poate fi interesant pentru telespectatorul-cititor, mă obliga să citesc mult, uneori mai mult decît necesar. Într-o săptămînă obişnuită, raţia mea de lectură era descompusă după cum urmează: luni, între cinci şi opt ore; marţi, între opt şi zece ore; miercuri şi joi, între douăsprezece şi cincisprezece ore; vineri, între cinci şi şapte ore; sîmbătă, între patru şi zece ore; duminică, între opt şi zece ore. Cît despre tehnica de lectură, bănuiala că aş folosi vreo metodă rapidă, mă şochează. Dacă aş aplica vreuna, ar fi o dovadă că puţin îmi pasă de muzicalitatea frazei, că nu mă interesează cum e scrisă cartea, că de fapt nu-mi place să citesc. Cele mai bune întrebări puse autorilor s-au iscat din remarcarea unei ambiguităţi, a unui cuvînt şocant, pe care nu ai nici o şansă să le descoperi dacă pui lectura pe acelaşi plan cu alergarea.
Apoi, cînd cititul este o meserie, disponibilitatea vizuală şi spirituală trebuie să fie maximă. Să ai timp, să nu grăbeşti sau să expediezi lectura. Să ai mintea limpede pentru a te concentra asupra cărţii. Politeţea datorată oricărui autor, celebru sau nu, fie că îl admiri sau nu, cere să-i stai la dispoziţie ca unui musafir pe care tu l-ai chemat, şi nu îl ţii în prag. Cititorul profesionist citeşte pe îndelete, temeinic, indiferent de sentimentul pe care i-l procură lectura: plăcere, iritare, entuziasm, furie, indiferenţă".
...şi sacrificiu liber consimţit
"Cărţilor le-am sacrificat cinematograful, cealaltă mare pasiune a mea, teatrul, expoziţiile, muzica şi chiar multe meciuri de fotbal, călătoriile, week-endurile, plimbările prin Paris. Dar era o disciplină de viaţă liber consimţită pentru o emisiune care merita un asemenea sacrificiu datorită satisfacţiilor considerabile pe care mi le-a adus. De n-ar fi fost decît mîndria de a şti că, încă de sîmbătă dimineaţa, Apostrophes se continua în librării..."
De vineri după-amiază pînă vineri seară
Apostrophes a fost singura emisiune, de pe toate canalele franceze de televiziune, care, vreme de 15 ani, nu şi-a schimbat ziua şi ora de difuzare: vineri seară, la nouă şi jumătate. Realizatorul ei este de părere că de pe urma acestei sacralizări, a acestui "terorism liniştit" pe care l-a exercitat cu timpul, singura care a avut de cîştigat a fost cartea. Începînd din 1991, Bouillon de culture, care a înlocuit Apostrophes, a moştenit aceeaşi oră de difuzare, pînă în 2001.
- "Cînd şi cum anume vă construiţi emisiunea?"
"Vinerea după-amiază, între două şi trei, cu toate cărţile citite, mă înham la pregătirea emisiunii. Stabilesc mai întîi ordinea de prezentare a cărţilor, potrivit unei logici ţinînd mai degrabă de fler decît de vreo judecată riguroasă. Uneori, schimb ordinea cu puţin timp înainte de intrarea în emisie în funcţie de presupunerile pe care le fac în legătură cu reacţiile autorilor. Dar în general ştiu că nu e bine atunci cînd ordinea de prezentare nu îmi apare imediat cu claritate. Această ordine şi cîteva reguli elementare de politeţe - nu sînt eu gazda? - determină distribuirea locurilor pe platou, pe care o transmit echipei mele. Apoi încep să pun în ordine materia primă a emisiunii, după cum urmează:
Recitirea tuturor notelor şi pasajelor subliniate pentru fiecare carte în parte.
Alcătuirea unor fişe de legătură între cărţi şi autori pe baza unor asemănări sau divergenţe, a felului în care s-ar putea completa sau confrunta, a reacţiilor pe care le aştept.
Însemnarea pe prima pagină a fiecărei cărţi a primelor două sau trei întrebări, apoi a cîtorva cuvinte-cheie care să mă ajute mai departe în formularea întrebărilor şi să-mi stimuleze memoria.
O nouă lectură pentru intercalarea semnelor, întotdeauna de hîrtie roz şcine nu le-a remarcat mulţimea misterioasă şi promiţătoare?! obs. meaţ, la paginile de unde voi citi, poate, cîte un fragment, sau care vor declanşa vreo controversă, sau pe care ar trebui să le găsesc repede pentru a contracara o contestaţie...
Vă închipuiţi că am întotdeauna mai multă muniţie decît e nevoie pentru o emisiune de o oră şi un sfert dar tocmai pentru că sînt bine înarmat mă simt liber şi în largul meu.
În jur de şapte şi jumătate, un duş, Gilette, unghiile, costumul, cravata. Ascult între timp radioul, uneori şi jurnalul de la ora opt. Mă gîndesc la cîteva fraze de introducere, pentru prezentarea emisiunii. Îl mai mîngîi odată pe Rominet (motan vărgat, mare şi frumos, cu ochii verzi, migdalaţi, născut în 1973, anul debutului meu în televiziune; lîngă mine, lipit de mine, pe biroul meu, - niciodată pe mine, înţelegînd că nu poţi citi bine cu o pisică în braţe -, a fost tovarăşul meu tăcut şi curajos de lectură timp de 17 ani) şi pornesc spre televiziune. Parchez maşina în curte - am acest privilegiu. S-a făcut ora nouă, iar uneori invitaţii sînt deja prezenţi. Machiaj. Fotografii. Apostrophes/Bouillon de culture. Urmează comentariile în jurul unui pahar cu apă, suc de fructe sau whisky. Către miezul nopţii, supeu la braseria Lipp împreună cu întreaga echipă. Mă întorc acasă. Abia pe la două, extenuat, mă culc şi adorm imediat..."
O regulă de aur: reputaţia ireproşabilă
"Am avut ambiţia de a fi un foarte bun ziarist şi, sincer vorbind, doar dacă nu sînt eu prea naiv sau prea orbit, nu prea văd cum poţi reuşi pe termen lung în această meserie, dacă alături de numele tău trebuie să scrii cifre sau cuvinte care dovedesc că eşti influenţabil, sensibil la onoruri şi atenţii. Acesta este unul dintre motivele pentru care ziariştii, pentru a scăpa de tentaţii, trebuie să fie bine plătiţi.
În ceea ce mă priveşte, Antenne 2 m-a plătit regeşte doar după ce am început "războiul" dintre canale, după privatizarea TF 1 şi goana după vedete ale micului ecran, care a urmat. Da, aud întrebarea: Cît? Cît? Cîştigam destui bani pentru a stîrni teribile invidii, dar nu destui ca să-mi atrag consideraţia.
Înainte de a beneficia de concurenţa între canale, primeam un salariu obişnuit, pe care mi-ar fi fost uşor să-l dublez prin participarea la conferinţe sau la tot soiul de activităţi lucrative pe care alte "staruri" de televiziune le acceptă cu plăcere [...] Mi-aş fi pierdut însă independenţa, la care ţin mai mult decît la orice. [...] Nici publicitate, pentru indiferent ce produs, nu am acceptat să fac pentru că publicul ar fi putut crede că de vreme ce sînt plătit pentru încurajarea cumpărării de maşini, vinuri, anuare etc., probabil că primesc bani şi pentru cărţile pe care le recomand. Cîştigul dintr-o campanie publicitară nu ar fi compensat în nici un fel pierderea credibilităţii mele.
Am refuzat şi propunerile diferitelor edituri. Mai mult naivi decît diabolici, editorii mi-au propus contracte foarte avantajoase pentru alcătuirea unor colecţii, participări la comitete de lectură, culegeri ale articolelor mele din ,,Lire" sau ale cronicilor mele radiofonice, dosare ale emisiunilor Apostrophes etc. Le răspundeam întotdeauna: ,,Să înţeleg că nu vă mai place Apostrophes. Vreţi să distrugeţi emisiunea?"
Se impunea cu atît mai mult să fiu ireproşabil, mai presus de orice bănuială, cu cît munca mea de ziarist avea drept scop cumpărarea unui produs: cartea. Atunci cînd un sector al comerţului, oricît de restrîns, este influenţat de ceea ce face şi spune la televizor un ziarist, rigoarea şi cinstea acestuia trebuie să fie fără cusur. O dată cu pierderea încrederii, nici emisiunea nu ar fi supravieţuit prea mult, sau ar fi supravieţuit într-o atmosferă morocănoasă. Cu cît Apostrophes se instuţionaliza şi exercita o mai mare influenţă, cu atît eram mai obsedat de a nu stîrni vreo bănuială".
Renumele internaţional şi cîteva titluri de nobleţe
Dacă prin durata sa, în Franţa, Apostrophes a canalizat, după cum spune Bernard Pivot refuzînd să-şi atribuie vreun merit, toate sentimentele de deferenţă şi simpatie datorate cărţii şi scriitorului, nici pe plan internaţional ecoul ei nu a fost neglijabil.
,,La renumele internaţional al emisiunii au contribuit hotărîtor scriitorii străini invitaţi, în special cei americani - Mailer, Styron, Irving, Susan Sontag, Bellow, Tom Wolfe, Arthur Miller, - impresionaţi să participe la o emisiune în direct, transmisă de un canal important, la o oră convenabilă a serii, uimiţi că animatorul le citise cărţile, sideraţi că nu sînt întrerupţi de o cîntăreaţă, un scamator, un pastor petiţionar sau un golden boy, stupefiaţi de efectele prestaţiei lor asupra vînzării cărţilor.
Aşa se face că pe 13 septembrie 1985, A. F. P. difuza o ştire pe care am înrămat-o. Este Legiunea mea de onoare. Suna aşa: Emisiunea literară Apostrophes, de Bernard Pivot, va fi difuzată începînd cu 30 octombrie, la New York, pe un canal unviersitar recepţionat prin cablu. City University, cu 150000 de studenţi, a cumpărat în bloc 48 de emisiuni din 1984. /.../ Emisiunile nu vor fi subtitrate, dar vor fi precedate de cîte o introducere şi urmate de cîte o lecţie de vocabular. /.../
Ştiu de asemenea că există cluburi ,,Apostrophes", ca de pildă la Stochkolm, sau că în Polonia, la institutele franceze de la Varşovia sau Cracovia, emisiunea era urmărită de sute de studenţi francofoni veniţi să respire libertatea pentru care militau la Solidarnosc.
Italia este însă ţara unde Apostrophes se bucură de cea mai mare simpatie, pe de o parte pentru că programele Antenne 2 sînt recepţionate în multe zone, în special la Roma, iar pe de altă parte pentru că mulţi scriitori italieni vorbitori de francză i-au fost oaspeţi. M-am simţit mîndru ca o piatră a Colosseumului cînd, la Capri, am primit un premiu din partea unui juriu de scriitori şi ziarişti, în acelaşi timp cu John Le Carré.
De asemenea, am fost fericit precum coarnele unui taur după ce au sfîşiat veşmîntul de lumină al toreadorului, atunci cînd editorii catalani mi-au atribuit premiul Atlantida."
Chestionar
(în loc de încheiere)
Pivot mărturiseşte, în legătură cu Bouillon de culture, că de fiecare dată cel mai greu i se părea să găsească o formulă de încheiere. ,,O emisiune în direct e ca şi o grevă: trebuie să ştii să o termini." De aceea, la un moment dat a inventat un chestionar. Iată-l şi pentru noi, admiratorii săi şi, de ce nu, pentru mulţi dintre potenţialii săi invitaţi - scriitori români - pe care, sînt convinsă, o iniţiativă bine dirijată i-ar fi adus pe platourile acestei emisiuni cu record de audienţă.
Cuvîntul preferat?
Cuvîntul pe care îl detestaţi?
Drogul favorit?
Sunetul, zgomotul care vă place?
Sunetul, zgomotul care vă scoate din sărite?
Înjurătura la care recurgeţi?
Personalitatea pe care aţi propune-o pentru o nouă bancnotă?
Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi?
Planta, copacul sau animalul în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi?
Dacă Dumnezeu există, ce aţi vrea să vă spună, după moarte?
* Un comentariu al activităţii lui Pivot, pe baza mărturisirilor sale din această carte, a făcut şi Nicolae Manolescu în editorialul său ,,Cartea la televiziune" din R. l. nr. 38/2001
