Aplauze furtunoase şi coşuri imense cu flori merită toţi scriitorii care după 1989 au făcut publicistică, nelăsând biata limbă română la discreţia ziariştilor. Ana Blandiana, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Petre Stoica, Mircea Mihăieş şi mulţi, mulţi alţii, cărora li s-a adăugat de curând Mircea Cărtărescu, au ţinut sus steagul exprimării elegante într-o presă invadată de incultură şi vulgaritate.
Printre cei cărora trebuie să le fim recunoscători pentru apărarea limbii române şi a ţinutei intelectuale în vremuri de mare confuzie se numără Barbu Cioculescu, care, în afară de fiul lui Şerban Cioculescu, este un scriitor original, de neconfundat cu tatăl său. Publicistica sa, din ziarul Dreptatea şi din alte periodice, dar mai ales din România literară, se citeşte cu plăcere, cuvânt cu cuvânt, ca o creaţie literară. Ca să ne convingem, putem deschide cartea recent apărută, Zădărnicii. Prin vuietul vremii, la întâmplare. Avem în faţă, iată, articolul Nimeni nu vă vrea răul, de la pagina 287, publicat întâi în România literară. Autorul denunţă faptul că în România, deşi se face mare caz de lupta împotriva corupţiei, corupţii rămân mereu neidentificaţi ("Avem corupţie fără corupţi!", definea cândva situaţia, sarcastic şi memorabil, Nicolae Manolescu). Ei sunt un fel de fantome. Analogia odată stabilită, publicistul se lansează într-o descriere a situaţiei fantomelor din lumea occidentală, oferindu-ne o adevărată comedie a modului cum şi le reprezintă oamenii de acolo:
"Cel mai des s-a semnalizat existenţa unor fantome insomniace, puse pe tapaj la orele somnului dulce, răutăcioase, stricăcioase, refractare comunicării, alergice la schimbarea de proprietari. De aceea o fantomă modestă, melancolică şi meditativă este o adevărată comoară la casa omului, nepretinzând nici un fel de cheltuieli suplimentare, peste cele curente de întreţinere, păstrând curăţenia încăperilor, păşind fără zgomot, ieşind prin ferestre închise, intrând prin horn şi chiar prin instalaţia de aer condiţionat. În lipsa ocupanţilor umani, asemenea exemplare vor închide robinetele uitate deschise, vor folosi bicicleta ergonometrică, vor urmări la televiziune emisiunea Ťsurprize, surprizeť şi, nelipsit, buletinul meteorologic."
În stilul său tacticos, de om de modă veche (care ştie că e de modă veche şi refuză să-i imite pe publiciştii grăbiţi de azi), Barbu Cioculescu trece apoi la inventarierea a ceea ce se ştie despre "marii corupţi":
"Este vorba de inşi despre care se crede că ar exista, ar fi fost văzuţi în mai multe rânduri şi de persoane din diferite medii, unele dintre care de certă credibilitate, altele isterice sau numai dornice de a fi popularizate, precum rarii norocoşi ce l-au văzut pe omul zăpezilor. Se zvoneşte că ar frecventa, aceşti mari corupţi, cazinourile cele mai ruinătoare, barurile cele mai scumpe, hotelurile cele mai costisitoare, cluburile cele mai închise, fără a-şi pierde consistenţa, că ar circula în maşini de sute de cai putere şi sute de mii de euro, dispunând, într-un fel sau altul, de cele mai verticale edificii, pe care stă scris ŤBancăť, de domenii, vile de maxim confort, conturi de câte nouă zerouri la bănci bine chitite, unde prin minte nu-ţi trece. Şi, desigur, teren de vânătoare, iaz, plaje, munte, soţie acţionară, fii şi fiice prin universităţile cele mai nobile de peste ocean, judecători distraţi, care uită să-i lege."
Similitudinea cu fantomele generează un comic irezistibil:
"Neidentificabil fizic, marele corupt are în comun cu fantomele darul de a trece prin ziduri, portetul său robot nu face să răsune telefoanele poliţiei. Ca şi fantomele, dispare tocmai când să-l înhaţi, iar dacă s-ar pune în strania postură de pieton ar trece neobservat. Numai în caricaturi apare puhav, pitic şi pătrăţos, doar la emisiunile TV se înfăţişează agramat, arţăgos, arogant. Vocea nu i se aude, pentru marele corupt vorbeşte marele avocat, el ne asigură că domnul care a coborât din limuzină spre a urca treptele tribunalului o face în calitate de martor. Fireşte, omul are necazuri, asemenea avocaţi costă enorm, vezi vilele lor concurându-le pe ale magistraţilor. Întocmai cum Scoţia foşgăie de fantome, România este raiul de elecţie al marilor corupţi, dar aici apare o substanţială deosebire: aceştia sunt proprietarii palatelor în care mişună."
Toate articolele - despre sondajele de opinie, despre Ion Iliescu et comp., despre invocarea virtuţii în discursurile politice, despre ascensiunea nesperată a P.D., despre falsa alternare la putere, despre demagogia invocării doctrinelor politice etc. - sunt scrise cu această artă a ironiei fine şi cu această fantezie desfăşurată meticulos, ca şi cum n-ar fi vorba de necruţătoare pamflete politice, ci de poveşti spuse la gura sobei.
Stilul este de o desăvârşită eleganţă. Barbu Cioculescu ne face să ne aducem aminte de acel personaj pitoresc din unele filme de western - pistolarul cu costum şi cravată, care îl salută pe adversar înainte de a-l împuşca, iar după ce îl împuşcă îşi şterge pistolul cu o batistă de mătase.
