Balla Zsófia s-a nãscut la Cluj, în anul 1949; este absolventa Academiei de Muzică (promoţia 1972). între 1972-1985 a lucrat ca redactor la emisiunile muzicale şi literare ale secţiei maghiare de la Studioul teritorial de Radio din Cluj.
În 1984 şi în 1991 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie.
Din 1993 trăieşte la Budapesta.
În 1992, în Ungaria i se acordă Premiul DÉRY Tibor, iar în 1996, Premiul JÓZSEF Attila.
În 1994, în Germania i se acordă bursa Kulturfonds, iar în 1999, bursa Academică DAAD.
Din 1965 scrie poezii, eseuri, proză scurtă, poezii pentru copii, critică literară şi muzicală.
Volume mai importante: A dolgok emlékezete (Memoria lucrurilor - poeme, ESPLA, 1968), Apokrif ének (Cîntec apocrif - poeme, Ed. Kriterion, 1971), Vízláng (Flacără de apă - poeme, Ed. Kriterion, 1975), Második Személy (Persoana a Doua - poeme, Ed. Kriterion, 1980), Kolozsvári Táncok (Dansuri clujene - poeme, Ed. Kriterion, 1983), Aşa cum trăieşti, poeme selectate şi traduse de Aurel ŞOROBETEA cu o prefaţă de Grete TARTLER, Ed. Kriterion, 1983, A páncél nyomai (Urmele platoşei - poeme, Ed. Kriterion, 1991), Eleven Tér (Spaţiu Viu - poeme, Ed. Magvetö, Budapesta, 1991), Egy pohár fü (Un pahar de iarbă - poeme, Ed. Jelenkor, Pécs, 1993), Ahogyan élsz (Aşa cum trăieşti - volum selectiv, poeme, Ed. Jelenkor, Pécs, 1995), Schönes, trauriges Land (Ţară frumoasă şi tristă) - poeme selectate şi traduse de Hans-Henning PAETZKE, Ed. Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1998, Spirituoso, poeme selectate şi traduse în limbile germană, franceză, engleză de: BÁTHORI Csaba, DORNBACHER Kinga şi Stephen HUMPHREYS, Ed. Jelenkor-Lettre, Pécs-Budapesta, 1999.
Mi-e frică, asta este
Liliecii albi din catifea
întind şenila pe pămînt.
Polonia murmură în mine,
Czestochowa şi Oswiecim,
lumea de dincolo-i fragedă - mă crezi?
aripi de os cresc din umărul tău,
liliacul mi se reîntoarce în pîntec,
mi-e groază de catifeaua mioapă,
ghearele umblă prin mine,
zbor în spaţiul aerian a douăzeci de ţări,
scuip zăpadă fierbinte.
Ai vorbi, în gît ţi se opreşte prescura
Am fost în tine Mamă încă înainte de existenţă.
Atunci cînd înmormîntaţi săpunul. Un mic cerc
în spatele barăcii. Duhneau cu toţii.
Duhneau a groază. Săpunul uman
spălase stomacul Pămîntului,
multe cadavre neînmormîntate.
A dizolvat ierburile, genunchii.
A stins febra din păpădie.
Săpunul cenuşiu de spălat rufe.
I-ai jeluit, i-ai atins în hohote
pe Ei.
Ţară frumoasă şi tristă
Precum un miel, alunecos.
Sîngerez în poloneză, în ebraică,
înot cu acest fluviu.
Urma crimei pe cruce.
Scandal pe arătură, în porţi,
pe poteca barăcii, atenţie.
Sînt horn şi sînt fum,
călătoresc pe pămîntul însămînţat.
Renaştere, baroc. îngerul meu.
Fără de împuţinare.
Cine da.
Metamorfoză
Tu, cel care eşti aici - nu eşti aici.
Pe sîrmă sevă: înăuntru-în afară
esenţe, inimi
orbeşte o lacrimă de nichel.
Spaţiul te dezbină, în trup
descoperi un chin necunoscut.
Ceri ceva neîncetat;
te opreşti pe două nume înşirat.
Soarele topit, vîntul de plumb
cade şi se sălbăticeşte.
Lumina umbrei impuse
se prăbuşeşte neînchegat.
Pe copacii pîrjoliţi pe jumătate
mici vaiete coagulate atîrnă.
Mirosul generează trandafiri.
îngerul umblă nătîng
bi şi asexuat.
Suflare
Vor pune apoi sare pe pămînt.
Precum peştele, alunecă,
aşa vine pe lume, vîscoasă.
încă în întunericul luminos,
supa de carne.
în ea, o băşică de opal,
se împiedică sufletul,
un balon fluturînd pe un fir de aţă;
această pată de ceaţă ţine sus,
sus! carnea deasă. în piept
focul uşor, stins al cerului,
o împingi de colo-colo în zeamă.
Nu-ţi dă voie să te scufunzi.
Deşi te trage greutatea de beton
a umbrei, o ţine
patria, fratele, trupul.
Cîrligele sufletului
te smucesc din moarte. Moirele
privesc şi precum din peşte
pînă şi din trup ţi le smulg.
Cînd în bucătărie
Aici e rodul, mov.
E frig, arde focul, se vede
respiraţia, urma cuvîntului.
Vestea se opreşte în ureche.
într-o sticlă învelită în cîrpe
se urcă în copac, sub
un bec de o sută, în apa tot mai rece
micuţa broască ţestoasă din sud
cu sînge fierbinte
face plajă agonizînd,
îi atîrnă cele patru picioare;
a plecat pe jos acasă
pe un ger de douăzeci de grade
bolnavul operat,
mai are firele în el - poezie, poezie...?
Fumegă sîrma, arde pieptenele
în păr. Mergi de colo-colo, cauţi ceva,
pe spate cojoc gros, eşti
numai haine, înveliş.
Strada asta e numai gheaţă. Numai gheaţă
e lacrima, sfredeleşte anul.
Acum e şapte sau opt
Număraţi deasupra mea,
poate mă mai ridic.
Cuvinte, acid, sare. Sept nazal.
Duoden, o existenţă pentru celălalt.
Pe străzi pojghiţă de gheaţă.
mîzgă maronie, apoasă, o femeie în blană
era întinsă pe jos,
pe piept cu cîinii cafenii, ai nimănui,
acolo-i îngenuncheată sufocarea; din ani
doisprezece, o duzină, atît,
atît. Un fular, o căciulă.
K.O.
îţi spun ce fel de război
Liniştea, precum podul şi sub el terenul minat,
în mînă spaima, precum o grenadă consumată,
timpul e enigmatic de stufos acum,
repausul, precum un revoluţionar exilat.
(M-ai iubit şi altă dată?)
A te prăbuşi,
pe piept un lacăt uriaş,
un zero purpuriu la început de serie;
şi să arzi încă în aer,
nu moarte ajunge pe pămînt:
o funingine fericită.
Se deschide fulgerul leneş,
care durează minute.
Se dezbracă poezia, devine tăcere.
Pe margini
Stau pe marginea covorului, sosesc regi înalţi,
zvelţi să-mi cuprindă mijlocul,
taţi îndrăgostiţi, morţi. înfloreşte
muzica şi fulgeră subţire, şopteşte
la spatele meu - mă predau resemnată
în susurul încet. Mă poate pierde pentru totdeauna
cel care nu vine după mine, aici e capătul Insulei,
de aici pe cimentul îngheţat trebuie să păşesc
cu tălpile goale.
