Creaţie a desenatorului şi scenaristului italian Hugo Pratt, ivit în Balada mării sărate (1967), dar devenit protagonist odată cu seria episoadelor din „Pif“ (iniţiată în numărul 58 din martie 1970), Corto Maltese este astăzi unul dintre cele mai fecunde mituri culturale (în sensul mitologiilor lui Barthes) ale lumii occidentale. Dincolo de serializarea comercială a icon-ului BD („industria hagiografică“: agende, tricouri, jocuri de cărţi, agende de însemnări, reţete gastronomice, ghiduri turistice), există, ne înştiinţează Mircea Mihăieş în Istoria lui Corto Maltese: pirat, anarhist şi visător, „o ştiinţă în necontenit progres, căreia am putea să-i spunem cortomaltesologie“.
„Istoria” matelotului-pirat, pe care încearcă să o reconstituie şi autorul român în acest studiu monografic, reprezintă, de fapt, o ingenioasă „maşinărie” borgesiană, în care ficţiunea invadează realul, năucindu-l. Comentariile, glosele şi paratextele însoţitoare (albume, exegeze, memorii, dialoguri) transformă un erou fictiv într-un personaj cu existenţă „reală”, acţiune de mistificare începută la sfârşitul anilor ’80 de către admiratori înfocaţi (Dominique Petitfaux şi Michel Pierre), prin complicitatea lui Hugo Pratt (o farsă meta-ficţională, care ar putea figura în vastul catalog al mistificţiunilor, discutate, la noi, de criticul şi istoricul literar Mircea Anghelescu). În condiţiile în care Corto Maltese se bucură de o „biografie romanţat-documentată” şi dă „interviuri imaginare”, Mircea Mihăieş intră el însuşi în acest joc al lui als ob, propunându-ne un pact critic deopotrivă (pseudo)referenţ ial („respectând convenţiile monografiei dedicate unui personaj cu identitate reală”) şi metatextual, mai ales că, „privite de la înălţimea teancurilor de cărţi născute pe marginea experienţelor lui Corto Maltese, benzile desenate ca atare par insule din ce în ce mai mici ale unui arhipelag ce pluteşte într-un ocean bibliografic”. Lectura „ideală”, pe care nu doar o recomandă, ci chiar o pune în practică eseistul, presupune parcurgerea conjugată a benzilor desenate şi a textelor explicative, de toate felurile. Un al doilea volum proiectat al acestei cărţi, A doua viaţă a lui Corto Maltese, ar urma să analizeze sistematic albumele publicate independent, începând cu anul 1974.
Miza monografiei despre Corto Maltese (structurată în şase capitole care desfoliază biografia personajului, aventurile, relaţiile cu femeile, amiciţiile şi zonele de miraculos şi de ocultism) constă în relevarea coordonatelor ce creează şi întreţin magnetismul personajului. Un prim nucleu al atracţiei vine din straturile memoriei afective, din bucuria descoperirilor legate de vârsta copilăriei (accentuat confesiv, întâiul capitol povesteşte „prima întâlnire” cu marinarul Corto), mai ales ca în România ceauşistă revista „Pif” (editată de Vaillant, Editura Partidului Comunist Francez, de unde şi distribuţia ei dincoace de Cortina de Fier) era un sol din lumea liberă care hrănea imaginaţia infantilă (şi nu numai). Mulţi intelectuali români, printre care şi prefaţatorul cărţii, Horia-Roman Patapievici, îşi aşază trecutul adolescentin sub zodia pasiunii pentru benzile desenate (Ioan Stanomir sau Dodo Niţă au scris şi cărţi dedicate genului). Un alt element ţine de construcţia personajului, care iese din canoanele benzii desenate. Hugo Pratt reformează BD-ul, aducându-l, prin polifonia intertextuală, şi în sfera de interes a adulţilor, îl „înnobilează”, metamorfozând simplul divertisment într-o formă de artă. Punctează precis Mircea Mihăieş: „Marele atu al lui Hugo Pratt nu e talentul de povestitor – nici măcar cel de desenator. Marele atu îl constituie perspectiva din care îşi construieşte demersul creator. El este un enciclopedist care, dintr-un capriciu, a abandonat biblioteca pentru a-şi petrece viaţa pe o plajă însorită, relatând ce a înţeles din frecventarea miilor de cărţi serioase parcurse din plăcere sau obligaţie. Cu intenţie, cu obstinaţie şi chiar cu un fel de perversitate, el dărâmă zidul despărţitor dintre bibliotecă şi piaţă. Biblioteca e astfel infuzată cu o doză de vitalitate, iar piaţa câştigă în consistenţă şi expresivitate. Lumile între care călătoreşte Corto Maltese nu sunt doar geografice – ele sunt şi spirituale.” Corto Maltese este un „extract” livresc (Pratt oferă el însuşi câteva filiaţii: Joseph Conrad, R.L. Stevenson, Herman Melville, Jack London, Rudyard Kipling, la care exegetul adaugă alte modele, de la homo viator-ul homeric, Ulise, trecut prin hipertext joycean, la „cavalerul rătăcitor” şi picaro, de la aventurierul romantic la un Indiana Jones avant la lettre). Dar originalitatea eroului constă tocmai în transgresarea acestor tipare, prin combinarea unor trăsături contradictorii. El este un pirat atipic, un „gentleman of fortune” „marinar-filosof”, căutător al miraculosului, cinic şi sentimental, spirit mai degrabă contemplativ, furat însă de aventură, ins cu sânge rece, asociind „psihologia jucătorului de cărţi cu acţiunea fulgerătoare a samuraiului”, brutalitatea şi dandysmul, adaptabilitatea şi spleen-ul, delicateţea şi ironia, excepţionalismul romantic (ilustrat concret de lipsa liniei norocului în palmă) şi genul Everyman, singurătatea (metafizică) şi disponibilitatea, ca un „Casanova fără cazier erotic”, forţa şi slăbiciunea, pragmatismul şi flegmatismul, vitalitatea negustorului şi melancolia Lumii Vechi, de Belle Époque, scepticismul şi visătoria ş.a. Corto Maltese este un personaj modern, complex, caleidoscopic, „rotund”, în continuă evoluţie. Nu întâmplător, aventurile pe spaţii geografice devin, în ultimele episoade, scufundări în adâncuri, în universuri onirice şi mitice. De fapt, peregrinările lui Corto Maltese sunt „o aventură a sinelui aflat în căutarea propriului mister”. „Aventura modernă este căutarea ezoterică (prin contrast, aventura clasică este o călătorie exotică)”, este o „queste”, subliniază şi Patapievici, în prefaţă. De altfel, nu este prima dată când Mircea Mihăieş se arată captivat de tipul quester-ului, încarnat atât de Leonard Cohen (cantautorul canadian monografiat în Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen), cât şi în detectivul Philip Marlowe, eroul hors collection al romanelor poliţiste ale lui Raymond Chandler (Metafizica detectivului Marlowe). Corto Maltese este, de asemenea, un personaj interesant şi prin faptul că iese din „canoanele Războiului Rece”, nu se ataşează niciunei ideologii (deşi unii exegeţi au încercat să-l „ideologizeze”), nu e un revoluţionar, ci un anarhist, dovedind „je m’en fichi-ism metodic”, „individualism pronunţat” şi „sadică plăcere de a sfida”. Apare însă ca „ecran” pe care se proiectează, deopotrivă, evenimente sângeroase ale istoriei contemporane şi năluci ale fanteziei.
Istoria desenată şi narată a lui Corto Maltese răspunde, în egală măsură, vocaţiei concretului şi setei de miraculos a spiritului, constante antropologice pe care Hugo Pratt le speculează maximal. Literatura de afabulaţie mitică (basmul), literatura de călătorii (exotică sau fantastică), proza cavalerească eroică, romanul de formaţie (iniţiere), romanul de aventuri picareşti şi senzaţionale, romanul de mistere se regăsesc în montajul său artistic. Informaţiile ştiinţifice şi detaliile magice, verosimilul şi simbolicul, personajele reale şi referinţele cultural-livreşti, exotismul geografic şi cel psihologic, fragmentarismul şi ambiguitatea, elipsa şi sugestia se amestecă într-o formulă artistică a tuturor posibilităţilor, urmând, spune Mihăieş, „o tehnică pe care Borges a dus-o la perfecţiune: amestecul de planuri şi epoci, de viziuni şi sentimente. Este lumea de după triumful Babelului, în care Pierre Menard e capabil să rescrie Don Quijote, în care personajul Funes are memorie perfectă şi în care orice întâlnire e nu doar posibilă, ci şi probabilă”.
Cultural Studies sunt în mare vogă în epoca postmodernităţii. Mircea Mihăieş se îndreaptă însă, în studiile lui culturale, spre acele interstiţii în care pop culture şi cultura „înaltă” fuzionează. Eseistica sa (un aliaj de hermeneutică şi analiză critică a imaginarului), aprofundează „profunzimile”, căci interpretul are un rol activ în sporirea „lustrului nobiliar”, şi pune ea însăşi la bătaie strategii de seducere a cititorului: narativitatea, naturaleţea tonului, stilul participativ. În această incursiune în lumea mirobolantă a lui Corto Maltese mi-a apărut deseori în faţa ochilor imaginea criticului-călăuză îmbrăcat într-un tricou cu efigia piratului cu cercel în urechea stângă, visând, cu ochii deschişi, pe ţărmul mării, într-un joc al specularităţii în care (meta)ficţiunea şi realitatea se completează şi se întrepătrund.