nu greşesc, evenimentul bucureştean al acestei stagiuni se arată a fi fost recenta reluare la Atheneul Român a marelui oratoriu baroc Patimile după Matei de Johann Sebastian Bach. Nu am în vedere doar valoarea reală a interpretării, ci însăşi semnificaţia evenimentului ce prevesteşte sărbătorile pascale; dar şi faptul că datorăm acest moment bunei întâlniri a maeştrilor cu tinerii muzicieni performeri, a ansamblurilor Centrului de Artă Tinerimea Română, a Corului de Cameră Preludiu condus de maestrul Voicu Enăchescu cu Orchestra Română de Tineret, cu Corul de Copii Radio condus de maestrul Voicu Popescu, realizare susţinută pe ansamblu de dirijorul Cristian Măcelaru. Ce anume a fost special de această dată? Nu numai faptul că am avut prilejul de a fi ascultat versiunea integrală. Evident, a fost păstrat caracterul epic narativ al lucrării; dar a crescut tensiunea interioară a fiecărui moment, a fiecărui număr în parte. Relieful solo-urilor instrumentale a primit valoare de semnificaţie în relaţia cu solistul vocal; susţinerea instrumentală a depăşit statutul de acompaniament. Tinerii instrumentişti au dobândit statut de personaj egal cu solistul vocal; au adus o prospeţime expresivă care aparţine elanului tânărului profesionist cu statut de student al universităţilor muzicale ale ţării. Privită astfel, întâlnirea de semnificaţie este aceea a tinerilor muzicieni cu marea muzică, întâlnire susţinută sub îndrumarea maeştrilor, în colaborare cu artişti a căror experienţă devine exemplară în ce priveşte deţinerea datelor stilistice ale epocii, aspect absolut util bunei comunicări a mesajului pascal privind sacrificiul suprem, aşa cum este definit acest aspect la Bach, în zona de cult a bisericii naţionale, lutherane. La Cristian Măcelaru construcţia edificiului vocal instrumental se împlineşte în baza unor reliefări muzical-dramatice excelent potenţate în plan muzical; dispune de o susţinere amplă, continuă, orientată spre marile momente ale libretului. Poziţionarea coralelor în ansamblu defineşte aici anume subtilităţi atent reliefate, anume momente ce ating grade distincte în plan psihologic. Am în vedere comuniunea spirituală a credincioşilor, reacţia acestora faţă de marile evenimente ale acţiunii ce culminează cu momentul crucificării. Alături de dirijor, eroul serii de muzică a fost tânărul tenor american Nicolas Phan în marele rol al Evanghelistului, al povestitorului, partitură pe cât de complexă în plan muzical-dramatic pe atât de ofertantă în plan strict profesional; sunt aspecte ale comunicării ce îşi găsesc corespondenţe fireşti în arsenalul subtilităţilor expresive ale glasului de tenor liric, abil stăpânit de tânărul muzician. Este un rol în jurul căruia se poate construi o veritabilă carieră profesională. Celelalte roluri bărbăteşti au fost excelent susţinute de başii Cristian Hodrea şi Iustinian Zetea. Mai puţin aplicate din punct de vedere vocal-stilistic, dispunînd de o corectă susţinere a datelor partiturii, s-au dovedit a fi fost vocile feminine, mezzosoprana Antonela Bârnat şi soprana Rodica Vică. Dar coerenţa muzical-dramatică a întregului opus, susţinerea desfăşurării ansamblului au fost de această data exemplare. În mod cert, realizarea actuală a oratoriului bachian a depăşit performanţele anilor 1960 sau 1970, perioade în care mai era permisă etalarea acestui grandios opus. Vocile, personalităţile artistice ale timpului – unii dintre noi le-am urmărit în epocă – rămân unice; sunt soprana Emilia Petrescu şi mezzosoprana Martha Kessler.

este de observat, spre deosebire de cultul bisericii reformate în care celebrarea patimilor Mântuitorului culminează cu momentul crucificării, al doliului general, în practica bisericilor răsăritene, inclusiv a celei ortodoxe, Învierea este momentul suprem care urmează firesc Patimilor. Astfel îşi construieşte compozitorul Paul Constantinescu cunoscutul Oratoriu Patimile şi Învierea Domnului. Corul final al acestei grandioase creaţii a fost recent realizat de ansamblurile reunite ale Colegiului Naţional „Dinu Lipatti“, de Orchestra simfonică condusă de dirijorul Nicolae Racu, de corul mixt condus de maestrul Lăcrămioara Pauliuc. Este de observat, concertele tinerilor muzicieni la Atheneul Român, concerte susţinute sub egida Filarmonicii, se constituie într-o realitate dinamică; nu de azi, nu de ieri.

iar programul Clasic e Fantastic este un proiect generos adresat tinerilor, adresat copiilor care covârşesc până la refuz sala cea mare a Atheneului, concerte susţinute în bună parte de elevii celor două colegii bucureştene, de studenţii Universităţii de Muzică, de maeştri ai vieţii noastre muzicale. Este un proiect concretizat în fapt artistic dat fiind entuziasmul şi tenacitatea muzicologului, a redactorului Cristina Bohaciu Sârbu, autorul şi realizatorul acestui serial de concerte adresate celei mai tinere generaţii de melomani. Educaţie prin cultură, prin muzică, realizată de la vârste dintre cele mai fragede! Sunt copii care, pentru aproape două ore, sunt răpiţi din îmbrăţişarea seducătoare a reţelelor de socializare ale internetului, în beneficiul marilor valori ale culturii umaniste promovate prin intermediul artei sunetelor; iar aceasta cu participarea celor mai tineri elevi muzicieni. Formaţiile Colegiului de Artă „Dinu Lipatti“ au constituit pilonii de sprijin ai evenimentului, moment care a fost centrat pe aniversarea a cinci decenii de activitate profesională a maestrului Nicolae Racu, o personalitate care se identifică cu imaginea însăşi a ansamblului orchestral al tinerilor ce studiază în liceul din str. Principatele Unite. Este locul ce deţine o anume notorietate; tocmai datorită mediului pitoresc pe care-l întreţine forfota copiilor instrumentişti ce animă peisajul străduţelor de sub dealul Patriarhiei. Maestrul Nicolae Racu este maestrul lor; este muzicianul unei temeinice formaţii profesionale orientate de ani buni pe direcţia constituirii organismului orchestral, a definirii funcţionalităţii acestuia, pe direcţia orientării spre marile momente ale istoriei artei muzicale, de la Clasicism la Romantism, la repertoriul românesc al secolului trecut; cultivând sentimentul firesc al respectului datorat valorilor naţionale. Să construieşti în compania celor tineri un program de concert integral dedicat creaţiei româneşti, un program care să anime un public divers, entuziast, atent, public care a covârşit literalmente sala! Faptul se constituie într-o veritabilă performanţă; a realizat-o cu prilejul momentului său aniversar! Nu puteau lipsi din program pagini celebre datorate lui George Enescu – Rapsodia în la major, reluată acum la aniversarea a 115 ani de la prima audiţie a acesteia, tot aici, pe marea scenă a Atheneului. Lucrări datorate lui Grigoraş Dinicu, Vasile Timiş, Ciprian Porumbescu au fost aduse la viaţă prin zelul maestrului, prin angajarea tinerilor săi colaboratori.

două momente aparte au animat interesul special al publicului; mă refer la evoluţia solistică a pianistului Luca Rusu, fost elev al Colegiului, actualmente student al Conservatorului Regal din Glasgow. În compania foştilor săi colegi, a tânărului dirijor Andrei Ştefan Racu, fiul maestrului sărbătorit, Luca a prezentat prima parte a celebrului Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti, lucrare care – deşi nu i-a oferit posibilitatea etalării unui mare spectacol pianistic – a luminat aspecte ce ţin de concentrarea în cânt, de autoritatea relaţiei cu ansamblul, cu dirijorul, de susţinerea unui echilibru interior, aspecte ce prevestesc împreună performanţele cele mai importante ale viitoarelor etape.

întâmpinând sărbătorile pascale ale anului, animând speranţa Învierii, cum notam mai înainte, ansamblurile reunite ale Colegiului au intonat împreună finalul Oratoriului lui Paul Constantinescu. Nu poţi să nu observi, dirijorul Nicolae Racu şi ansamblurile reunite ale Colegiului au creat împreună un moment original, cu totul aparte în pesajul actual al vieţii muzicale bucureştene.

Pe de altă parte, excelentă se dovedeşte a fi fost ideea conlucrării studenţilor Universităţii bucureştene de muzică cu mai tinerii lor colegi, elevii claselor terminale ale Colegiului Naţional „George Enescu“; de asemenea a profesorilor acestora, tineri maeştri ce desfăşoară la rândul lor o remarcabilă activitate artistică, camerală, în compania – iată! – a celor mai tineri muzicieni performeri. Ne-a fost oferit un veritabil concertlaborator, o seară de muzică barocă susţinută zilele trecute în sala de concerte a Universităţii de Muzică. Mai puţin ideea atingerii performanţei supreme i-a animat pe tinerii muzicieni, ci găsirea drumului firesc spre spiritul, spre mijloacele specifice acestei splendide perioade a muzicii europene, perioadă a expansiunii fără precedent a arsenalului mijloacelor instrumentale dar şi vocale ale Barocului european. Improvizaţii ad hoc practicate în epocă au existat şi de această dată; clavecinul, realizator al basului continuu, a fost înlocuit de harpă – Andrei Olaru, cel mai tânăr membru al grupului instrumental, sau de orgă – Adina Cocargeanu. Au putut fi audiate lucrări datorate marilor culmi ale Barocului european, compozitorii Georg Friedrich Händel şi Arcangelo Corelli. Şi-au dat concursul mezzosoprana Anna Marieke Evers din Olanda, violoniştii Ecaterina Sălceanu, Delia Elena Jantalău, Iarina Ştefania Isfan şi Andrei Luca Mărăcine, elevi ai claselor terminale ale Colegiului „Enescu“, violoncelistul Horaţiu Luduşan. Coordonarea artistică, inclusiv coordonarea rosturilor ansamblului a fost asigurată de violoniştii Raluca Stratulat şi Mihail Ghiga, de dirijorul Adrian Buciu, profesori coordonatori ai formaţiei, tineri maeştri cu înalte studii doctorale, muzicieni ce asigură justa orientare stilistică dar şi tehnic instrumentală a celor mai tineri muzicieni performeri, tineri care vor urca mâine pe podiumul scenelor noastre de concert.