Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
„Astăzi, un editor l-ar refuza pe Kafka“ de ---

Remarca aparţine unui mare editor new-yorkez, care a acordat un interviu unui hebdomadar, cu ocazia fuziunii dintre Random House şi Penguin, care va da naştere celui mai mare grup editorial din lume, cu o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro. Fuziunea se datorează asaltului distribuitorilor de carte on line, care a redus, de exemplu, numărul librăriilor din New York la 30, de zece ori mai puţine decât în anii 1950. Regruparea celor două case de editură le va asigura controlul asupra a 30% din piaţa americană de carte, cu preţul favorizării bestsellers- urilor şi cu consecinţa falimentă rii multora din micii editori şi distribuitori. „Noua ideologie, explică André Schiffrin, pretinde ca fiecare carte să fie rentabilă”. Marile grupuri vor ridica pragul de rentabilitate şi nu vor publica decât ceea ce vor considera că se vinde bine. „În această lumină, adaugă editorul new-yorkez, Kafka, ale cărui prime ediţii n-au depăşit câteva sute de exemplare, ar fi refuzat de către comercianţi, care preferă o marje considerabilă de risc când e vorba de autori fără perspectiva unui profit imediat”.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara