În numărul 36/1999 al României literare, sub titlul "Microbul literaturii" dna Ileana Mălăncioiu produce, între alte judecăti ce se vor definitive, si una care priveste în chip direct Uniunea Scriitorilor. Iat-o, asa cum a zămislit-o poeta: "Uniunea aproape că nu mai există. Mai există doar sediul ei, ocupat de cîtiva functionari, care se miră cînd mai trece pe acolo si cîte un scriitor cunoscut, si asa-zisa Casă a Scriitorilor". S-ar zice că avem a face cu o părere, poate chiar cu o opinie si e dreptul inalienabil al Ilenei Mălăncioiu de a avea si de a fi liberă să-si exprime părerile si opiniile. Numai că această părere (sau această opinie sau, mă rog, această constatare) transmite, de fapt, o minciună sfruntată. Iar o minciună, indiferent din partea cui ar veni, nu e cazul, cel putin între oameni de onoare, să treacă fără răspuns.
Asadar:
1. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă sprijină financiar editarea unui număr de 12 reviste literare, din Bucuresti si din tară (România literară, Luceafărul, Contrapunct, Secolul XX, Orizont, Ramuri, Convorbiri literare, Dacia literară, Helikon, Vatra, Lato, Apostrof), asigurîndu-le fie salariile redactorilor, fie plata colaborărilor, fie tiparul si hîrtia.
2. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă acordă membrilor săi aflati în dificultate de indiferent ce ordin (material sau de sănătate) ajutoare bănesti nerambursabile în valoare de 15 milioane lei lunar.
3. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă sprijină cu peste 200 de milioane de lei anual activitatea editurii "Cartea Românească" pentru aparitia cărtilor scriitorilor români contemporani.
4. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă asigură unui număr de 100 de scriitori din Bucuresti, persoane în vîrstă sau cu mari probleme de ordin financiar, masa zilnică la domiciliu sau prînzul la Cantina Scriitorilor.
5. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă a organizat la Casa Scriitorilor, în cursul anilor 1997, 1998 si 1999 peste 400 de lansări de carte, întâlniri cu cititorii, colocvii, simpozioane, cu participarea ă de fiecare dată ă a unui număr de 80-120 de scriitori si iubitori de literatură.
6. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă suportă toate cheltuielile de spitalizare sau, vai!, de înmormîntare pentru membrii săi.
7. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă a suportat toate cheltuielile de sejur în străinătate, în baza acordurilor bilaterale cu ă pînă acum ă 12 tări europene si extraeuropene, pentru un număr de peste 150 de scriitori din toată tara (doar în ultimii trei ani). Nota bene: Ileana Mălăncioiu a făcut parte, chiar anul trecut, din delegatia de scriitori care a vizitat China si numai pentru domnia sa cheltuielile Uniunii s-au cifrat la peste 30 milioane de lei.
8. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă a organizat trei editii (1995, 1997, 1999) ale întîlnirii de la Neptun a scriitorilor români din întreaga lume precum si, în 1999, primul colocviu despre literatura minoritătilor din Europa centrală si de est.
9. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă a deschis un lant de librăriiă cafenea în, deocamdată, 5 orase ale României (Brăila, Constanta, Craiova, Slobozia, Tr. Severin) urmînd ca în curînd, să mai deschidă alte cinci (Arad, Bistrita, Ploiesti, Cluj Napoca, Baia Mare).
10. Uniunea Scriitorilor ă aceasta care "aproape că nu mai există" ă a izbutit, prin filiala sa din Republica Moldova, să contribuie la editarea revistei Basarabia din Chisinău si, totodată, să sustină financiar aparitia unei reviste de literatură română la Cernăuti.
Si asta nu e totul. Mă opresc însă aici mentionînd doar că despre toate acestea Ileana Mălăncioiu avea perfectă cunostintă, în unele din ele fiind direct implicată (vizita în China, de pildă). Si atunci? Cum să-mi explic mînia proletară în sensul cel mai autentic comunist al cuvîntului care a cuprins-o pe, iată, tovarăsa Ileana Mălăncioiu. Să fie de vină numai nostalgia după vremurile cînd la masa lui Eugen Jebeleanu (în jurul căreia, precum ea însăsi o spune, "se aduna toată floarea cea vestită în momentele de răscruce") avea chiar domnia-sa un loc rezervat ă e drept că nu tocmai în "momentele de răscruce" ci în cele de cotidiană, mică si benignă bîrfă artistică?! Sau o fi la mijloc motivatia scorpionului din fabula unui poet român de azi?
Laurentiu Ulici
presedintele
Uniunii Scriitorilor din România
