Ar trebui măcar să recunoşti
Că Îngerul dat ţie pentru pază
E unul dintre cei mai blînzi şi proşti
În aerul topit de după-amiază.
El nimbul, àripile şi-le-amanetează
La Muntele de Pietate, să-ţi ia haine
Cît mai zurlii, cizmoance, pelerine faine,
Agrafe-n frişcă, fuste cloş, de raze,
Ba pîn’şi jartierele de-un verde
Ce sufletu-mi de muritor mi-l pierde
Ca-n pajişti dulci, cu ierburi moi drept
funde,
În care toate ale tale sînt rotunde,
De îl orbeşti chiar şi pe Cel din ceruri,
Iubita mea-mbăltită-n giuvaeruri…