Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Apocalipsa de Constantin Ţoiu


Scriptura se încheie cu proorocirile de sfârşit de lume ale Sfântului Ioan Teologul.

Acest text poetic, după liber cugetători, a aprins, stârnind din ce în ce mai mult, închipuirea oamenilor, pentru care ideea dispariţiei finale a omenirii cu civilizaţia ei cu tot a devenit o adevărată obsesie...

Arătări cumplite prevestesc Marele Eveniment...

Cap. 10

1. Şi am văzut un înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea şi picioarele lui erau ca stâlpii de foc.

2. Şi în mână avea o carte mică, deschisă.

Şi a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ. (...)

5. Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă către cer.

6. Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor,

Care a făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul

şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi...

CEASUL UNIVERSULUI A STAT. Ori s-a topit...

Trecem peste ghicitori şi peste toţi comentatorii fatidicei cifre 6 menţionată pe larg în Apocalipsă.

Cap. 13. Fiara, care se ridică din mare, defăimează pe Dumnezeu şi dă război sfinţilor. O altă fiară - proorocul mincinos - se ridică din pământ: Numele celui dintâi: 666.

Nici o ambiguitate. Decât să cauţi... După descrierea fizică a Fiarei, a cărei înfăţişare - oricât i-am pune noi la lucru împreună şi zi de zi pe Dali şi pe Picasso, împreună, - lucru depăşind contorsionarea cea mai mare a formelor, până şi ce a fost în stare întreaga Facere să inventeze şi a cărei forţă superioară Principiului însuşi al Negaţiei, al fratelui vitreg, detestat - face ca explozia tuturor bombelor posibile, americane, ruseşti , să se audă ca un mic - mic pocnet de sticlă de şampanie destupată. Explozie despre care fiii secolului XX, crezură, naivi, că era Iadul... După enumerarea tuturor efectelor devastatoare ale fatalului Eveniment, în finalul Capitolului 13, la secţiunea cu numărul 18, se trage concluzia:

Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om.

Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase... De trei ori 6, cum se spunea clar în Cap. 13.

Litere numărate pe degetele unei mâini; care sunt cinci, plus încă un deget al celeilalte mâini, indiferent care, - şase litere...

Să fie Hitler?... Să fie Stalin?... Fiecare epocă îşi face calculele ei; fiecare având Fiarele,... având Fiara specifică.

Cifra apocaliptică fascinează azi pe căutătorii de Absolut, secretul căruia, tenebros, fiind cum se va despărţi definitiv omenirea de întreaga ei istorie, cum îşi va lua ea rămas bun, - dacă va mai avea răgazul s-o facă, ori s-o priceapă, - de la tot ce-a fost, de la... A FI SAU A NU FI, ACEASTA-I ÎNTREBAREA, până la...

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată,... de la

Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior Şi de la creştet până-n poale, Pluteşti ca visul de uşor, până la... până la... totul risipindu-se, totul mistuindu-se, volatilizându-se pe Altarul unui Rug de Foc incomensurabil, arderile dispărând în Neant, către norii fecunzi de vârtejuri galactice, de pulberi stelare, - gata să accepte şi să reia jocul de la început - şi din a cărei luminiscenţă astrală, Omul - interzicându-i-se Cunoaşterea totală de către Dumnezeul Autoritar al modestei planete Pământ, - părea să fi fost convins că apăruse.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara