Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Apel la decenţa pubilcă de Marius Chivu


Întâmplarea face ca în paralel cu lectura acestei culegeri de articole şi eseuri publicate de Andrei Pleşu în ultimii opt ani în Dilema, Dilema Veche, Jurnalul Naţional şi Plai cu boi, să se desfăşoare şi scandalul iscat după premierea de către ASPRO a eseului Despre îngeri. În virtutea faptului că această selecţie de articole încearcă să surprindă exact "neruşinarea" - dispariţia măsurii, a discreţiei şi bunului simţ public - prezentă cu mult tupeu în societatea românească postdecembristă (în presă, politică, spaţiu public: comportament, mentalitate şi discurs), am căutat să mă pierd şi mai mult în captivanta lectură, cu regretul şi frustrarea că la sfârşit va trebui să şi scriu un comentariu condamnat să iasă infinit mai puţin inspirat.

Deşi o colecţie de articole şi mici eseuri, cele şase secţiuni care structurează cuprinsul cărţii reuşesc să confere o surprinzătoare coerenţă textelor scrise, cum altfel, ocazional. Avem, pentru început, o galerie de portrete (care va să zică o bună parte din personajele principale ale vodevilului obscenităţii publice), urmează Comedia presei, un tablou mai general, şi apoi trei teme cuprinzătoare: comunismul, tranziţia şi integrarea în UE şi NATO, fiecare cu seria aferentă de momente alcătuitoare. Simplificând şi apelând la metaforă, se poate spune despre acest volum publicistic că este un fel de manifest public de corectare a comportamentului neglijent (inconştient sau cu tendinţă), un autentic proiect individual spre uzul colectiv, o pledoarie deschisă pentru decenţa care ne-ar face convieţuirea morală mai plăcută şi viaţa (lăuntrică) mai uşoară. Practic, Andrei Pleşu scrie despre tot ce a considerat a fi imoral, exagerat, greşit, impertinent, nedrept, nedemn, într-un cuvânt, obscen (în accepţia largă) în societatea românească a ultimilor ani, dar nu numai.

Un inventar chiar şi selectiv al subiectelor, situaţiilor şi evenimentelor ar fi relevant. Prin urmare, iată cam ce consideră Andrei Pleşu a fi obscen în societatea noastră de azi: Adrian Păunescu, Vadim Tudor, Adrian Bondrea şi Fundaţia "România de mâine", neo/criptocomuniştii care ne conduc ("începem să credem că viaţa fără ei e o utopie"), guvernanţii demagogi, incapabili, needucaţi, fără prestanţă, fără caracter, prezenţi tot timpul la emisiuni TV şi care fac alianţe imposibile, jurnalismul făcut prost: când didactic, când satiric, talk-show-urile făcute doar pentru spectacol, dialogul fără respect, între indivizi de convingeri şi obedienţe ireconciliabile, cei care scriau kilometrice dedicaţii de absurd devotament pentru soţii Ceauşescu, cei care după "89 se dau dizidenţi comunişti, revoluţionarii cu diplomă, nostalgicii după comunism, intrigile de partid, populismul deşănţat, reforma amânată, nedusă până la cap sau prost făcută, cei care blochează accesul la dosare, trenurile jegoase, cei care folosesc rău limba română, naţionalismul european, alegerea între UE şi NATO, patrioţii de paradă, preoţii ortodocşi cu vederi înguste, Catedrala Mântuirii Neamului, tutuiala generalizată ş.a.m.d.

Adnotând şi comentând realitatea (cu actanţii ei cu tot) grotescă, sordidă, absurdă sau suprarealistă de-a binelea, Andrei Pleşu face figura unui moralist modern. Dar nu acesta este meritul esenţial. Într-o societate care nu duce lipsă de situaţii pe care, în lipsa unui termen mai potrivit, le vom numi simplu negative, dificilă nu e decizia de a lua o poziţie (ar fi nevoie doar de puţin curaj), importante sunt însă gradul de audienţă şi de credibilitate a vocii celui care-şi asumă ingratul rol de a indica şi numi murdăria. Prin urmare, o astfel de postură cere două atribute absolute: profilul moral incontestabil al însuşi oratorului şi retorica impecabilă. În opinia mea - şi nu mă sfiesc să o spun - Andrei Pleşu este o persoană mai mult decât potrivită. Dar să reţinem (şi) motivaţiile aparent joviale ale lui Andrei Pleşu însuşi de a inventaria "desfrânarea cu însutite chipuri ale imediatului" şi de a povesti "marele bordel al tranziţiei". Autorul Minimei moralia o spune metaforic, pe ocolite, delicat, problematizând în micro printr-un autoportret ludic apărut la debutul său în revista Plai cu boi: "Fireşte că nu e recomandabil să exhibi, impudic, fiecare centimă de slăbiciune proprie sau să ieşi în piaţă cu lucruri care sunt, prin natura lor, private. Pe de altă parte, nu e bine să mergi cu discreţia până la duplicitate. ş"ţ Înţeleg, prin urmare, să asigur maxima coerenţă posibilă între fiinţa mea intimă şi cea socială, să nu-mi ascund umbra sub preş. Citesc cu plăcere, îmi plac ideile şi îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac şi cârnaţii de Pleşcoi, bufoneriile crude, brânzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanţa. Sunt, hélas, lacom, echivoc, uşor de atras spre lejerităţi de tot soiul... Asta e, vreau-nu-vreau, Ťreţetať mea existenţială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. Frumos mi-ar şedea să iau o poză de teoretician famelic, să strâmb de nas înaintea iahniei şi să contemplu nudul blond sau brun cu grimase mistice."

Mă tem însă ca nu cumva folosirea cuvântului "moralist" să-mi fie răstălmăcită într-un sens nedorit. Dincolo de intransigenţă şi pe alocuri duritate (pamfletară), Andrei Pleşu nu dă, totuşi, lecţii deschise şi explicite, nu are pretenţia vanitoasă a pertinenţei absolute, în fine, tonul lui nu pretinde obedienţă oarbă. Cei care au urechi de auzit, însă, vor asculta. În discursul lui, deseori dramatic (în sensul punerii în scenă) şi ironic, detectăm însă şi toleranţă, şi înţelegere, şi compasiune, şi resemnare, şi îndoială, dar, peste toate, o anume eleganţă datorată unui bun simţ de invidiat cu care judecă fiecare detaliu şi, mai ales, a unei splendide dicţiuni a ideilor. Forţa discursului lui Andrei Pleşu se realizează la confluenţa a două tendinţe. În primul rând, datorită baletului stilistic. Impecabil construită şi folosind la maxim disponibilităţile lexicale ale limbii noastre, fiecare frază are o anume carnaţie, care, altfel, ar fi suficientă sieşi. Dar, în al doilea rând, fiecare articulare presupune o idee, o atitudine, o opţiune morală. Retorica e fără cusur, dar, în lipsa frumuseţii ideilor, colapsul ar fi iminent şi cu atât mai răsunător. Combinaţia infailibilă dintre farmec (estetic) şi probitate (etic) este trăsătura fundamentală a scrisului său. Inteligent şi spiritual cum îl ştim, având un deosebit simţ al nuanţelor, umorului şi al referinţelor, Andrei Pleşu este unul dintre foarte puţinii intelectuali de la noi care, realmente, fascinează. Citindu-l, te trezeşti că îl urmezi ca la galerie: cu ovaţii. Andrei Pleşu converteşte la morală. Cu cât articolul e mai substanţial, obligându-te la o lectură meditativă, aproape homeopatică, aş zice, cu atât entuziasmează şi creează o mai rapidă şi mai de lungă durată adeziune. Mai mult, precum Gabriel Liiceanu, resursele lui literare sunt încă nebănuite: un excelent portretist, mai bun chiar decât Eugen Lovinescu sau Costache Olăreanu, de pildă (Adrian Păunescu şi comedia nuanţelor) şi satiric în cea mai bună tradiţie central-europeană (a se citi antologicele Zoologie, Privitor ca la talk-show, Dedicaţia ca gen literar, Boborul, Către europa de peste gard, Români în Japonia, Dificultăţi ale integrării culinare, Geopolitică şi şpriţ).

Librarii spun (cu năduf admirativ) că Obscenitatea publică este cea mai căutată carte de pe piaţă în acest moment. Nimic uimitor, căci formula ei este irezistibilă: destul de spectaculoasă pentru a fi consumată în vacanţă (ca literatură ce asigură umor nebun, anecdotică politică şi culturală, portrete savuroase sau intrigante perspective absurde) şi, în acelaşi timp, destul de "bazată" pentru a fi adnotată şi a învăţa din ea ca dintr-un foarte serios îndreptar moral de comportament şi gândire decentă în viaţa de toate zilele, acasă sau în societate. Celor slabi într-ale cititului nu le recomand, totuşi, această, până la urmă, deloc obscenă carte. Creează dependenţă de autor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara