Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Aniversare Kavafis de Elena Lazăr


Anul literar 2003 a purtat în Grecia mai multe nume: a fost an Kostis Palamas (de la moartea căruia s-au scurs 60 de ani), a fost centenar Gheorghios Vafopoulos – cea mai percutantă voce poetică a Salonicului —, a fost an Kavafis (ale cărui aniversări sunt întotdeauna duble ; în 2003 s-au celebrat 140 de ani de la naştere şi 70 de ani de la moarte).

Deşi Grecia îşi omagiază scriitorii cu tot fastul (Ministerul Culturii desemnează din vreme, cu cîţiva ani înainte de eveniment, comisii care se ocupă atent de organizarea manifestărilor şi realizarea ediţiilor festive), la o trecere în revistă a momentelor care au punctat aniversările celor trei mari poeţi, de departe „cel mai răsfăţat”, mai ales la capitolul ediţii, rămîne tot enigmaticul Alexandrin. Pînă-într-atît încît un specialist în literatura greacă din Alexandria, Efthymios Souloyannis, îşi exprima în cadrul unui simpozion organizat în această toamnă într-o insulă din Dodecanez, Symi, temerea ca nu cumva prea marea stăruinţă a cercetătorilor şi traducătorilor de pe întreg mapamondul asupra celor 5000 de versuri kavafice să dăuneze celebrităţii poetului şi să provoace în cele din urmă o reacţie de respingere.

Deocamdată însă, anul 2003 rămîne, pentru destinul postum al lui Kavafis, un an de referinţă iar răsunetul operei sale nu dă nici pe departe semne de estompare. Astfel, în februarie 2003 apare la Editura ateniană Patakis prima ediţie a unui roman (reeditat la scurt timp) intitulat Ultimele zile ale lui Konstantinos Kavafis. Autorul, Filippos Filippou (născut în 1948 în insula ioniană Kerkyra), avînd ca punct de plecare lucrări similare (Ultimele zile ale lui Imannuel Kant, Ultimele trei zile ale lui Fernando Pessoa sau Ultimele zile ale lui Baudelaire, toate apărute în traducere greacă la Atena în anii ’90), a realizat o tulburătoare naraţie biografică şi totodată romanţată, un fermecător amalgam de elemente documentate şi de fantezie. Prin intermediul personajului principal, poetul italian fondator al futurismului Filippo Tommaso Marinetti (1876-1944), şi el născut în Alexandria egipteană, scriitorul descrie cu duioşie, simpatie, dar şi cu „ironie kavafică”, distrugerea fizică şi mersul accelerat spre exitus al celui mai popular poet grec al secolului 20. Între personalităţile care se perindă la căpătîiul muribundului Kavafis se află celebri scriitori greci (Nikos Kazantzakis, Stratis Tsirkas, Nikos Kavvadias, Pinelopi Delta), dar şi străini (italianul Giuseppe Ungaretti sau englezul E. M. Forster).

Un titlu de referinţă în bibliografia Kavafis rămîne Viaţa şi opera lui K. P. Kavafis, apărut la editura ateniană Metaihmio sub semnătura a doi profesionişti ai genului: Dimitris Daskalopoulos şi Maria Stasinopoulou (semnatară, în 2001, a Cronologiei Yorgos Seferis). Prima amplă cronologie redactată pe baza Arhivei Kavafis (a cărei studiere autorul a preluat-o de la Y.P. Savvidis, primul ei deţinător şi atent cercetător), lucrarea pune la îndemîna specialiştilor, dar şi a cititorilor îndrăgostiţi de Kavafis un material inedit şi preţios, care proiectează o lumină nouă asupra personalităţii enigmatice a lui Kavafis. Instrument de cercetare indispensabil, Cronologia Kavafis este totodată şi un „roman” pasionant, care se citeşte, ca şi cartea lui Filippos Filippou, cu sufletul la gură. În pofida sărăciei „evenimentelor” biografice, în carte sunt disecate toate resorturile intime ale mecanismului de creaţie a Alexandrinului. Ample pasaje din jurnalele, dar şi din corespondenţa lui Kavafis (un aspect necercetat pînă acum), opiniile sale faţă de destinul uman, faţă de dragoste şi de moarte, mărturiile culese de la personalităţi greceşti şi străine, dar şi de la oameni simpli care l-au cunoscut pe Kavafis recompun biografia acestui artist al cuvîntului conştient de valoarea operei sale la a cărei nemurire a rîvnit ca nimeni altul. Bogata iconografie (fotografii, schiţe, caricaturi, manuscrise) are darul de a reconstitui climatul uneia dintre cele mai efervescente epoci din istoria literaturii neoelene.

Al treilea titlu, Bibliografia lui K.P. Kavafis (1886-2000), realizată de Dimitris Daskalopoulos şi apărută în 2003 prin grija Centrului Limbii Greceşti din Salonic, reprezintă fără îndoială unul dintre evenimentele cardinale ale anului editorial 2003 din Grecia. Ediţie monumentală (1 270 pagini), rod al unei munci de peste un sfert de veac, lucrarea alcătuită cu migală admirabilă de Dimitris Daskalopoulos (bibliograf cu „state vechi”, Daskalopoulos a alcătuit lucrări similare consacrate unor mari scriitori precum Yorgos Seferis, Anghelos Sikelianos, Odysseas Elytis ş.a.) este un proiect ambiţios, care dă în sfîrşit „Cezarului” Kavafis o operă ce i se cuvenea cu prisosinţă. Deşi încercări de redactare a unei bibliografii mai existaseră (prima, aparţinînd fondatorului acestei discipline în Grecia, G.K. Katsimbalis, apare în 1943), toate s-au izbit de dificultăţile ridicate de modul inedit de „publicare” pentru care optase poetul şi care contrariase întreaga lume literară a vremii. Dacă spinoasa problemă a fost elucidată prin apariţia, în 1966, a cărţii lui Y. P. Savvidis Ediţiile kavafice, 1891-1931, o problemă „cu adevărat explozivă”, cum o numeşte Daskalopoulos, continuă să rămînă pînă astăzi cea a traducerilor operei kavafice în limbi străine, ca şi ecoul internaţional, fără precedent pentru un alt poet grec.

Uriaşul material bibliografic (în total, 7 147 voci, numerotate, dar, împreună cu subvocile nenumerotate, numărul total al vocilor depăşeşte 12 000) este structurat în patru mari secţiuni: (A). Opera lui Kavafis (ediţii de sine stătătoare şi publicări izolate, de orice fel, ale operelor lui – poeme, texte în proză, scrisori, însemnări), în ordine strict cronologică, fără clasificări pe genuri; (B). Traduceri ale operei kavafice, fie în ediţii independente, fie în lucrări cu caracter antologic sau apariţii fragmentare (selectiv); (C). Iconografia Kavafis (care înregistrează materialul iconografic de orice fel referitor la poet şi la familia sa); a patra parte, (D), şi cea mai întinsă, consemnează exegeza greacă şi, în măsura posibilului, şi cea străină. Cele 4180 de voci ale acestei secţiuni confirmă, încă o dată, existenţa subdisciplinei numită „kavafistica”, cu o producţie tot mai bogată, de la articole şi studii pînă la volume de sine stătătoare semnate de nume celebre de „kavafişti”, atît din Grecia, cît şi din numeroase alte spaţii culturale.

Interesantă rămîne evoluţia traducerilor din Kavafis. Dacă pînă în 1963 se realizaseră 18 ediţii de sine stătătoare (complete sau cu caracter antologic), din 1963 pînă în 2000 sunt publicate în diverse limbi peste 140 de volume. Deşi n-a apucat să vadă în timpul vieţii nici o ediţie a poemelor sale în vreo limbă străină, aşa cum n-a apucat să-şi vadă nici opera tipărită în volum, există, încă de la începutul secolului 20, un important număr de tălmăciri ale poemelor sale care se înmulţesc după 1920 şi apar în publicaţii din afara Egiptului. Bibliografia reflectă totodată şi ecoul de care opera Alexandrinului s-a bucurat pe meleaguri româneşti, de la primele poeme traduse în 1939 de Ştefan Bezdechi ( Itaca şi Lumînărele), la traducerea canonului în 1971 de Aurel Rău şi apoi la ediţiile realizate în anii 90. De adăugat că în 2001 bibliografia românească a lui Kavafis s-a îmbogăţit cu ediţia de Opere complete în 2 volume. În anul Kavafis 2003 cititorul român are la dispoziţie şi o ediţie bilingvă a Poemelor recunoscute.

Prin cele două opere monumentale publicate în 2003, Dimitris Daskalopoulos, născut în 1939 în oraşul Patras din Pelopones, el însuşi poet de un rar rafinament, fermecat, ca şi Kavafis, de Antichitatea greacă, îşi înscrie numele, alături de Yorgos P. Savvidis, ca unul dintre cei mai de seamă „kavafişti” ai Greciei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara