Scar song

Am mai multe cicatrici
decât un veteran de război,
dar în ciuda aspectului
lor dezgustător
femeile tind să le considere
atrăgătoare.

Nicio femeie nu m-a părăsit
după ce i-am făcut cunoştinţă
cu cicatricile mele.

Dimpotrivă, se holbează fascinate
de parcă ar contempla
vreo capodoperă suprarealistă
executată de Dali
cu o sabie toledo
şi mă întreabă timid
dacă le pot atinge.

Apoi mă roagă
să le spun povestea fiecărei
cicatrici în parte
şi nu renunţă cu una,
cu două.

Aşa că-mi depăn odiseea
şi încep cu cea de deasupra
buricului
(după două săptămâni
de la naştere),
continui cu cea de pe cotul stâng
(câştigată în urma unui penalti
apărat în copilărie)
şi închei abrupt cu cea mai hidoasă
dintre toate
(extirpare tumoră)
de-a lungul arterei femurale.

La sfârşitul poveştii
ascultătoarele mele sunt atât
de impresionate
încât încep să plângă
şi să-mi sărute cicatricile
ca pe-o icoană.

O simplă cerere de prietenie

O tipă interesantă
mi-a cerut prietenia pe facebook
şi mi-a spus că-i place
volumul meu de versuri
fiindcă e mai uşor decât visele,
aproape magic.

I-am acceptat prietenia
şi m-am uitat peste o parte
din fotografiile
ei de profil:
frumoasă foc, ce mai!
M-am îndrăgostit pe loc
şi am întrebat-o
dacă vrea să fie soţia mea.

Mi-a răspuns surprinsă
că era convinsă că am soţie
şi m-a întrebat
cum de nu
m-am însurat până acum?

Nu suntem noi cei care
alegem când să facem acest pas,
i-am răspuns,
ci se întâmplă atunci când
e momentul.

M-a refuzat politicos
şi mi-a spus
că e îndrăgostită
de cineva care e-ndrăgostit
de altcineva.

Ce coincidenţă!
i-am spus,
şi eu sunt exact în aceeaşi
situaţie.

Erai şi tu acolo

Când Eva a muşcat din măr
şi zeama dulce
i s-a prelins pe gât
ca un colier scurs,
erai şi tu acolo.

Când Turnul Babel
a fost construit,
nu turnul a fost cel care
s-a înălţar spre cer,
ci cuvintele noastre prefăcute
şi tu ştii asta pentru că
erai şi tu acolo.

Când Jon Snow
a fost înjunghiat de fraţii lui
tu ştiai că nu poate fi mort
pentru că ai
sânge Targaryen
şi focul
îţi curge prin vene.

Când Cristofor Columb
a descoperit lumea nouă
şi a păşit cu piciorul drept
pe teritoriul virgin,
el purta una din sandalele tale
pentru că
erai şi tu acolo.

Când m-am născut
şi după o vreme am murit,
în tot acest timp
erai şi tu acolo,
un pian însorit sub pielea mea
cântându-şi aria preferată.

Punctul culminant

În timp ce parcurgeam punctul
culminant din Moby Dick
atunci când căpitanul în sfârşit
se confruntă cu duşmanul de moarte,
am întors pagina 589
şi din greşeală am agăţat balena
de coadă.

Mi-a alunecat printre degete
şi am scăpat-o pe jos,
servindu-i astfel o masă extrem
de consistentă
motanului meu.

După cum vă imaginaţi
căpitanul Ahab n-a fost prea
bucuros
şi după ce m-a blestemat
în toate dialectele marinăreşti
pe care le cunoştea
mi-a înţepat vârful degetului
cu harponul
şi s-a îmbătat pe parcursul
celor 64 de pagini
rămase.

Nu e vorba despre

Nu e vorba despre
marea dragoste a vieţii tale,
sufletul pereche pe care
te amăgeşti că tocmai l-ai întâlnit,
ci de toate celelalte pe care
te-ai ferit să le
iubeşti.

Nu e vorba despre
viitorul la care visezi,
ci de trecutul de care nu ai fost
niciodată conştient
şi de prezentul la care nu te
gândeşti
niciodată.

Nu e vorba despre
credinţa pe care crezi că în sfârşit
ai găsit-o,
ci de toţi anii de ignoranţă
pe care
nici măcar
nu ţi-i mai aminteşti.

Nu e vorba despre
pisoiul adorabil pe care îl mângâi
cu duioşie în poală,
ci de toţi ceilalţi
pe care i-ai înecat
la naştere.

Nu e vorba despre
avioane şi trenuri supersonice,
ci de mersul pe jos
pe care strămoşii noştri
l-au folosit
atâtea generaţii.

Nu e vorba despre
un singur poem inspirat,
ci despre toate celelalte
poeme nereuşite
şi de restul eşecurilor
care te-au făcut cine eşti acum
şi vei fi de acum înainte.

(Din volumul Voi folosi întunericul drept călăuză în curs de apariţie la Editura Cartea Românească)