Un Festival amplu, o ofertă
componistică diversificată,
lucrări orientate pe direcţii
cunoscute, previzibile,
consecvenţă în domeniul
creaţiei, o Săptămână
Internaţională a Muzicii
Noi aflată la cea de a 26-a ediţie.
Tineri, foarte tineri compozitori
şi muzicieni performeri ahtiaţi
– cum este firesc de altfel – de
a pătrunde de o manieră cât mai
percutantă pe piaţa muzicii
româneşti şi internaţionale,
maeştri uitaţi, maeştri abandonaţi,
maeştri omagiaţi; satisfacţii şi
amăgiri, nemulţumiri în vis-àvis-
uri, totul acoperind un adevăr
pe care mulţi nu-l mai caută,
anume detectarea unor aspecte
cu totul originale în domeniul
creaţiei componistice.
Pe direcţia unui umanism evocat
nostalgic se orientează, spre exemplu,
cea de a cincea Simfonie de Anatol Vieru,
lucrare prezentată de Orchestra Naţională
Radio sub bagheta dirijorului Gheorghe
Costin. Este un opus vocal-simfonic amplu
ce apelează la semnificative valori muzicalpoetice
şi filosofice dezvoltate de Eminescu,
valori preluate de maestrul Vieru, în anii
unei depline maturităţi. Prezentată în
primă audiţie în urmă cu trei decenii –
în perioada teribilă a mijlocului anilor
’80, fără a mai fi între timp reluată –
lucrarea se face ecoul unei împăcări cu
sine atunci când corul rosteşte în final,
insistând obsesiv, „Vreme trece, vreme
vine”. Ce vremuri au trecut, o ştim.
Ce vremuri au venit, o simţim
îndeajuns de bine.
Pe parcursul aceleiaşi seri, două
lucrări cu caracter concertant au readus
în primul plan al atenţiei autori cu
veche, cu temeinică acreditare în
contextul orientărilor privind domeniul
creaţiei, la noi. Fragile II de Doina
Rotaru, pentru clarinet şi orchestră,
lucrare prezentată acum în primă audiţie,
aminteşte firul unor anterioare preocupări,
antrenând, de această dată, elanul unui
entuziasmant profesionalism probat
de clarinetistul Emil Vişenescu.
Cealaltă lucrare – în anume parte
concertantă – este Ipostaze I pentru
pian şi orchestră de Adrian Iorgulescu,
o lucrare de dinamică spectaculozitate.
Poate, un act meta-muzical al opoziţiilor
tranşante la care a participat pianistul
Sorin Petrescu, un artist pentru care
valoarea talentului este potenţată de
o aplicată inteligenţă muzicală.
Alte lucrări cu caracter concertant
au putut fi apreciate într-un program
dedicat integral de Orchestra de Cameră
Radio primelor audiţii româneşti. Mă
refer la Concertul Sonorităţi şi anemone
III, pentru vioară, violoncel şi ansamblu
de coarde, de Vlad Ulpiu, o lucrare
ce evocă un imens travaliu al esenţializărilor,
un laborios proces al etapelor privind
drumul de la expresia prolixă, ontic
tensionată a corzilor soliste, spre lirismul
înseninat poetic al finalului, un excurs
trasat cu susţinută implicare de violonista
Diana Moş, de violoncelistul Mircea
Marian.
„SymConcertPhony” este un concertspectacol
pentru trompetă şi orchestră,
de Liviu Dănceanu, un joc inspirat al
opoziţiilor timbrale spaţializate, un
dialog susţinut cu bună dispoziţie, cu
umor. Întregul concert a fost condus
cu pertinentă înţelegere, cu fermă
acţiune profesională de tânărul şef
de orchestră Cristian Oroşanu.
Profil-Sinfonietta este de asemenea
un ansamblu-laborator condus cu
remarcabilă eficienţă de dirijorul Tiberiu
Soare. Programul concertului a pus în
lumină două valori de temeinică
substanţialitate din patrimoniul actual
de la noi. Mă refer la prima audiţie a
lucrării semnificativ intitulate Muzica
Etajelor I, II, III, a minutelor 17 – 40 ale
unei Ore Fatale pentru ansamblu, o
însumare şi o destructurare treptate,
ambele observate din perspectiva centrală
a unei clipe extinse, moment înalt pe
parcursul căruia evenimentele muzicale
se dovedesc a fi consecinţe ale unei
gândiri de nobilă limpiditate; …mă refer,
de asemenea, la Oratio II de Călin
Ioachimescu, lucrare pentru ansamblu,
o tectonică amplă ce revelează, texturi
sonore de afundă mişcare, texturi parcurse
de efemeride sonore ingenios orientate.
Un interes aparte a suscitat evoluţia
formaţiei orchestrale Concerto a
Universităţii bucureştene de muzică,
ansamblu condus de dirijorul Bogdan
Vodă. Este un veritabil laborator de
acţiune profesională privind susţinerea
performanţei în ansamblu. Pe parcursul
unui întreg program de muzică românească
am fost martorii confruntării tinerilor
instrumentişti cu nivelul creaţiei
maeştrilor. Am în vedere prima Simfonie
de Tiberiu Olah.
În zona muzicii de cameră prezente
în Festival, Trio-ul op.87 pentru flaut,
violă şi harpă, de Dan Dediu, actualul
preşedinte al SIMN, este un opus
consistent de natură post-impresionistă;
lucrare de un susţinut echilibru în ce
priveşte construcţia dar şi tipologia
expresiei. Autorul reia o formulă cameralinstrumentală
acreditată de Claude
Debussy cu mai bine de un secol în
urmă. Realizatorii concertului, Trioul
instrumental MaXeMa, au evoluat în
Festival dat fiind sprijinul fundaţiei Pro
Helvetia; alături de flautistul Matthias
Ziegler, de harpista Xenia Schindler,
violistul Marius Ungureanu a dat măsura
unui uimitor antren mobilizator. Ne-a
adus, de asemenea, bucuria unui întreg
recital susţinut în compania pianistei
Verona Maier, a percuţionistului Aexandru
Matei, moment special de o largă
diversitate stilistică, de la Sonata
sibianului Wolf von Aichelburg, o lucrare
clasicizantă datorată unei personalităţi
de cuceritoare complexitate, la creaţii
semnate de Luciano Berio, Edison
Denisov, Alfred Zimmerlin, concert
susţinut cu participarea Fundaţiei
Secolul XXI.
În mod cert, diferitele formule
muzicale instrumentale, diferitele
ansambluri – multe de variabilă structură
– se pot constitui în stimuli importanţi
ai imaginaţiei autorilor. În egală măsură,
în numeroase situaţii, ansamblurile,
ele însele, devin un rod al creativităţii
componistice. Este o interacţiune
continuă care, în istorie, a generat,
în bună parte, mari epoci ale culturii
muzicale.
Intenţionat sau nu, pe asemenea
realităţi a fost orientată alegerea
dar şi acţiunea membrilor formaţiei
clujene AdHOC tineri muzicieni îndrumaţi
de priceperea, de talentul pedagogic
de care dispune compozitorul Adrian
Pop; sunt tineri conduşi în concert
dată fiind abilitatea, promptitudinea
dirijorului Matei Pop. Am reţinut
din acest concert o luxuriantă piesă
pentru clarinet solo, Shaman, scrisă
de tânărul compozitor-clarinetist
Aurelian Băcan. Indiscutabil, momentul
de specială atracţiozitate al programului
l-a constituit piesa Pierot-soldat, cu
ingenioase preluări şi prelucrări din
Schönberg şi Strawinsky, lucrare
datorată compozitorului american
Joseph Robert Moser; este artistul
unei fabuloase imaginaţii în baza căreia
sunt posibile, aici, anume „extended
moments”; se reuşeşte a induce aspectul
mişcării scenice dar şi ideatice în zona
spaţiului muzical-artistic.
Nu este pentru prima oară când
muzicienii formaţiei Archaeus alătură
momente solistice şi evoluţii de ansamblu,
„en detail” şi „în grup”. Este de observat,
fiecare apariţie publică a ansamblului
se dovedeşte a fi o adevărată ofrandă
din care reţin, de această dată, „Rubato”-ul
pentru oboi şi percuţie de Anatol Vieru
şi lucrarea Dr.Kay Hong’s Diamond
Mountain, pentru vioară şi gonguri
spectrale, de Horaţiu Rădulescu, o
încântătoare consonanţă de rafinată
sugestie poetic-muzicală. Momentul
final al concertului a fost dedicat de
întreaga formaţie, maestrului Aurel
Stroe; Humoresca este o glumă
scăpărătoare, un moment agrementat
de un spirit acid tonifiant.
Am apreciat, nu pentru prima oară,
implicarea Institutului Balassi în contextul
vieţii noastre muzicale; căci graţie Institutului
Maghiar de Cultură din Bucureşti a fost
posibilă susţinerea, în Festivalul SIMN, a
unui inedit recital pentru două viole,
moment datorat unor muzicieni dăruiţi
actului artistic, cum sunt Christian Naş
originar din Cluj şi Antal Sandor din
Miercurea Ciuc; lucrarea cea mai consistentă
a momentului a fost, indiscutabil, Sonata
pentru două viole de Miriam Marbe, autor
de puternică expresie, artistul care a avut
un veritabil cult al acestui nobil instrument;
i-a revelat posibilităţile privind natura
gravă a comunicării, extensia largă a
mijloacelor, lăsând de o parte virtuozitatea
de tip violonistic.
Concerte camerale şi simfonice,
simposioane tematice dintre cele
mai captivante, recitaluri solistice,
muzica unui secol de muzică, dar şi
creaţia zilelor noastre, multe prime
audiţii absolute, muzică românească
şi nu numai. Iată o perspectivă reală
asupra recentei ediţii a Festivalului
SIMN; o ediţie pe parcursul căruia nu
am reuşit să ne plictisim. Dimpotrivă!
A fost deschisă încă o fereastră spre
marele univers al dinamicii actuale din
lumea muzicii pe care – nu cu îndreptăţit
temei – o numim a fi nouă.
Aspectele noi, cu totul originale
privind actul creaţiei, se lasă aşteptate.
S-avem răbdare!
