Deşi puţin cunoscută publicului român, prozatoarea Kiyoko Murata se numără printre cele mai de seamă voci ale literaturii japoneze contemporane. Microromanul Ceaunul, apărut în traducere românească la Editura Humanitas în colecţia „Cartea de pe noptieră” (felicitări Ruxandrei Mărginean Kohno pentru un text fluent şi nunaţat) este un moment culminant pentru care Murata a primit premiul Akutagawa. De asemenea, volumul a stat la originea scenariului unuia dintre ultimele filme regizate de Akira Kurosawa, Rapsodie în august (2011).
Povestea istorisită din perspectiva unei adolescente, Tami, are în centru patru copii şi pe bunica acestora. Părinţii celor două perechi de fraţi sunt plecaţi peste ocean, în îndepărtatul Hawaii, unde un frate al bunicii, plecat după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi-a întemeiat o familie. Naraţiunea se ţese greu, din elemente disparate, uneori dificil de pus cap la cap, iar miza o reprezintă în principal recompunerea căznită a unor poveşti de familie. Prozatoarea speculează abil vârsta bunicii – depozitară a numeroase secrete din istoria familiei –, avansând ipoteza naratorului necreditabil. Copiii, miraţi sau înspăimântaţi de poveştile pe care bunica lor le istoriseşte, preferă să creadă că memoria îi joacă feste. Povestea urmează în principal două fire narative – unul al istoriilor personale ale unei familii obişnuite de japonezi, care se revoltă împotriva cutumelor şi un al doilea (fructificat într-o mult mai mare măsură în ecranizare şi doar sugerat în roman) al evidenţierii traumelor lăsate în memoria colectivă de folosirea bombei atomice de către americani împotriva Japoniei. Aceasta este de fapt explicaţia neputinţei bunicii de a-şi aminti numele celui de-al treisprezecelea frate, cel emigrat în Hawaii, prozatoarea insistând astfel pe funcţia protectoare a memoriei, în stare să lucreze selectiv, omiţând amănuntele dureroase din viaţa oamenilor obişnuiţi.
Pe lângă firul epic care culminează cu dezvăluiri tulburătoare pentru protagonistă (care află, din nou păstrând rezerva asupra memoriei incerte a bunicii sale, că este posibil să fie înfiată), scrisul autoarei este extrem de metaforic. Frazele seamănă când cu fragmente mici de litanie, când cu bucăţi de haiku. Natura văzută şi trăită prin ochii copiilor căpătă dimensiuni fantastice, fantezia acestora fiind în stare să nască imagini de neşters. Deasupra tuturor pluteşte obsesiv imaginea şi metafora ceaunului, lucrul prin care Tami îşi dovedeşte seară de seară talentele gastronomice, de fapt un melting pot al memoriei în care se amestecă în neştire amintiri, bucăţi de trecut şi fragmente disparate de istorii personale. „Am simţit cum sufletul devine transparent, ca vântul. Am tăiat mărunt verdeaţa spălată de Minako şi am presărat-o peste supa de miso din ceaun. Supa de miso era parcă învăluită în ceaţă. Sedimentul de la grâu crea un abur gros. Când am amestecat cu spatula prin abur, zaţul s-a ridicat, dansând. Bucăţi de vinete, verdeaţă şi coajă prăjită de tofu se scufundau şi se ridicau în fiertura groasă. Dintr-o dată îmi veni ceva în minte şi oala din faţa mea a ajuns mare cât un lac. Apoi am privit cu atenţie. Şi am găsit în vârtejul supei de miso ceva care strălucea, mişcându-se. Apa avea o nuanţă gălbuie, de parcă aş fi topit acolo pământ de pe ogor. Înăuntru erau capete şi mâini omeneşti. Ale lui Jikur?, cu siguranţă. Am zărit înăuntru şi forma ciocanului cu care, poc-poc, Tetsur? lovea pantofii. Se legăna între valuri. Părul lui Mugiko plutea. Doi cedri erau în comă. Dealul se scufunda. Casele, vitele şi caii, păsăretul pluteau pe valuri. Ce vedeam eu de-acolo, de sus, era chiar lumea aceasta de ţărână. Am oprit focul şi am pus capacul. Ceaunul bunicii era înspăimântător.” (p. 77)
Ceaunul este un roman al lucrurilor trecute sub tăcere, în care o forţă formidabilă au faptele şi personajele care nu intervin direct în naraţiune ci sunt doar evocate ori ghicite printre rânduri. O carte care arată felul în care realităţile dure sau neplăcute pe care nu le înfruntăm direct îşi găsesc ecou peste ani şi generaţii, producând o devălmăşie de vieţi şi trăiri asemănă- toare legumelor care se amestecă într-o fiertură.

Kiyoko Murata, Ceaunul,
traducere din japoneză de Ruxandra Mărginean Kohno,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2011.