Aşadar, a murit Solomon
Marcus, matematicianul
şi eseistul, omul de mare
cultură, împătimitul de
cărţi şi de reviste. Ultima
trăsătură decurge din
cele dinainte, li se
subsumează dar o menţionez
pentru că, în ce mă priveşte,
mă trimite la momentul foarte
îndepărtat al primei mele
întâlniri cu marele om.
Eram student filolog când, într-o
dimineaţă din primăvara lui 1954,
mă îndreptam grăbit către un chioşc
de ziare plasat, atunci, undeva în
spatele statuilor de la Universitate.
Voiam să nu ratez cumpărarea
unui exemplar din primul număr al
unei publicaţii noi, „Gazeta literară”,
despre care aflasem că va fi pusă
în acea zi în vânzare în Bucureşti.
Pentru mine era, dar nu doar pentru
mine, cum aveam să văd îndată,
un eveniment. După anii de inexistenţă
apărea, urmând, ce e drept, modelul
sovietic („Literaturnaia gazeta”), o
publicaţie săptămânală dedicată
numai literaturii. Exista „Contemporanul”
care avea însă şi alte preocupări.
Ajuns la chioşc am constatat că
nu eram primul cumpărător al „Gazetei”.
Cineva deja o răsfoia. Cel care mi-o
luase înainte era Solomon Marcus,
matematicianul, ştiut de mine din
mediul universitar şi de la participările
la diferite evenimente culturale
(conferinţe, lansări de cărţi) unde
putea fi mereu întâlnit. El nu mă
cunoştea, eram prea tânăr, student,
cum spuneam.
Ne-am cunoscut după câţiva ani,
în redacţia chiar a „Gazetei literare”,
unde am lucrat o vreme, după absolvirea
facultăţii, în împrejurări pe care le-am
mai evocat. Ne-am revăzut apoi în
redacţia României literare, unde
eu aveam responsabilităţile mele iar
Solomon Marcus colabora frecvent
cu studii, eseuri, articole de o cuceritoare
atractivitate. Erau astfel cu toată
materia lor specială care, sub condeiul
altora decât al său, i-ar fi ţinut pe
cititori, pe unul ca mine în orice caz,
la mare distanţă. Dar legătura lui
Solomon Marcus cu România literară
nu consta doar în faptul că-i era
colaborator. Era cititorul ei cel mai
aplicat, ca să vorbesc astfel, al fiecărui
număr de la prima până la ultima
pagină, cu o atenţie căreia nu-i putea
scăpa nici cea mai benignă eroare de
formulare, niciun sens impropriu sau
insuficient de limpede exprimat. Îl
interesa totul în legătură cu textele
din revistă: orientarea lor generală,
dar şi amănunte deduse dintr-o
scrupuloasă lectură, atent mereu
la sensuri, la defecţiuni, la exprimările
improprii. Examina sistematic,
cum spuneam, fiecare număr, pagină
după pagină, articol după articol,
bucuros când noi, ca redactori,
nimerisem cele mai bune soluţii şi
supărat la culme când greşeam.
Era cititorul cel mai meticulos al
României literare, cel mai necruţător
cu erorile detectate pentru care
suferea, cred, mai mult decât oricare
dintre noi.
După fiecare apariţie urmau,
aşadar, vizitele la redacţie ale lui
Solomon Marcus, totdeauna începute
cu impresiile sale despre felul în care
dusesem la capăt acel număr. Impresii
şi bune şi rele, căci nu erau, totuşi,
numai rele. După „analiză” vorbeam
şi despre altele, de bună seamă,
interesat cum era de întâmplările nu
o dată pitoreşti din lumea literară,
de felul cum evolua unul sau altul,
curios de numele noi, de tinerii care
roiau în jurul revistei, unii cu şanse
de afirmare literară, cum s-a văzut,
alţii pierzând numai timpul.
Nu ştiu cum se va fi manifesat
Solomon Marcus în lumea academică
propriu-zisă, a savanţilor, ca participant
la numeroase reuniuni internaţionale
cu subiecte, cu teme pe care nici
măcar nu mă încumet să le transcriu
după comunicatele oficiale, dar în
lumea noastră, a literaţilor, a scriitorimii,
a alcătuitorilor de gazete, era întruchiparea
spiritului înalt, a lucidităţii şi, totodată,
a bunătăţii, a prieteniei. O luminoasă,
o însufleţitoare prezenţă. Ne va lipsi
mult.
