Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cinema:
Americanii invadează marile ecrane de Mădălina Roşca


Titlul de o originalitate zdrobitoare e găselniţa mea 100%. Aşa-mi trebuie, dacă la banala întrebare Ce mai rulează în cinematografe? nu m-am documentat şi eu temeinic. Am scanat din memorie: câteva blockbaster-uri, vedete, plus că e vară, e vacanţă, clar - filme americane! Gata, avem un subiect.

Acum, nu că-ncerc să ies basma curată, dar chiar de-aş fi avut intenţia să-mi reîmprospătez memoria cu un Şapte Seri sau cu un B-24-FUN, problema ar fi fost să pun mâna pe unul... Apropo de vară, vacanţă: jumătate din producţia pe săptămână la ghizi bucureşteni ia acum calea exportului pe litoral. E penurie!

Să trecem, zic, la filme, pentru că am sentimentul că îmi iau un ton de scandal, şi la urma-urmei nu e nimeni vinovat că americanii NU au invadat marile ecrane de la noi!

Tânărul student cinefil nu pleacă la mare pentru că nu are bani. Sau tânărul cinefil vrea să mai meargă şi el la un film. Sau tânărul bizon vrea să-şi scoată tovarăşa la un movie pentru că în sală e aer condiţionat. NU contează! Cu toţii sunt puşi în situaţia de a alege filmul. Şi cu penuria de Şapte Seri / B24FUN (nu glumesc! n-aţi observat până acum?) cu toţii ajung să intre la un film... la nimereală. Dacă au mai auzit ceva pe la televizor sau prin cartier vor alege pesemne Troia (regia Wolfgang Petersen) sau Unde vei fi poimâine? (regia Roland Emmerich) - ambele Mega-Succese de BoxOffice, atât aici, cât şi dincolo, semnate de doi cineaşti cu preocupări predilecte pentru sfârşitul lumii, cineaşti care (chiar daca nu ai ştii că sunt nemţi) numai nume de americani nu au!

Poate că Legile Atracţiei să te atragă-n sală, pentru că - zici tu - este un produs 100% american... Deşi s-ar putea să te păcăleşti. Şi-ţi spun de ce: Peter Howitt, regizorul acestei comedii făcute, ce-i drept, cu bani americani şi cu buget de staruri (Pierce Brosnan & Julianne Moore), ei bine Peter Howitt este made in Manchester, născut şi şcolit în Regatul Unit. Şi nu se desminte.


Cel mai recent film al lui, acest Laws of Attraction este o comedioară romantică pe cât de british style, pe atât de nepotrivită pumnului violent şi plin de floricele (de porumb) aparţinând consumatorului de acţiune / suspans/8 stele/nerecomandat minorilor sub 16 ani...

Iar eu promisesem că vorbesc despre film american...

Hai că am găsit unul: The Punisher, Justiţiarul, în traducerea lui românească. Vă place titlul? Răzbunare, dreptate pe cont propriu, FBI, super-erou fără super-puteri, dar cu super-muşchi! Mai mult: realizatorii l-au trecut în categoria "Acţiune, Thriller", iar filmul este semnat de către Jonathan Hensleigh, semnatarul multor scenarii de filme cu bum-bum şi încasări lipsite de limită şi bun-simţ, precum Jumanji (1995), Armagedon (1998), Gone in Sixty Second (2000). Pentru Justiţiarul - film pe cât de lung pe atât de plicticos, lipsit de bum-bum şi bun-simţ - Hensleigh nu s-a mai aplecat asupra unor treburi insignifiante, cum ar fi scenariul, pe care l-a lăsat în grija... altcuiva. Cred că l-a abandonat spre pieire, aşa cum trebuia să se întâmple şi cu personajul principal după primele 3 minute - ca să se scutească alte 121' din viaţa bietului cumparător de bilet.

Una peste alta, semnatarul scenariului se numeşte... Michael France! (Asta apropo de... ce mai poate fi 100% american în ziua de astăzi!)


Mai vrei la film?

O variantă ar fi să alegi o comedie. Ciocu' mic sună bine, nu? Cei mai mulţi (de ce să ne-ascundem?) nimeresc în sală fără să ştie că titlul original al filmului nu este Shut Up!, ci Tais-Toi!. Aceasta este la noi soarta filmului european, şi în special a filmului franţuzesc (vai, am reuşit să devin patetică vorbind despre o comedie!). Şi tot ce este mai detestat în cazul filmelor franţuzeşti - şi-anume limba - e folosit din plin în Ciocu' mic. Şi e folosit atât de bine! Filmul, în regia lui Francis Veber (Le Placard), avându-i în rolurile principale pe Jean Reno şi Gérard Depardieu, aparţine acelui soi de comedie spumoasă care creşte, şi creşte, până la anihilarea totală, în rafale de rîs, a spectatorului. Problema care se pune este: să vă spun sau să nu vă spun cîte ceva despre subiect? Aş putea, ce-i drept, să trec în revistă personajele, relaţia dintre ele, să amintesc în treacăt că unul este un tăntălău sau un naiv - depinde de percepţia fiecăruia dintre voi asupra sintagmei A-ţi trăi viaţa la maxim - iar celălalt un ucigaş crud şi răzbunător.

Aş putea să vă spun că Ciocu' mic este un film despre prietenie şi insolit... Sau să vă mărturisesc că Gérard Depardieu este cu câteva (zeci de) kilograme mai slab... Dar n-am să vă dezvălui nimic din toate acestea, pentru că savoarea lui Tais-Toi! stă în replica bine şi la timp rostită, şi nu neapărat în acţiunea densă sau în răsturnările de situaţie (care, ce-i drept, se ţin lanţ). Dar cumparătorul de bilet la film, popcorn şi Cola, alergic la film franţuzesc, nu va intra la Tais-Toi! decât din greşeală. Iar argumentele mele - deşi sunt slabe şanse să fi ajuns la el - nu au făcut, oricum, decât să-l alunge cât colo de la casa de bilete.

Ce-aş vrea să-i trag o păcăleală spectatorului de tipul eu văd doar filme americane, bă! Cum să-l conving să meargă la o producţie SUA, cu un titlu atât de american: Splendoare Americană?

Pornind de la premisa că nume non-americane pe generic, precum Robert Pulcini sau Paul Giamatti, nu-i vor atrage atenţia spectatorului vizat de mine, am şanse să-l întâlnesc, cu o pungă medium sau large de floricele, chiar în rândul din faţa mea, şi să mă bucur că-l văd, prins ca-ntr-o cuşcă, la o peliculă despre jumătatea goală a paharului, pentru vizionarea căreia ai nevoie de o doză foarte crescută de autoironie - asta ca să te simţi bine! Şi mai mult decât un film despre viaţa şi cariera lui Harvey Peacker, aşa cum ar fi riscat să sfârşească în cutiile pentru role de film, American Splendor este un film viu despre viaţa adevărată, nudă, grea, nenorocită, şi cu toate acestea minunată! Şi te bucuri să le găseşti (non-)eroilor principali o chelie, sau o burtă, sau o pereche de ochelari imposibil de inestetici. Te bucuri, dar nu pentru că toate aceste elemente sunt parte componentă a geografiei personajelor, ci pentru că, după ce vezi filmul, le descoperi cu drag şi la tine.

Mă rog... Acum să nu credeţi că am chelie... Sau burtă... În fine, aţi înţeles ce vroiam să spun!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara