Marele reporter francez Philippe Labro, astăzi în vârstă de 76 de ani, a publicat de curând o carte intitulată „America mea”. Vizitând prima oară America în 1954, a avut ocazia să-i cunoască pe Truman Capote, Orson Wells, Fred Astaire, Mohamed Ali, să vadă filmele lui Kubrick şi pe cele cu Bogart şi Gary Cooper, să descopere literatura lui Faulkner, Hemingway, Salinger şi Hammett, să asiste în Dallas la primul interogatoriu al lui Oswald, presupusul asasin al lui JFK, ocazie cu care un oarecare Jack Ruby i-a dat cartea lui de vizită. Puţini sunt încă în viaţă dintre cei întâlniţi atunci de Labro: Dylan, De Niro, Winfrey, Wolfe. Portretele sunt impregnate de nostalgie. Spune autorul într-un interviu: „America mea nu mai există… America pe care am dorit-o, am visat-o, am iubit-o… De câte ori mă duc astăzi, constat o schimbare uriaşă… Nu mai există americani liniştiţi. Vietnamul a reprezentat o cotitură, 11 septembrie, alta. De atunci încoace există mai multe naţiuni: o naţiune a celor care trăiesc în ghetou, una a săracilor, alta a veteranilor… Dar la Casa Albă se află un negru, lucru absolut formidabil. Asta e America mea: aceea a miracolului”.