Pereţi
-fragmente-

N-a vrut să se nască,
cel puţin nu atunci,
mama lichefia o zi nouă
în burta noptii
şi o cremă de zahăr ars
lovea nările,
afară zăpada se lăsa precum
grija celor morţi pentru noi,
ca dragostea lor cădea
şi se făcuse duminică, trecuse 13
şi mama a spus :
Asta e o zi bună de născut!

În copaia nopţii luna
îmbăia
grămezi de stele.

A aşteptat să se termine Mihaela.
Pe atunci Sfântul Valentin
veghea liniştit,
din copaie mirosea
a frică şi singurătate.

Pustiu ca o fântână de vite
în întunericul scuipat
dintre măselele nopţii.

Au sigilat trupul mamei,
văzuseră acolo o piatră neagră
ce vroia să iasă odată cu el
Să nu lăsăm moartea să se nască!
şi-au spus în gând.
Nimeni n-a rostit
vorba de nerostit

Să nu priveşti moartea!
Să nu asculţi moartea!
Să nu vorbeşti cu moartea!

Piatra mai neagră ca negrul
a rămas ca o cărămidă
zidită între oasele dezgolite
în frig. Mamă.

*

Glorie celui ce umple
de viaţă
pereţii uscaţi
şi oasele cele seci!
El vă arată
mereu o grădină,
voi vă treziţi
în fiecare dimineaţă,
priviţi,
dar ochii
vă rămân
atârnaţi
de vârful unghiei.

El vă primeneşte
carnea
şi voi vă măsuraţi
pulsul.

*

Toţi copiii îşi primesc
pereţii.
De asta nu se simt ei
niciodată singuri
cad pereţi,
cresc singurătăţi
de toate felurile,
apar prin cele
mai ruşinoase locuri.

Ei ţipă
şi scuipă
şi bat cu pumnul,
fac tâmpenii
fără de margini.

Se vor teme toată viaţa
de părăsire.

Povestea ultimului cui
se mai spune
în clandestinitate.

*

În adolescenţă pereţii lui
s-au făcut
transparenţi, sferici, lucioşi.
Nu se mai apropia
nimeni de el.
Era
ca un gălbenuş
fericit
într-o coajă de sticlă.
Şi-a scris
primele poeme
pe dinăuntrul pereţilor.
Lumea pe dos.

L-au târât cu forţa
şi-a intrat un nenorocit,
nu suporta
să-i vadă poemele
pe pereţi
şi-a dat cu var.

*

S-a abţinut din răsputeri
să le dea nume pereţilor,
deşi îi ştia pe fiecare,
îşi amintea
cum i-a simţit
crescând
pe cei noi
când scria,
cum râcâiau sub piele,
ca un câine
la uşa stăpânului,
cârtiţe schizofrene
în carnea pământului.

Ştia când au străpuns
prin oase,
după o sută de poeme
şi multă amărăciune,
mucegaiul gândului lipit
ca o humă pe viaţă,
cum le bătea inima,
clopot de piatră
în turnuri
de sânge.

Au rămas
fără nume,
bastarzi fără
chip,
miros de cimitir
anonim.