Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Adriano Furioaso de Mircea Mihăieş


Metoda aplicată de pesedei în ultimele săptămâni seamănă cu disperarea vedetelor căzute de la Hollywood: ar face orice, numai să ajungă iar pe prima pagină a ziarelor: mărturisiri şocante, promisiuni deşuchiate, exhibarea părţilor cândva apetisante, dar azi flasce. Căzuţi de pe capră, Năstase şi ai săi alergă bezmetici în urma căruţei, cu părul vâlvoi, hainele în dezordine şi privirile îngrozite că vor scăpa dintre fălci oasele grase ale guvernării. Dinafară, spectacolul e amuzant-respingător. Dinăuntru, presupun că seamănă cu grozăviile dintr-un abator în care măcelarii şi animalele de sacrificiu se înjunghie reciproc. Ce mize or fi în joc, ce sume şi ce grade de paranoia - doar ei ştiu...

Adrian Năstase a provocat spectacolul declasării partidului din disperare, dar şi din instinct. Ca în "Aria calomniei", el ştie că din zbaterile sale tot va rămâne ceva: imaginea unui lider dinamic, a unui brigand care joacă totul pe o singură carte. În faza actuală, nici nu are de ales. Abandonat de electorat şi presat de partid, ce-ar putea face? Morbid privind lucrurile, marea speranţă a omului care-şi revendică întrega autoritate de la Iliescu e tocmai dispariţia lui Ion Ilici. În locul chiriaşului de la Cotroceni, aş fi foarte atent pe unde-aş călca în perioada următoare! Miza pare a fi atât de mare, încât nimic nu e exclus în această lume a rechinilor nesătui. Comedia demisiei nu e decât actul întâi dintr-o piesă ce virează tot mai mult spre tragedie. Nu numai de partid.

Unghiul de acţiune al pesedeilor, îngustat dramatic după alegerile locale, a dus la sufocarea personajelor mai sensibile din sfera puterii. Indiferent ce s-ar întâmpla, toamna lui 2004 ne va înfăţişa un cu totul alt PDS decât cel fioros şi arogant din primele luni ale anului. Acum nu mai e vorba de rivalitatea (ireconciliabilă) între doi lideri ex-comunişti. Aş spune chiar că Iliescu şi Năstase nici nu mai contează foarte mult în această ecuaţie - decât ca orgoliu şi imagine. Luptele grele se dau în tranşee. Adică între oamenii din spatele lui Năstase şi cei din spatele lui Iliescu. Dacă tot conflitul s-ar fi redus între pesedeii-şefi, armistiţiul ar fi fost uşor de obţinut: tu iei partidul, eu Cotroceniul, tu Scroviştea, eu Vila Lac, tu Snagovul, eu Neptunul, şi aşa mai departe. Astfel de împărţeli nu mai sunt acum posibile: aspiraţiile "greilor" partidului trec cu mult peste simplele avantaje ale serviciilor de protocol. Oricare dintre ei (baroni sau simpli hrebenciuci) pot obţine astfel de beneficii doar cu mărunţişul avut prin buzunare.

Lupta din interiorul PDS vizează cu totul altceva decât acapararea unui fotoliu sau altul. E vorba de perpetuarea puterii şi banilor în anii şi deceniile ce vin. Nu-l văd pe Mitrea foarte interesat să devină numărul unu al partidului, şeful guvernului sau preşedinte. Dar îl văd sfâşiind pe oricine îi primejduieşte poziţia forte în partid şi avantajeşle ce decurg din ea, de la impunitate la controlul a tot ce mişcă în zona fondurilor (nu le înşirui, le ştie el mai bine!) La fel Hrebenciuc, Tărăcilă sau baronii trecuţi momentan în adormire. Aceşti oameni au uitat gustul disciplinei de partid şi nici deviza "partidul primează" nu le cade prea uşor la stomac. Prin colţurile unde i-a trimis Năstase Furioso (acest Orlando al ouălor de fermă), îşi rod unghiile, plini de mânie, gata să sară la beregata celui care-a îndrăznit să-i coboare din Olimpul iluziilor de mărire veşnică.

Disperarea premierului nu e de natură să-l ajute în igienizarea partidului. Nu poţi să reformezi o instituţie dacă nu te reformezi mai întâi pe tine însuţi. Poţi fi, în cel mai bun caz, un dictator, dar asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Spaima pierderii puterii îl face pe Năstase să nu-şi dea seama de ridicol. El ne-a anunţat pe-un ton de papă reformat că, gata, s-a terminat cu suprapunerea de funcţii şi roluri între partid şi stat. Cine conduce partidul nu mai are ce căuta la guvern. Şi viţăvercea. Urmărindu-l la televizor, mi-am zis: "Hait, îşi dă demisia! Probabil de la partid, pentru că la guvern ar mai fi de tras, până-n toamnă, câteva tunuri!" Mă amăgeam, desigur - Năstase e deasupra acestor fleacuri: El, Supremul, are voie să fie şi una, şi alta! Or, dacă în decurs de câteva secunde se contrazice flagrant, ce mai e de aşteptat din partea unui personaj ce se plasează mereu deasupra legilor şi regulilor?

Gândul prăvălirii în prăpastie i-a anihilat instinctul de conservare. Presa a vorbit de-un fel de victorie în faţa lui Iliescu. Ar fi primit, cică, mână liberă să facă tot ce vrea, şi la partid, şi la guvern. Nu va face absolut nimic. Şi nu din cauza Opoziţiei, care continuă să dormiteze pe laurii tot mai veşteziţi ai neaşteptatei victorii din iunie. Nu, Năstase va fi înfrânt tocmai de sistemul perversiunii şi-al corupţiei pe care l-a dus la perfecţiune. În săptămânile şi lunile următoare vom avea spectacolul, înduioşător pe alocuri, respingător pe ansamblu, al unui Sisif de operetă împingând la deal bolovanul rău mirositor al unei formule politice expirate. Cu cine să reformezi partidul (că guvernul am văzut cu cine l-a reformat: au plecat escrocii cu glasuri răsunătoare, au venit linguşitorii îndoiţi de şale şi muţi)? Cu Agathon şi Cozmâncă? Cu Elena Dumitru? Cu Marian Sârbu? De ăştia râd şi curcile din organizaţia de la Cucuieţii de Vale! Ăştia sunt oamenii forte ai premierului? Cred că Iliescu, instalat comod la plasa de volei, nu-şi putea dori "servanţi" mai comozi!

Împotriva lui Năstase va lupta sistemul însuşi, de la ultimul funcţionar de la cel mai umil ghişeu, la baronii locali. Aceiaşi oameni care-l susţineau din instinct (ei au organ special pentru detectarea "şefului"!), îl vor sabota fără milă, tot din instinct. Un Năstase în pierdere de viteză e un Năstase mort - iar cel mai bine o ştiu escrocii şi incompetenţii. Chiar dacă, prin absurd, Năstase ar dori cu adevărat să schimbe sistemul (deşi tot ce-şi doreşte e să păstreze puterea!), el n-are cum s-o facă. Urechile supuşilor nu-i mai percep glasul, aşa cum marinarii lui Ulise nu auzeau, din cauza cerii, sunetele îmbietoare ale sirenelor. Lipit de catargul puterii, nu i-a rămas decât speranţa că vasul în derivă nu se va sfărâma de stânci. Sau că nu va nimeri ca prostul în Scylla şi Charibda nemiloşilor dinţi ai lui Iliescu.

Dac-ar fi băiat deştept (dar nu e!), Năstase ar rupe partidul înainte de anunţatul congres din august. Ultima sa carte ar putea fi aceea a... anticomunismului. Dovedind cu date şi fapte că n-a fost lăsat să facă reformele pe care le intenţiona din cauza sistemului anchilozat şi dogmatic patronat de Iliescu, el ar atrage, eventual, partea sănătoasă a partidului. Şi-ar asigura în felul acesta un 10-12 la sută din voturi la viitoarele alegeri. În plus, ar avea şansa, în viitorii ani, a unei dezvoltări modeste, dar reale. Vremea mamuţilor politici concrescuţi organismului bolnav al statului nu mai are şanse în lumea spre care, cu toate "tălpile" lui Iliescu, ne îndreptăm. Dacă înţelege acest lucru, Năstase e salvat. Dacă nu, nu.

Cele de mai sus n-au, însă, cum străbate mintea de pâslă a unui aparatcik obsedat de puterea absolută. Asemeni lui Ceauşescu, Năstase va merge până la capăt cu aroganţa şi încăpăţânarea. Orgoliul supradimensionat nu îi îngăduie să perceapă realitatea altfel decât în visele sale grandomane. Doar băile de unanimitate populară astâmpără neliniştea eternă a acestor politruci care-au muşcat din mărul de aur al puterii şi s-au îmbolnăvit definitiv. Pentru Adrian Năstase, viaţa a devenit de neconceput în afara stilului dictatorial. De aici i s-a tras mărirea, de aici i se va trage şi pieirea. În clipa de faţă, el nu e decât cocoşul înfuriat pe care foştii susţinători au uitat să-l aplaude. Într-adevăr, nu prea e nimic de aplaudat. Doar neputinţă şi disperare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara