Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Adio. La Justiţie de Cristian Teodorescu


Refrenul ministerial „Eu nu demisionez!” l-am tot auzit, în diverse variante, din 1990 încoace. Miniştrii români n-ar lăsa funcţia din braţe pentru nimic în lume. Unii par a privi demisia ca pe o boală ruşinoasă. Alţii o consideră o înfrîngere personală care nu intră în discuţie. Pe vremea regimului Constantinescu demiterea unui ministru era prilej de scandal şi de nesfîrşite ameninţări şi tîrguieli politice. Asta ca să nu mai amintesc de spectacolele penibile care au precedat plecarea premierilor Ciorbea şi Vasile. Nici Cabinetul Văcăroiu n-a fost mai breaz în privinţa despărţirilor. Totuşi, în materie de spectacol public, nimic nu se compară cu demisia Guvernului Roman, precedată de transformarea Bucureştiului într-un oraş aflat în stare de asediu. Atunci, dacă mai ţineţi minte, la Guvern a fost vraişte, la un moment dat, sub asediul minerilor, Parlamentul a fost ocupat de o parte a trupelor lui Miron Cozma, iar o altă parte, e drept că mai nehotărîtă, a asediat şi Palatul Cotroceni. De-ale tinereţii democraţiei noastre valuri...

Despre Cabinetul Năstase nu-mi imaginam să aibă probleme cu schimbarea miniştrilor. Cu toate astea, la precedenta – totuşi – remaniere, premierul a anunţat în ţară că miniştrii la care a renunţat au dorit să-şi rezolve problemele de imagine. Asta însă după ce nici unul dintre ei nu şi-a manifestat o asemenea dorinţă. Dimpotrivă, atît Hildegard Puwak de la Integrare, cît şi Mircea Beuran de la Sănătate şi-au anunţat intenţia de a lupta pînă la capăt. În străinătate, Adrian Năstase a declarat că i-a demis pe cei doi.

Şi atunci, ca şi acum, premierul a avut nevoie de cîteva întîlniri cu preşedintele Iliescu, înainte de a trece la fapte.

Dna Rodica Stănoiu s-a aflat şi în precedenta listă a restructurabililor, listă care a răsuflat în presă, la vremea respectivă. Atunci, unii dintre analişti au tras concluzia că dna Stănoiu va rămîne în fruntea Justiţiei pînă la expirarea termenului de funcţionare a Guvernului Năstase.

Înaintea ultimului val de schimbări, numele dnei Stănoiu a răzbătut din nou în presă pe lista dispensabililor, iar ziarele s-au întrecut în a încerca să ghicească cine îi va lua locul.

Cu toate astea, dna Stănoiu a declarat că n-are de gînd să demisioneze. Pornind de aici, unii comentatori au ajuns la concluzia că Rodica Stănoiu se bizuie pe susţinerea Cotrocenilor. Ceea ce părea să aibă acoperire în anumite declaraţii ale preşedintelui Iliescu. Între timp, dna Stănoiu a pierdut Justiţia. Unii cred că s-a procedat la schimb. Ion Talpeş a fost adus de la Cotroceni, în locul Rodicăi Stănoiu. Subînţelegînd prin asta că preşedintele Iliescu n-are mare încredere în premierul Năstase.

Fireşte că în jocurile politice de la noi, ideea că preşedintele Iliescu îşi pregăteşte reîntoarcerea în PSD trimiţîndu-l la Palatul Victoria pe Ion Talpeş pare foarte plauzibilă.

Cum rămîne totuşi cu „sacrificarea” Rodicăi Stănoiu?

După părerea mea, fosta ministreasă a Justiţiei a contat în mult prea mare măsură pe un eventual sprijin necondiţionat dinspre Palatul Cotroceni. Faptul că Uniunea Europeană a pus ochii pe Justiţia din România n-a impresionat-o, se pare, cîtuşi de puţin pe dna Stănoiu. Fiindcă, dacă ar fi luat în calcul acest lucru, i-ar fi înaintat cu de la sine putere demisia premierului. Dar luată cu grija întîlnirilor şi seminariilor internaţionale, e de înţeles, omeneşte, de ce doamna ministru al Justiţiei şi-a închipuit că are altceva mai bun de făcut decît să ia în serios avertismentele Uniunii Europene. Luată de valul problemelor cu care are de-a face Justiţia în lumea largă, dna Stănoiu o fi uitat de micile imperfecţiuni ale Justiţiei din România. Şi probabil că s-a mirat de pretenţiile Uniunii Europene.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara