Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Plecând de la cărţi:
Adevărata glorie de Mihai Zamfir


Plecînd de la cărţi ajungi aproape oriunde - la filozofie, la religie, la politică ori la cea mai rafinată artă. Dar, mai ales, poţi ajunge la Viaţa însăşi, în ceea ce are ea mai important şi irepetabil: este, probabil, suprema tentaţie a rubricii de faţă. Există aniversări şi aniversări, dar unele îmi apar de o actualitate frapantă. Se împlineşte astfel exact o jumătate de secol de cînd, "plecîndu-se de la cărţi", a avut loc o aventură pe cît de spectaculoasă, pe atît de edificatoare.

Ce şi-ar mai putea dori un scriitor celebru, decretat de toată lumea drept unul dintre cei mai mari romancieri ai secolului, acoperit de glorie din cap pînă-n picioare, şi care, în plus, se apropie de 70 de ani? Ce şi-ar mai putea dori cineva care a fost primit în Academia Franceză la 47 de ani şi care apoi a primit suprema consacrare, Premiul Nobel pentru literatură, la 67? Nimic, am fi tentaţi să răspundem. Nu i-ar rămîne decît să-şi aştepte în linişte sfîrşitul, savurînd calm o celebritate universalmente recunoscută. Să adăugăm un detaliu important: personajul nu are nici un fel de probleme morale sau existenţiale. La acest capitol, din fericire pentru erou, certitudine totală! Era un creştin pios, catolic practicant încă din adolescenţă, iar perfecţiunea întru catolicism nu i s-a clintit cu nici un centimetru pînă la moarte.

Totuşi, François Mauriac - pentru că despre el este vorba - nu s-a culcat pe lauri. Septuagenar, descoperă că literatura şi gloria literară nu înseamnă totul, chiar dacă ai ajuns pe culmi la care alţii nici nu îndrăznesc să viseze. Şi atunci s-a lansat, trup şi suflet, în cea mai neaşteptată dintre acţiuni - în lupta politică. Bineînţeles, fără a deveni politician, dar transformîndu-se în jurnalist ardent. Din 1954 şi pînă la moartea sa survenită 16 ani mai tîrziu, a scris - uneori zilnic, de cele mai multe ori săptămînal - acele scurte, patetice şi incisive articole urmărite cu sufletul la gură nu doar de întreaga Franţă, ci şi de multă lume din străinătate. Grupate sub rubrica Bloc-Notes, ele au modelat opinia publică franceză, transformîndu-se în cea mai lucidă şi mai clară voce a momentului. îmbinînd perfect catolicismul cu o înaltă moralitate de tip creştin, realizînd, în fapt, ceea ce, cu o formulă obosită, numim "umanismul integral", Mauriac a fost spaima tuturor guvernelor Franţei.

Zeci de prim-miniştri, de miniştri, cîţiva şefi de stat au avut în permanenţă - înaintea luării deciziilor importante - o angoasă, uneori mărturisită public : "Ce va spune Mauriac?". Şi Mauriac spunea de fiecare dată cîte ceva grav, solid, în cele cîteva fraze din Bloc-Notes, fraze ce sunau ca o sentinţă definitivă. Ceea ce verbaliza bătrînul prozator era probabil gîndit de milioane de oameni; însă doar unul, romancier, mînuitor de geniu al limbii franceze, o spunea cu atît talent literar şi în aşa de puţine cuvinte.

Direcţia politică pentru care a militat François Mauriac începînd cu îndepărtata zi de acum 50 de ani şi pînă la sfîrşit, a rămas limpede ca apa de izvor: condamnare a politicianismului falimentar propriu celei de a Patra Republici; condamnare continuă a oprimării demnităţii umane, fie că era vorba de "lagărul socialist", fie de Africa de Nord franceză, în plin război din Algeria; speranţă în renaşterea Franţei prin acţiunea generalului De Gaulle, prin urmare sprijinirea lui De Gaulle contra a toate şi contra tuturor; apreciere a oricărui eveniment în funcţie de doctrina creştină trecută printr-o minte strălucită. Prin acest catehism personal a privit Mauriac viaţa de zi cu zi din Franţa şi din lumea întreagă.

Dogmatism? Nici vorbă! Astăzi, la o jumătate de secol de la intrarea lui deschisă în arena politică, observăm cu uşurinţă un adevăr stupefiant: Mauriac a avut întotdeauna dreptate! A avut dreptate în asemenea măsură, încît devenise iritant pentru prieteni, ca şi pentru adversari. Cum a fost posibil ca un novice în ale politicii, un scriitor religios, un om "cu capul în nori" să fi ştiut întotdeauna răspunsul exact la întrebările cele mai complicate, unde aşa-zişi "specialişti" (politicieni, comentatori politici, istorici, oameni de acţiune) se bîlbîiau ori răspundeau aiurea? Uite că a fost! Aruncîndu-se în viaţa politică, dar posedînd o conştiinţă morală şi un talent literar ieşite din comun, romancierul şi-a scris, prin însemnările de bloc-notes, partea cea mai valoroasă a operei. Chiar şi atunci cînd romanele sale îşi vor pierde din interes, sînt convins că proza strălucită a jurnalistului, paginile memorialistului din Mémoires intérieurs îşi vor menţine intactă actualitatea.

Morala? E periculos să-i cantonezi obligatoriu pe scriitori în domeniul rezervat al Literelor, interzicîndu-le accesul la restul existenţei: atunci cînd reuşesc să iasă din ţarc, ei pot face prăpăd în jur. Şi aceasta dintr-un motiv simplu: în întreaga societate, ei sînt unicii "specialişti în viaţă". Tocmai de aceea guvernanţii tuturor ţărilor îi descurajează sistematic să se amestece în politică, îi sfătuiesc părinteşte să rămînă "apolitici", preocupaţi doar de "estetică". Exemplul lui Mauriac ar trebui să trezească multe vocaţii şi să sfideze multe adevăruri uşor acceptate.

Parcă pentru a-l recompensa, Dumnezeu l-a chemat pe romancier la El exact în anul în care idolul politic al lui Mauriac, Preşedintele De Gaulle, înceta din viaţă. Să sperăm că, în Empireu, amîndoi comentează acum - mult mai inteligent şi mai detaşat decît o facem noi - evenimentele anului 2004.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara