Robert Belleret a publicat o biografie a marii cântăreţe franceze în care viaţa acesteia, tulbure şi greu de descifrat în resorturile ei psihologice, apare într-o lumină extrem de crudă. Piaf nu are nici cea mai mică şansă de compasiune. E o artistă genială, dar necultivată, capricioasă, nimfomană, drogomană sau nebună de-a binelea, care şi-a bătut tot timpul joc de viaţa ei. În timpul războiului a locuit la etajul unei case care adăpostea la parter un bordel, frecventat de ofiţeri germani, care n-o ocoleau pe Piaf şi care îi primea când avea chef, ceea ce se întâmpla destul de des. O prietenă apropiată îşi aminteşte a-l fi văzut printre vizitatori pe priapicul domn Georges Simenon şi pe alţii: „Bărbaţii care veneau erau mahări ai regimului Muncă, Familie, Patrie, ai pieţei negre, colaboraţionişti. Fritzii pe care îi întâlneai erau generali, colonei, discreţi, corecţi, cum se spunea. Dar şi bandiţi de clasa întâi, şefi de la Gestapo, francezi, germani…” Piaf nu era o prostituată oarecare. Ei i se permitea să-şi aleagă partenerii. În timp ce francezii sufereau de foame, Piaf era răsplătită pentru farmecele pe care le punea la bătaie, des chansonnettes comprises, cu bunătăţuri şi trufandale.