24-28.X.1990
O nouă călătorie peste Prut, la Zilele
Sadoveanu (110 ani de la naştere). Nou,
în raport cu celelalte vizite: casa-muzeu
„Sadoveanu” din Iaşi, o instituţie „N.
Iorga” din Botoşani (din mersul autocarului),
popas la Ipoteştii lui Eminescu
(strângem nuci, unii ca amintire, iar
alţii folosindu-le pentru destinaţia
lor directă. Nu e un păcat, nu?)
Vizită la Voroneţ. O prelegere mai
detaliată a ghidului-părinte mă edifică
asupra lucrurilor care mi-au scăpat
dăţile precedente. Cu Ruxandra Mihăilă
depunem şase lumânări la mormântul
lui Petre Comarnescu, încărcat de
simbol şi sens filosofic.
La Iaşi, trec pe la „Convorbiri
literare” şi „Cronica”. Al. Dobrescu
îmi solicită ajutorul ca să adune
materiale pentru un număr special
al „CL”, elaborat cu concursul
basarabenilor. Ioan Holban s-a întors
din Franţa.
La Palatul Tineretului din Iaşi fac
nemijlocit cunoştinţă cu regina
cântecului popular Sofia Vicoveanca.
A venit de la Suceava, pentru a evolua
în programul artistic dedicat Zilelor
Sadoveanu (onorariu: 2 mii de lei).
Îi dăruiesc cartea de proză. Îmi zice:
„Domnule Butnaru, soţul meu e ziarist
la Suceava şi rogu-vă scrieţi un gând
oarecare ca să-l plaseze în publicaţia
la care colaborează”. Ce soaţă grijulie!
Pe lângă atâtea ale ei, nu uită şi de
bunul nume al soţului.
Mai fac cunoştinţă cu poeţii
„antagonişti” Emil Brumaru (basarabean
de la Bahmut), Horia Zilieru şi Emilian
Marcu. Toţi vor să vină la Chişinău,
însă – păzea! – în companii care le
convin, nu cu X sau Y. Noi ar trebui
să ştim cine şi cu cine sunt compatibili,
în ce relaţii se află… Tristeţi româneşti…
De pretutindeni.
La „Convorbiri literare” îl cunosc
şi pe Mahai Ursachi: adusese vreo
trei pagini cu rânduri (observ de la
distanţă) tipărite rar, ca nişte adagii,
fraze, proverbe. Emil Brumaru ia
legătură cu tipografia şi cere să se
caute loc pentru textul adus de
renumitul poet.
Vine vorba (cum?) despre Nichita
Stănescu. „Poetul de rahat”, zice
Mihai Ursachi. „Mi-a fost prieten,
n-am avut nimic cu el, dar, ca valoare,
e un poet de rahat”, mai adaugă. Zice
că, acum zece ani, cei de la „Timpul”
i-au publicat cam „dosit” textul despre
poezia lui Nichita. „Îmi aparţine, a
circulat în manuscris, a fost cunoscut
şi de ce să mă dezic de el?”, face
Ursachi.
12-19.XI.1990
…Spre Bacău, luăm trenul de
Piatra Neamţ. Vagoane etajate, prost
întreţinute. Staţionări frecvente, aflux
şi reflux de navetişti. Istorisirea
domnului care a lucrat la amidon,
apoi la fabrica de bere; sincera sa
confesiune că nu se va putea lăsa de
consumul lichidului blond: „I-am
spus directorului: sunt om primitiv,
dar am răspuns la orişicare întrebare”.
După 4 ore de semi-chin, la Bacău
suntem întâmpinaţi de excepţionalul
coleg şi om Sergiu Adam şi de colegul
său de redacţie Iacob Florea. Mai
aşteptăm un sfert de oră pe peron,
soseşte trenul de Suceava, din care
coboară Marcel Mureşan.
La hotelul „Decebal” îl cunosc pe
Laurenţiu Ulici care îşi uimea confraţii
băcăuani prin erudiţia sa literaturologică.
Aceştia alegeau, în mare discreţie,
un scriitor pe care, după 15 întrebări
la care se cerea a răspunde doar cu
„da” sau „nu”, ori „nu ştiu”, Ulici
identifica scriitorul. Se ghicise chiar
şi… pe sine! Băcăuanii insistă să fac
şi eu o alegere. O fac, spunându-i
numele ales lui Adam. Ulici interoghează.
Însă criticul eşuează! Nu l-a ghicit
pe… A. E. Baconsky! Bucurie în rândul
băcăuanilor. Ulici cam dezorientat.
Prima sa „înfrângere”. Mă rog, joc
de literaţi maturi.
Marea surpriză: la Centrul
Internaţional „Gheorghe Apostu”
sunt declarat unul din laureaţii
premiului revistei „Ateneu” pentru
poezie şi publicistică. (Da, am apărut
aici cu două eseuri şi un grupaj de
poeme.) Primesc distincţia împreună
cu reputatul Zigu Ornea (premiul
special), Eugen Uricaru (proză),
Laurenţiu Ulici (critică literară), Cristian
Teodorescu (autori tineri). Premiul
mi-l înmânează Eugen Simion. Tot
aici îl cunosc pe Nicolae Manolescu
cu care, în aceeaşi zi, împreună cu
Sergiu Adam, mergem la întâlnire
cu elevii liceului „Bacovia”. Atmosferă
excelentă. Adolescenţi bine instruiţi,
curioşi. Cineva citează din poezia…
mea. Surprins. Flori şi autografe.
Manolescu îmi solicită versuri pentru
„România literară”, iar Ulici pentru
„Luceafărul”. (Ar fi să fie primele
mele publicaţii în aceste prestigioase
reviste.)
Un om de mare suflet şi incontestabilă
erudiţie – poetul Octavian Voicu
(Puşculiţă) ne este ghid în drumul
spre Tescani – locuri legate de destinul
lui George Enescu. Facem popas la
două vechi bijuterii de artă rurală:
bisericuţele de lemn de la Luncani
şi Merişor. Admirabile!
La Tescani este şi veşnic va fi
prezent spiritul lui Enescu. Aici fusese
exilat şi actualul ministru al Culturii,
Andrei Pleşu, vizităm şi biblioteca
pe care o îngrijea el, cu volume
numerotate şi ordonate de subtilul
estetician-filosof.
Domnul Voicu face tot posibilul
să ajungem şi la Valea Arinilor. Vizităm
şcoala, biserica, satul, casa directorului,
dl Pruteanu. Moldovenii rămân
moldoveni: generozitate, omenie,
căldură sufletească, simplificare la
maximum a etichetelor pretenţioase,
inutile.
Bacăul – tradiţional târg moldav.
Patria lui Alecsandri şi Bacovia.
Asistăm la deschiderea casei-muzeu
a bardului de la… Bacău (fireşte, şi
de la Mirceşti). Întâlnim mulţi basarabeni:
pedagogi de la Orhei, bibliotecari
chişinăuieni, Pavel Savin de la Teatrul
„Luceafărul (Chişinău), elevi, studenţi
basarabeni care învaţă aici.
Monumentul lui Bacovia, curios
şi… înviorător. Expoziţia marelui
nostru contemporan Horia Bernea.
Destăinuirile deloc plăcute ale lui
Ulici la adresa lui V., , L., D. etc.
Despre unul din aceştia, Pavel Savin
remarcă… remarcabil! – „Cum să-l
aibă la inimă, dacă el vine la români
cu ţinută de reprezentant al… Uniunii
Sovietice?”. Fireşte, prea multă politică,
laudă plângăreaţă – în loc de artă,
estetică, sentiment şi gând ales.
Aceasta îi supără pe Manolescu, Ulici,
pe alţii care nu ţin la Păuneascu.
Alături de ai noştri, Ulici făcu praf
din Ioan Alexandru… De, pluralism
şi tulburare de opinii… Să ne ascultăm…
Vizităm oraşul. Biserici vechi,
atelierul unde se confecţionează
mobilier pentru lăcaşele de cult.
În seara de rămas bun, la Bacău
l-am cunoscut pe Nicolae Preda,
fratele marelui Marin Preda. Azi, la
telefon, D. îmi spune că preabunul
bătrân mi-a expediat nişte cărţi –
sunt nerăbdător să văd acest dar
ce-şi sporeşte înzecit valoarea datorită
inimii din partea căreia vine.
Apoi, capitalul oraş Roman. Minunata
familie Agachi! Locul unde a fost decapitat
Miron Costin, bustul cronicarului.
Renumita episcopie de Roman.
27.XI.1990
La Chişinău – Petre Stoica şi Anghel
Dumbrăveanu. Veniţi la invitaţia
Centrului de Artă şi Cultură, unde
se află şi un reprezentant al României.
„Centrul şi reprezentantul” se comportă
mişeleşte, „uitând” de invitaţi. Aceştia
ajung, fireşte, la Uniunea Scriitorilor.
Şi bine fac. Stăm la taclale. Stoica
e un poet bun, dar un vorbitor
non-stop, cu reluări şi repetări uşor…
bătrâncioase. Pe alocuri, neinteresant.
Probabil, din cauza oboselii şi alcoolului.
E până peste cap în politică minoră,
cotidiană şi tulbure. Scrie, zice, mult
pentru presa răspândită abitir şi
pestriţă la maţe. El, care, mai zice,
în viaţă nu a prea făcut publicistică,
ţărănist şi aproape de 60 de ani.
Anghel Dumbrăveanu e cu figură
de ascultător care îşi ispăşeşte anumite
„ceauşisme”. Anul trecut, la 12
decembrie, l-am cunoscut aici, la noi.
Era împreună cu Dumitru Radu
Popescu şi Mircea Radu Iacoban,
veneau de la Moscova.
Primesc o invitaţie de a participa,
împreună cu soţia, la 30 noiembrie
a. c., la recepţia de la Ambasada
română din Moscova. Regret, însă
e prea aiurea de departe. Se vede că
domnul Ioncu Râpan a reţinut numele
şi casa noastră, unde l-am avut de
oaspete.
Sfârşit de noiembrie
– început de decembrie
Graţie întâmplătoarei întâlniri cu
Ion Gh. Şvitchi (ieşeam din librăria
carte străină), îl cunosc pe mitropolitul
Olteniei – Nestor Vornicescu (îl vizităm
la etajul 19 al hotelului „Cosmos”).
E basarabean de la Lozova/ Vorniceni.
Multă discuţie, câteva sticle de
şampanie. Doct, informat. A mizat
pe ştiinţa de carte, rămânând, în
acelaşi timp, fire simplă, dar forte de
codrean. Are păreri destul de nefavorabile
despre ardeleanul Bănulescu-Bodoni
(„lacheu ţarist”! – zice). Îmi dăruieşte
o superbă carte a sa – „Biruit-au
gândul”, editată luxos. Şi o alta,
„Aethicus Histricus” – muncă de
cercetător atent şi meticulos (a fost
bibliotecar la mitropolia ieşeană).
Alte întâlniri/ reîntâlniri: Radu
Cârneci, Vasile Andru („Viaţa
românească”), Ioan Adam, Arcadie
Donose, Gheorghe Popa (Bacău,
Centrul Internaţional de Cultură
„Aposu”), Octavian Ghibu, alţii.
Oricum, atare cunoştinţe vor fi
mai frecvente, deoarece am acceptat,
în sfârşit, postul de şef la relaţii literare
la US (funcţie de vice-preşedinte).
