In memoriam Monica Lovinescu

Revista Apostrof (nr. 5, 2008) publică un medalion "In memoriam Monica Lovinescu", din care Cronicarul a ales articolul semnat de politologul Vladimir Tismăneanu ("Etica neuitării"): "O spun cu deplină responsabilitate - în cultura românească a ultimelor cinci decenii, Monica Lovinescu a fost cea mai bună cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea şi demistificarea pretenţiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adîncime, infraraţionale, dintre comunismul românesc (şi nu numai) şi variile încarnări ale fascismului. Cînd regimul comunist a îmbrăţişat temele, fantasmele şi obsesiile extremei drepte interbelice, făcîndu-le ale sale, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai tîrziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist. Atacurile împotriva ei din zona xenofob-stalinoidă (E. Barbu şi echipa sa de trîmbiţaşi neotribalişti) dădeau măsura unei lupte care a continuat şi după decembrie 1989: aceea dintre susţinătorii modernităţii politice şi estetice, pe de o parte, şi partizanii unui autarhism de sorginte colectivist-etnicistă care a făcut atîta rău culturii româneşti în perioada interbelică."

Părerea unui "tînăr critic"

în revista STEAUA nr. 4, bătrînul Cronicar a tresărit la titlul "Ucigaşii de bătrîni" sau cum se cuminţeşte o generaţie şi apoi a citit cu interes eseul lui Andrei Simuţ (care a obţinut unul din premiile noastre pentru debut). Pornind de la constatarea că actualitatea literară românească din ultimii 18 ani cristalizează trăsături ale epocii postbelice americane, criticul explică influenţele peste decenii prin "prăbuşirea sau declinul accelerat al unui sistem de valori dominant, coercitiv, inhibant, aşa cum este modernismul tîrziu european pentru cultura americană a anilor ^40 şi neomodernismul românesc al anilor ^60. Prăbuşirea unui astfel de sistem rigid generează o atmosferă de febrilitate a răzvrătirii, detabuizării /.../ şi refuzul valorilor canonice". Proza reflectă cel mai bine toate analogiile româno-americane. Dacă în anii ^90 - scrie Andrei Simulţ - prozatori precum Al. Ecovoiu, Dan Stanca, Daniel Bănulescu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Strîmbeanu, Radu Aldulescu, Petre Cimpoeşu, Bogdan Suceavă scriau romane axate "pe o combinaţie între apocalipsa parodică, teoria conspiraţiei, vizionarism, scenariul milenarist şi o hermeneutică paranoică" (precum Pynchon, Vonnegut, John Barth sau Don DeLilo), acum genul, în ciuda unor prelungiri, pare oarecum epuizat, şi fiindcă e dificil de scris. Mult mai facile sînt reţetele "fracturiste", însă toate aceste romane sînt ancorate "într-o perspectivă unică (cea a autorului-narator-personaj principal), un discurs perfect omogen, nefisurat de nici o mutaţie sau schimbare de ritm. Aspectele disparate ale realului se topesc într-un amalgam menit să construiască portretul atitudinal al emiţătorului. Adrian Şchiop, Ioana Baeţica, Ionuţ Chiva, Alexandru Vakulovski şi alţii aspiră să scrie cartea generaţiei lor, să schiţeze imaginea-tip a nonconformistului, dar încercările lor nu fac decât să serializeze acelaşi tip de discurs şi de personaj. La fel ca pentru şaizeciştii americani, esenţială este atitudinea autorului-narator-personaj. Figurile care mai apar (prea schematice pentru a fi numite personaje) intră în teritoriul ficţional în măsura în care posedă o atitudine îndeajuns de în răspăr faţă de lume. Romanul-cult din care derivă toată această proză este De veghe în lanul de secară, nu întâmplător best seller al librăriilor. Aceşti prozatori par a fi ieşit din mantaua lui Salinger, după cum personajele lor sunt imagini în oglindă a lui Holden Caulfield. Definitoriu devine deci nu tehnica de a scrie, ci stilul de a trăi, modul de a afişa/mima autenticitatea, nu abilităţile literare". O tendinţă viabilă - reprezentată de Filip Florian, Răzvan Rădulescu, Dan Lungu, Bogdan Suceavă, Florin Lăzărescu, Lucian Teodorovici, Sorin Stoica - e cea a prozatorilor de vocaţie, care ştiu să construiască şi să povestească. Cel mai semnificativ pentru efortul de obiectivare al lui Andrei Simuţ e capitolul final al eseului, Ratarea revoltei, în care observă că "discriminarea pozitivă a tinerilor", intrarea lor timpurie în cîmpul vedetismului cultural, faptul că "au gustat din plin din fructele succesului înainte de a apuca să-şi scrie cărţile relevante" le-a domolit avîntul polemic. "Rapid declaraţi copii teribili ai literelor române, investiţi cu o înaltă misiune de a elibera cultura română de vestigiile vechiului sistem, revolta care a definit iniţial profilul generaţiei se dizolvă în mod previzibil /.../ O posibilă reţetă a succesului ar suna astfel: dacă eşti poet, scrie ca Dan Sociu, dacă eşti cronicar literar, scrie doar cronică negativă, cu tentă de pamflet, dacă eşti prozator, adoptă neapărat combinaţia sex/umor negru/blazare/ subiect senzaţional (sau optează pentru o variantă) redate într-un stil plat, pe înţelesul tuturor. Şi să nu lipsească recomandarea Ťtânăr scriitorť..."

Cu mouse-ul prin cultură

Conştient de lucrurile de îmbunătăţit în propria ogradă electronică (măcar e adusă la zi, ceea ce, veţi vedea, nu-i puţin lucru...), Cronicarul s-a pornit să exploreze sfertul stîng al paginii RomÂnia cultural|, unde sînt înşirate, alfabetic, legături spre site-urile mai tuturor revistelor culturale de la noi. Pentru Altitudini - cu un site, altminteri, frumos şi funcţional - timpul s-a oprit în iulie 2007, la numărul 17. Revista, evident, continuă să apară. Un cititor de la distanţă n-ar bănui-o...
Cultura a rămas şi ea pe la sfîrşit de februarie, iar încercarea de-a deschide un articol din sumarul numărului te trimite, dereglînd cine ştie ce fire, la un alt sumar, cu două săptămîni mai vechi. Şi nu mai înţelegi nimic! Dacă te iei după link-urile aliniate, îmbietor, sub titlul revistei, riscul de-a te rătăci e şi mai mare. Ştim, cultura e o junglă, dar puţină organizare nu strică niciodată!
Un link promiţător, spre Poezia, deschide o fereastră cu... anunţuri prin Google, şi nimic mai mult. Tomis, cu un sumar oricum destul de greu de citit, într-o fereastră prea mică pentru toată lista - şi operaţiunea scroll down, over and over nu ne face, neapărat, plăcere, e şi ea în ianuarie 2008. Ca să nu mai vorbim de anunţul cu 40 de ani de apariţie la Constanţa, din iulie 1966 în iulie 2005. Foarte frumos, dar a trecut. De mult!
Să nu fim întrutotul cîrcotaşi. Sînt şi site-uri actualizate şi bine făcute (Observator cultural, Dilema Veche, Revista 22, şi încă), semn că, pentru unii, marketingul intră pe terenul interzis al literaturii. Pînă la urmă, nu ştii la ce se uită lumea. Iar cititorii ocazionali, care deschid un site din cine ştie ce greşeală, le place, revin şi - sperăm prea mult? - rămîn fideli unei reviste al cărei nume, pînă ieri, nu le spunea nimic, nu sînt de tratat cu refuz. Dimpotrivă.

Atac electronic

Noi întîmplări tragicomice cu ministrul Educaţiei, dl Cristian Adomniţei, relatează EVENIMENTUL ZILEI în numărul din 24 iunie, sub titlul, nu prea măgulitor, "Abramburiţei" dă foc Bacului. (Pentru cine nu ştie, Abramburica era numele de alint al presei pentru fostul ministru, dna Ecaterina Andronescu.)
Ce s-a mai întîmplat? Nimic deosebit pe ogorul învăţămîntului nostru... Ca în fiecare an, s-au aflat subiectele la Bacalaureat, în urma unor "scurgeri de informaţii". Bine, bine, dar subiectele la Bacalaureat au fost postate pe internet, prin grija domnului ministru, cu mai multă vreme în urmă. Ce mai putea, deci, să se scurgă dat fiind că totul devenise deja public şi fusese mediatizat cu asupra de măsură? Dl Adomniţei e destul de confuz. Într-o primă declaraţie, se arată indignat împotriva acestor "practici nenorocite" şi ameninţă cu rigorile legii: "vinovaţii vor plăti cu vîrf şi îndesat". Avem un adevărat convocator: "Am anunţat serviciile de securitate, direcţia criminalitate informatică şi Parchetul General". Pînă să intervină însă serviciile, criminalitatea şi Parchetul, dl Adomniţei îşi schimbă declaraţiile şi ţintele. Într-o intervenţie la REALITATEA TV, ministrul spune că e vorba de o serie de atacuri informatice asupra site-ului Ministerului, al căror autor a fost deja identificat. Una peste alta, memorabilă rămîne o altă zicere a domniei sale: "Bănuiala plănuieşte în primul rînd asupra centrelor de examen şi a inspectoratelor şcolare".
Atacul electronic pare să fi afectat însuşi hard-ul domnului ministru. Astfel că, dacă bănuiala plănuieşte asupra centrelor de examen, dl Cristian Adomniţei planează, vai!, pe deasupra învăţămîntului românesc.