Ne trimiteţi trei poezii refăcute, dintre cele vechi şi trei poezii noi. Apreciaţi că "scoţând cărţi", v-aţi cam grăbit cu tipărirea, şi că graba ar fi stricat cumva treaba. Despre perioada 1985-1986 spuneţi că aţi fost scos la pensie şi că aţi fi scris atunci "trei saci de poezii, nutrind visul să ajungeţi membru al U.S." dar că n-aţi reuşit nici măcar să debutaţi într-o revistă literară". Din cei trei saci, spuneţi că n-au mai rămas decât materia suficientă pentru o plachetă tipărită la xerox, după care v-aţi dus să munciţi din nou. Aţi muncit până în 2001, când aţi fost din nou pensionat, şi până în ziua de azi s-au mai strâns trei saci de poezie. V-a explicat medicul psihiatru că "între geniu şi nebunie atârnă un fir de aţă", nu ştim dacă chiar acestea au fost cuvintele psihiatrului! "Când suflă într-o parte este geniu, când suflă în cealaltă este nebunie". Şi v-a mai explicat că o să vă reveniţi, şi atunci veţi revedea tot materialul, o să refaceţi fiecare text în parte, şi situaţia dvs. probabil că se va ameliora simţitor, şi veţi tipări altă plachetă. Fapt cu totul neplăcut, că acum copiii de ţigani vă fură conţinutul cutiei de scrisori. Vă veţi muta însă de la Baia Sprie la Baia Mare, unde vă veţi abona negreşit şi vă veţi bucura de presa literară la care vă veţi abona. Până se vor limpezi lucrurile, spre bine, fireşte, să transcriem aici, acum, câteva versuri din ultimele trimise: "Toamna/ Cărările vagabondului/ Doar fratele lui/ Vântul/ Şi sora sa/ Frunza/ le mai ştiu"; "Aici/ Pe colile de hârtie/ Creionând/ Poeme e iubire/ Mă simt/ Precum bătrânul lui/ De mare/ La cârma/ Corăbiei sale"; "în faţa poeziei/ Sunt lucrurile./ în ea/ Ca-ntr-o oglindă/ Fermecată/ Numele/ Şi/ Sentimentele lor/ Aşezate/ După toate canoanele/ Artei/ într-o nesfârşită/ Simfonie/ Accesibilă/ Tuturor simţurilor/ Şi/ Perfectă/ Precum natura". (Ioan Hada, Baia Sprie) * Gustul lumii cititoare se schimbă mereu, şi poate că nu întotdeauna în bine. S-ar prea putea ca jocurile lirice pe care ni le propuneţi sub forma unor poeme cărora ni se pare că le lipseşte miza, mâine-poimâine să facă, aşa cum se spune, săli pline şi să vândă tirajele publicaţiilor. S-ar prea putea ca lumea să se dea brusc în vânt după falsele probleme cărora le rezervaţi energia dvs. creatoare. La urma urmei sunteţi o adolescentă şi generaţia din care faceţi parte, nouă, celor cu oarecare experienţă la bord, ni se pare că se mulţumeşte astăzi, spiritual, cu prea puţin, cu emisii superficiale, cu declaraţii nici măcar patetice despre un crez, al lor, în vreo direcţie. Nu vă autoiluzionaţi că nouă nu ne-a rămas decât să fim răutăcioşi, invidioşi şi refractari, cu simţurile tocite de vârsta noastră înaintată. Nu ţine! Aveţi poate idei pe care însă nu le trataţi cum ar trebui. Fără sevă lirică treaba nu merge. Zona cifrelor, sufletul lor, dacă acesta există sau nu, şi rolul lor în existenţa noastră pe lume ar fi un nod de preocupare, şi aceasta nu de azi, de ieri, de-alaltăieri. Tema, tratată cu superficialitate, se năruie într-un text de o banalitate îngrijorătoare. Sau manifestul existenţei, dă de gândit prin atitudinea pedestră pe care o afişaţi faţă de semenii plini de defecte: "Astăzi nu vă voi iubi, Oameni./ Nu. Astăzi voi iubi doar munţi, zăpadă, cer şi mări/ vă voi numi doar simple procesoare cu suflet, vorbitoare/ da, hotărât aşa voi face.// De ce-mi apari în cale, tu, cel pe care nu l-am mai văzut de ani?// înţelegeţi! Voi, oameni nu mai existaţi! Doar trăiţi, asta da/ a exista presupune ca viaţa să palpite în orice secundă de privire aşa simţiţi?/ nu vă voi mai numi oameni,/ arhitecturi robuste ale egoismului şi ale clepsidrei cu timp irosit/ Nu vă voi iubi, eu care iubeam, eu care vă iubeam până la cer de mult/ eu, picioare şi mâini pe pământ./ Oameni sau haine însufleţite". Bine, bine, astăzi nu ne veţi iubi, stimată poetesă, vă pot replica oamenii atât de dezamăgitori. Dar mâine? Mâine veţi reveni la sentimente mai bune? Sau veţi ceda rinocerizării, cumva? Mâine ajunge să vă iasă, cum spuneţi, în cale cineva, pe acel cineva să-l iubiţi din motive obscure, ca pe un tulburător exemplar al speciei dezamăgitoare, şi acest fapt să ne mântuie pe noi toţi, să fim redaţi ca prin farmec, conform toanelor dvs., iubirii. Indiferenţii, recii munţi, zăpada veşnică, cerul şi mările eterne vor fi trimise la locul lor, departe, în marea indiferenţă şi însingurare? Ia gândiţi-vă cum va fi în lumea oamenilor reabilitaţi de propriul dvs. suflet capabil să iubească necondiţionat. Nu este bine să faceţi pe pagină promisiunea periculoasă că veţi sugruma cântecul amintirilor. în fine, un răspuns valoros v-aş da în Viaţa, dar cel de-al şaselea vers este de-o stângăcie care înfrigurează: "M-am ascuns între două tobogane/ legănându-mă şi-am zărit umbra firului de nisip/ pe care-l plantasem în tine/ am prins rădăcini în scrânciobul fiinţei/ pentru că m-ai udat cu picuri de tu/ învăţându-mă să merg mai departe/ fără să mai stărui cu da şi nu". (Laura Lucia Mihalca, Bucureşti) * Elevă în clasa a XI-a, ne scrieţi din Măcin, judeţul Tulcea, preocupată şi foarte atentă la mişcările sufletului în direcţia poeziei, cum rezolvă poezia problemele adolescentei care sunteţi, cum limpezeşte aceasta nebuloasele vârstei. Zi şi noapte scriind, se întâmplă o acumulare continuă de vis, o autocunoaştere din aproape-n aproape, dar şi o înstrăinare rapidă de sinele copilăros şi devenit neconvenabil clipă de clipă îndurând schimbările de dispoziţie, de creştere, de reacţie, de vigilenţă, cărora trebuie să le faceţi faţă cumva. Prin scris spaţiul se lărgeşte, timpul se comprimă, necunoscutele se înmulţesc, jocurile se complică spre competiţie. Scrii şi citeşti, începi să citeşti pentru tine şi afli nu se ştie cât de surprinsă că şi alţii scriu şi citesc şi se confruntă. Cine se aventurează să vă răspundă la întrebări riscă să vă dezamăgească puţin, îndoielile cresc, la fel şi exigenţele lumii privind peste umărul copilului talentat care scrie şi visează, se simte copleşit şi se revoltă că lucrurile nu merg deloc uşor într-o direcţie convenabilă. Toate aceste lucruri v-au fost semnalate cu siguranţă de profesorul coordonator, doamna Preda Gilda, încurajându-vă generoasă mişcarea sufletului spre marea poezie, spre bune lecturi, spre exemplele deloc puţine ale celor care au reuşit în timp să-şi impună numele şi să lase literaturii cărţi de referinţă. Vorbiţi în scrisoare despre valoarea propriilor texte, vă interesează în ce măsură ea există sau se poate bănui ce sorţi de izbândă aveţi. "Am cunoscut - spuneţi - în urmă cu mulţi ani oameni extraordinari care mi-au îndrumat paşii, apreciindu-mi fărâma aceasta de talent (nu vreau să fiu nici mândră, nici stupid de modestă) şi mi-au arătat că poezia, mai presus de alte căderi şi de zboruri înalte, învinge". învinge, într-adevăr, dar cu sacrificii şi cu efort care durează o viaţă întreagă. Privesc cu încredere citind cele câteva texte anexate la scrisoare. încredere pentru acum, căci exigenţa care se dezvoltă odată cu personalitatea artistică o să vă dicteze în anii care vin o schimbare la faţă. Ceea ce scrieţi acum cu sufletul la gură n-o să vă mai mulţumească. Textele vor rula cu repeziciune spre alte viziuni fascinante. Să nu vă surprindă că opţiunea noastră bate spre Poveste despre nori. între celelalte, ni se pare cea mai convingătoare pentru acum. Toţi contemplăm lumea norilor, în copilărie şi în adolescenţă, şi asta e bine, visul nostru cu nori şi poezia norilor intră în repertoriul formării oricărui poet. (Cristina Climov, Măcin)