Cine plăteşte

În ediţia online de luni, 7 aprilie, a României libere (am încercat să consult ediţiile, vorba vine, online ale revistelor de cultură, iar rezultatul, nu mai trebuie s-o spun, a fost o călătorie în timp, la deja lu), un titlu de articol după toate regulile trezirii interesului: Cine a plătit la premiile "Observator cultural". Sau, cu alte cuvinte, ce ştie Alexandru Matei şi nu ştiu cititorii. Că, admonestat de Neculai Constantin Munteanu, în scrisoarea de răspuns la acordarea premiului special, pentru neputinţă în lupta cu "structurile", fostul preşedinte Constantinescu a ieşit din sală. Că Sorin Antohi nu a figurat pe lista scurtă a nominalizărilor, din motive care par să ţină de întîmplarea că "şi-a băgat coada Securitatea, de două ori". Că, la premiile literare, unii au primit, iar alţii au şi plătit (au încasat-o, care va să zică!). Nimic nou, dar cum rămîne cu promisiunile din titlu, şi din prima frază a articolului (aceea cu băgatul cozii...)? Ori ceva lipseşte, din textul articolului, sau din felul cum este strunită argumentaţia, ori ceva, mea culpa, îmi scapă. Cine plăteşte, pînă la urmă? Sorin Antohi? Emil Constantinescu, a cărui persoană ocupă, oricum, trei sferturi dintr-un articol de cultură? Observator-ul? Cititorii? Turcu'?

Un vers de Hölderlin
- corp delict

Cine a avut curiozitatea sau capriciul să deschidă televizorul, luni, 7 aprilie dimineaţa, pe TVR Cultural, a primit un dar neaşteptat: l-a putut revedea pe regretatul Alexandru Paleologu povestindu-i Luciei Hossu-Longin împrejurările în care a fost arestat. Securiştii care au descins în locuinţa lui într-o noapte din martie 1958 (ceea ce înseamnă acum 50 de ani: trist jubileu!) au confiscat, drept corpuri delicte, o carte de Garabet Ibrăileanu (tocmai fusese condamnat la închisoare un legionar cu numele Ibrăileanu), un rucsac (cu care voiau să demonstreze că arestatul intenţionează să-i viziteze pe luptătorii anticomunişti din munţi), o medalie Legiunea de Onoare (primită cândva de un strămoş al lui Alexandru Paleologu şi considerată de securişti o distincţie imperialistă) şi o traducere din Hölderlin (care, cuprinzând într-un vers o evocare a munţilor, constituia de asemenea, din punctul de vedere al poliţiei politice, o dovadă a legăturii arestatului cu luptătorii anticomunişti). Figura luminoasă a omului de cultură care îşi aducea aminte modul barbar în care a fost tratat făcea un contrast puternic cu întunericul din mintea securiştilor de acum cincizeci de ani.
Este foarte binevenită şi merită salutată iniţiativa TVR Cultural de a redifuza episoade din serialul Luciei Hossu-Longin.

Palatul Pionierilor

Bun şi instructiv, cum se spunea pe vremuri, este nr. 216 din DILEMA VECHE care titrează cu litere de-o şchioapă pe prima pagină: Şi noi am fost pionieri.
A fost chiar şi Andrei Pleşu, care îşi încheie articolul intitulat Palatul Pionierilor. Inventar în felul următor: "Nu simţeam că suntem manipulaţi politic, nici măcar când recitam tâmpenii. Totul era o anexă la metabolismul policrom al pubertăţii. Pe de altă parte, ni se părea absolut normal ca, întorşi la casele noastre, să-i auzim pe părinţii, pe unchii şi mătuşile noastre înjurând regimul şi comentând emisiunile unor posturi de radio străine. Astfel ne-am petrecut copilăria şi adolescenţa, pendulând somnambulic între Palatul Pionierilor şi ŤEuropa liberăť.
Mai toţi aveam câte o rudă în puşcărie."
Nu prea există puritate ideologică şi morală în aceste propoziţii, dar cât adevăr uman!

Noi succese ale prostiei

Trec săptămâni, trec luni, şi tot nu apare o dezminţire în legătură cu iniţiativa Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a scoate din programele şcolare teoria darwinistă despre originea omului (înlocuită cu povestea biblică despre Adam şi Eva). Rezultă de aici că schimbarea - incredibilă - chiar a fost făcută, împingând România, în acest plan, în Evul Mediu. Confuzia între ştiinţă şi mitologie dovedeşte - Cronicarul îşi cere scuze pentru cuvântul brutal pe care trebuie să-l folosească - o mare prostie. Ştiinţa explică lumea, mitologia nu o explică, o mitologizează. A crede că mitologia poate ţine loc de ştiinţă este o gravă eroare, specifică celor cu o gândire primitivă, lipsiţi de o minimă pregătire intelectuală. Un elicopter s-a prăbuşit cândva în jungla africană, iar un trib care trăia acolo izolat de lume şi-a făcut zeitate din aparatul de zbor venit din cer cu un mesaj despre iminentul sfârşit al lumii. Înseamnă aceasta că în manualele şcolare elicopterul ar trebui prezentat elevilor ca o zeitate?

Doamna Steluţa

Se înţelege, asta pentru cei apropiaţi. Altfel, Doamna Stela. Simplu şi sobru. Nu ne tragem chiar aşa de şireturi. Dînsa locuieşte într-un bloc de pe Magheru, cu ferestrele la stradă. Ca toţi cei astfel poziţionaţi, şi doamna Stela a fost informată că pe perioada desfăşurării NATO la Bucureşti există nişte retricţii, nişte obligatorii măsuri de securitate. Care trebuie respectate. Mă rog, de unii... Doamna Steluţa nu face parte din această categorie. Da' ce, e moartă? Păi, de cînd se ştie, trage cu ochiul şi are habar cu precizie despre tot ce mişcă în zonă. Tot de cînd se ştie în casa asta, dînsa aeriseşte dimineaţa. Nici nu concepe altcumva! îi mărturiseşte reporteriţei care, văzînd-o din stradă cum se furişează după jaluzelele aproape trase, nu pînă jos, ca să nu piardă, Doamne fereşte, ceva din trecerea coloanelor oficiale, s-a hotărît să urce şi să o cunoască pe curioasa, implicata şi disciplinata noastră compatrioată. Doamna Steluţa tocmai se aranjase pentru un asemenea eveniment. Se gătise cu un tricou frumos peste capotul tradiţional şi îşi trăsese un taburet în faţa televizorului. Fotografiile în rame ovale, rotunde, cu capul înclinat spre stînga sau spre dreapta, cu Doamna Stela cu bucle în sepia, zîmbind visător erau trecute în revistă cu grijă de cameran. Tînara încerca să-i reproşeze timid că nu e bine să nu se supună unor reguli, că e periculos, că lunetiştii au o misiune clară. Trag. La orice li se pare suspect. Dar ce ar putea să aibă ei cu Domna Steluţa? Dînsa se apleacă frumos şi se uită pe gaura pe care, vorba aceea, special a lăsat-o. Şi ce dacă se fîlfîie perdeaua şi mişcările ei par ciudate văzute din stradă? Că ăştia ce ştiu ei? Uite aşa vin, pleacă, vin pleacă. Aoleu, cred că ăsta a fost Băsescu. Aţi văzut ce ambulanţă are? Reportera părea uşor descumpănită. Adică Salvare. Eh, ce de bani au toţi. Ia uite, îi vezi pe ăia trei? De ieri dimineaţă stau acolo. Trage-te şi matale acuma, nu vezi că se uită la mine? În tot acest timp, Doamna Stela trăncănea trăgînd cu ochiul şi cu timpanul ba la Bulevard, ba la ecranul televizorului ce mergea în voie. Jos, maşinile delegaţiilor treceau rar, dar cu vîlvă. Gazda noastră se impresiona. Avionul Preşedintelui Bush a aterizat de ceva vreme şi toată lumea aşteaptă ca, din clipă în clipă, unul din şefii planetei să coboare. Doamna Steluţa cu ochii acolo. Păi, le pasă la careva de noi? Ce cîştigăm noi din asta? Nu că zic, dar vreau să spun. |ştia sînt plin de bani, domnişoară. Lux, nu glumă. Asta e. Bush salută plin de căldură: "Bună ziua Bucureşti! Bună ziua români!" "Bună ziua", răspunde şi Doamna Stela de pe taburet, en passant, căci e ocupată cu conversaţia. Dau şi ei ceva acolo, la pensia noastră? Nu dau. Uite aşa: vin, pleacă, vin, pleacă. Pisica graţioasă a Doamnei Stela stă cocoţată pe bufetul din sufragerie. Şi se spală tacticos, pe fiecare lăbuţă, pe coadă, pe burtă şi iar pe lăbuţă, pe botic. Puţin îi pasă ei de NATO.
În comuna Otopeni, însă, nu-i chiar aşa. Traseul de protocol este respectat. În faţa unui gard prăvălit, agitaţie mare. Doi bătrîni se căznesc să-l dea cu var. Mai, mai să cadă şi ei peste el, dar românul nostru nu se lasă cu una, cu două, că el e gospodar. "Ce faceţi aici", sînt întrebaţi oamenii noştri. "Vopsim, ce să facem? Pentru samiţii ăştia care vin. Trebuia să o facem de Paşti, da' acu', deh, dacă se hotărîră să vie şi la noi samiţii, vopsim, ce să facem." Fiecare cu regretele lui. Am şi eu unul. M-am întrebat de ce s-au zgîrcit jurnaliştii să transmită, să scrie, să vorbească despre seara petrecută de marii oameni politici la Ateneul Român. Patruzeci de minute. A fost un accent bine plasat în program. Fantastic! Acolo, Bush, Putin, Băsescu, Merkel au ascultat muzică de calitate, în interpretări româneşti importante. Splendida arhitectură vorbeşte mult despre tradiţia noastră, despre cultură, despre faptul că nu ne-am născut ieri.
Deşi, aşa s-ar părea. Uneori...