Cărţi trainice

Concurenţa dintre edituri, nu numai pentru publicarea potenţialilor scriitori de succes, ci şi în ce priveşte aspectul şi trăinicia volumelor - de la calitatea hîrtiei şi tiparului la legătorie - s-a putut vedea mai bine la BookFest, unde am avut etalată întreaga ofertă. Şi am putut constata că se ţine tot mai mult cont şi de cei care nu consideră cartea un obiect ieftin de consum, perisabil după "folosire", ci o investiţie pe termen lung, un bun de lăsat urmaşilor. Cronicarul are în bibliotecă şi cărţi de la străbunici, păstrate perfect, dar şi unele apărute în anii ^6o-^90, pe hîrtie de ziar, cu coperte de carton subţire, care s-au degradat complet: foile îngălbenite şi friabile s-au desprins din cotor, cerneala a pălit, iar rîndurile înghesuite la maximum din economie le fac aproape ilizibile. Oricît s-a păstrat intactă iubirea pentru autorii înscrişi pe copertă şi emoţia primei lecturi, aceste ediţii în stare jalnică îţi dau disconfortul cu care îi priveşti pe superbii actori de odinioară ajunşi nişte bătrîni decrepiţi.
De aceea, faptul că tot mai mulţi editori scot "cărţi de viaţă lungă", rezistente la manipulări, la praf şi lumină e un semn bun, de gîndire în perspectivă. Dacă Editura Leda din grupul Corint a reeditat, în colecţia "Clasic", capodopere ale literaturii universale cu legătură solidă şi hîrtie bună, Poliromul a avut curajul să publice în aceeaşi formă frumoasă nu doar străini celebri, ci şi autori români contemporani, unii chiar debutanţi, în colecţia "Fiction Ltd.". Cea mai recentă ispravă de toată lauda a Poliromului, revelată la Tîrg - adunarea într-un volum format mare, cartonat şi editat profesionist, a monumentalului Dicţionar al personajelor lui Dostoievski de Valeriu Cristea, apărut în două părţi, în 1983 şi 1995 şi demult epuizat.
în competiţie au intrat şi alte edituri, cu volume cartonate unul mai frumos ca altul: Artemis cu Brâncuşi, o biografie de Alexandru Buican, colecţia de romane "Premium" de la Tritonic, Meronia cu Isus. Un profil biografic de Armand Puig şi încă altele. Chiar şi la o repede ochire prin BookFest s-a putut observa tendinţa spre "obiecte" perene. încă nu ştim exact cum s-o explicăm, dar sigur e de bine.

Traduceri hors série

A apărut, în afara seriei obişnuite - foarte bună, de altfel - a revistei Atelier de traduction, numărul dedicat poeticii textului tradus, Pour une poétique du texte traduit. Iniţiativa editării revistei şi, implicit, a includerii acestei teme printre domeniile de interes, aparţine unui grup de universitari şi cercetători de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, care încearcă să apere, cu mijloacele colaborării cu ambasadele şi cu centrele culturale, drepturile traducerii netrădate şi netrădătoare.
Cu un cuvînt înainte al Irinei Mavrodin, "practico-teoria" militantă (doar numele numărului începe cu pentru...) e organizată în prefaţă şi postfaţă. Prefaţa e lungă, postfaţa minimală ca o concluzie, cu o singură contribuţie, e drept, decisivă. A lui Henri Awaiss, din Liban, cu titlu asonant, şi nu numai, cu ideea de poetică: Quand le traducteur se fait poete. Creator de lumi, adică. Şi de sisteme.
În prima parte a prefeţei, Muguraş Constantinescu pledează pentru poetica textului tradus, care poate urma reţeta "mot pour mot" sau pe cea "rythme pour rythme". De fapt, pledoaria ei e un rezumat al intervenţiilor, cu cuvintele şi ritmurile lor, polemici cordiale şi chiţibuşerii specializate, unite de aceeaşi căutare: a locului mijlocaş al traducerii, între scriere şi rescriere.
Mai aplicat pe spaţiul francez, şi pe secolul XIX, e eseul Christinei Lombrez. Încă mai aproape de text, contribuţia lui Fleur Vigneron discută transpunerea lui Richard le biaus în franceza modernă. Un caz de mock-translation, din literatura română, de astă dată, prezintă Paul Miclău, discutînd traducerile imaginare ale lui Voiculescu. Între a traduce şi a nu traduce, Claudia Sousa Pereira şi Christine Zurbach analizează traducerea lui Harry Potter în portugheză, dificilă din două perspective: a literaturii pentru copii şi a literaturii comerciale.
Cazuri - între care Don Quijote, adus în discuţie de Marc Charron, Georges Simenon, la care se opreşte Simona Aida Manolache, sau Irina Mavrodin, comentată, ca traducătoare, de Camelia Capverde - şi generalizări, dezbateri cu miză mai largă, se succed în mai bine de trei sute de pagini de dezbateri la distanţă, avizate, dense, dar nu mai puţin plăcute. Atelier de traduction - ale cărei teme viitoare, anunţate, nu sînt mai puţin ispititoare (Autotraduction, Traduire la littérature de jeunesse, Traduire le language religieux) merită toată stima noastră.