Actualitatea lui E. Lovinescu

O iniţiativă demnă de semnalat a revistei APOSTROF este aceea de a publica, în nr. 10/2007, intervenţiile participanţilor la Simpozionul E. Lovinescu organizat de Filiala Cluj a U.S.R. Simpozionul a fost prilejuit de apariţia volumului Confesiunile unui critic în îngrijirea lui Ion Simuţ (Editura I.C.R.), un eveniment editorial care ar fi meritat mai multă atenţie. Irina Petraş, în deschiderea discuţiei, observa că "multe din problemele pe care Lovinescu şi le punea în vremea lui sunt valabile şi azi". Reluând ideea, Ion Simuţ consideră că în contextul actual de "instabilitate a valorilor" modelul lovinescian poate oferi "puncte de sprijin", propunând un model moral şi formulând un îndemn la păs­tra­rea spiritului de independenţă . ("Lovinescu căuta independenţa instituţională considerându-se el însuşi o instituţie"). Ştefan Borbély vorbeşte despre "fondul existenţial" al criticii lui E. Lovinescu, spre deosebire de critica altora care "pornesc de la premisa uitării vieţii". Aurel Sasu vorbeşte şi el despre "adaosul sufletesc" perceptibil în critica lovinesciană, arătând că această "atitudine mai mult decât confesivă evoluează pe măsură ce se apropie de evenimentele de după 1940 şi pe măsură ce se apropie de anul morţii". Marta Petreu revendică pentru Clujul intelectual statutul de legatar al lovinescianismului şi maiorescianismului, prin "lunga istorie a Echinoxului" care o continuă pe aceea a cerchiştilor formaţi "în inte­rio­rul universităţii clujene". Ion Pop s-a referit în intervenţia sa la ecourile în actualitate ale "revizuirilor" lovinesciene în care trebuie să vedem "o marcă de vitalitate şi de productivitate". Mircea Popa a evocat contribuţia decisivă a lui E. Lovinescu la "modernizarea literaturii române", scoasă din "climatul creat de Sămănătorul ". Marius Jucan a considerat că "suntem într-o continuitate lovinesciană" prin "temele modernizării noastre", iar Marta Petreu, în finalul discuţiei de la Cluj, a subliniat că E. Lovinescu, după Gherea, Drăghicescu, Ibrăileanu, Zeletin, "continuă punctul de vedere democrat şi proeuropean", "linia aceea frumoasă, europeană, din cultura română de la începutul secolului XX". Actualitatea lui E. Lovinescu, subiectul unei fructuoase dezbateri găzduite de Apostrof .

O conştiinţă

Merită citite, număr de număr, editorialele lui Augustin Buzura din revista CULTURA. În stilul său binecunoscut, de un dramatism sobru, scriitorul se pronunţă asupra situaţiei din România, care îl doare ca o rană deschisă: "Avem de toate, am putea părea o ţară normală, asemenea celorlalte. Din păcate, analizându-ne mai bine şi mai de aproape, ar trebui să ne speriem nu numai de ceea ce se petrece zi de zi sub ochii noştri, ci mai ales de cele ce ar putea să ne aştepte în anii ce vor veni dacă nu vom accepta realitatea cu luciditate şi cu disperarea necesară. Ar fi timpul să ţinem seama şi de felul în care suntem priviţi de alţii. De fapt, cu cine ne mai înţelegem? Mai avem, oare, vreun prieten? Căci nici măcar Marea Neagră nu mai dă semne de blândeţe..."
Citatul provine dintr-un editorial publicat în nr. 45 al revistei şi consacrat campaniei declanşate în Italia împotriva românilor. Departe de a aproba cu obedienţă această reacţie xenofobă, editorialistul o condamnă în termeni severi. În acelaşi timp, însă, el denunţă iresponsabilitatea politicienilor români care a făcut, treptat, din România o ţară care mai inspiră prea puţin respect.
Subiectul este dezvoltat, în continuare, în editorialul din nr. 46: "Altădată am recurs la sentimentul naţional, la amintirea a ceea ce am fost, la miturile împreună cu care am traversat istoria veche şi pe cea nouă. Unitatea şi dârzenia celor fără nume pentru care dragostea de ţară era o religie ne-au ajutat să depăşim crizele, momentele de derută, pierderile datorate laşităţii sau dictatului forţei superioare. La noi, după Revoluţie, foştii comunişti de plăcere, deveniţi anticomunişti din interes, nulităţile intelectuale şi morale trezite brusc la democraţie au distrus sau zdruncinat toate punctele de sprijin din istorie şi din cultură."
Ca şi înainte de 1989, când textele sale publicate la rubrica Bloc-notes din Tribuna circulau trase la xerox, Augustin Buzura rămâne un moralist intransigent, o conştiinţă.