Secretul succesului

Fiecare nouă apariţie a revistei APOSTROF reprezintă un nou episod din viaţa culturală a ţării. Acolo, în Clujul atât de îndepărtat de Bucureşti, Marta Petreu s-a instalat decis, încă de acum cincisprezece ani, când a înfiinţat revista, în mijlocul evenimentelor literaturii române, ceea ce înseamnă în mijlocul curentelor de idei, al polemicilor, al lansării sau relansării unor opere literare semnificative. Uneori, dintr-un exces de entuziasm şi de frondă, a exagerat (aşa cum s-a întâmplat atunci când l-a propus pe Norman Manea, un autor de valoare modestă, pentru Premiul Nobel), însă, în general, a dat dovadă de discernământ şi responsabilitate. Secretul succesului său este, probabil, un amestec de seriozitate şi spirit ludic (care nu se prea întâlneşte nici la clujeni, nici la bucureşteni, desigur, din motive diferite).

Cel mai recent număr al revistei (2/ 2005) aduce din nou în atenţia opiniei publice sacrilegiul săvârşit de persoane influente (şi insensibile cultural) din partea locului prin construirea unei prozaice hale de metal în imediata vecinătate a mormântului lui Lucian Blaga. Textul, aparţinând de data aceasta lui Andi Laslău, este patetic şi mai mult decât convingător:

"Peste vechiul cimitir din Lacrăm s-a aşternut zăpada, iar Râpile Roşii au fost şi ele cuprinse de albul imaculat care a acoperit până şi casele din spatele cimitirului. Ca o tristă ironie a sorţii, zăpada - acest simbol al purităţii - nu a reuşit să ascundă monstruozitatea ridicată în urmă cu aproape un an de zile."

Impresionant este şi textul memorialistic semnat de Marta Petreu însăşi:

"Poate din aprilie, poate din mai, când şi alţi copii de pe uliţă începeau să lipăie desculţi pe pământul răcoros şi abia zbicit al cărărilor, ceream şi noi voie mamei să ne descălţăm. Tălpile mele îşi amintesc şi acum senzaţiile pe care le-au încercat pe pământul bătătorit al curţii, pe iarbă, pe troscoţel, pe uliţă ori pe miriştile triste de august, pe arătura de primăvară şi pe aceea de septembrie. Îmi amintesc roua de dimineaţă udându-mi gleznele şi prundişul cald de pe malul Someşului, pe care călcam precaut."

La capitolul eseuri se remarcă: Dumitru }epeneag - punct şi de la capăt de Irina Petraş, Acasă printre străini. Fără virgulă (despre Gabriela Melinescu) de Nicolae Turcan, Ion Mureşan - metafizicul textualist de Călin Teutişan, O plimbare prin agora de Ştefan Borbély şi Michel Foucault şi metoda paranoic-critică de Caius Dobrescu.


Un show al traducerii

La Suceava funcţionează cu succes Le Cercle des Traducteurs de la Faculté des Lettres de l'Université ŤŞtefan cel Mareť care, printre altele, editează o revistă semestrială, Atelier de Traduction, de mare ţinută. Redactorul- şef al revistei este Muguraş Constantinescu, iar redactor şef-adjunct - Elena-Brânduşa Steiciuc, amândouă colaboratoare ale României literare (ceea ce confirmă încă o dată flerul revistei noastre). Numărul care ni s-a trimis la redacţie cuprinde, printre altele, un Dossier: En l'honneur d'Irina Mavrodin, revelator şi emoţionant.

Un adevărat show al traducerii - din franceză şi în franceză - oferă Emanoil Marcu (şi el colaborator al României literare!) cu versiuni franţuzeşti din poezia lui Doinaş ("Noire lumičre, étoile de mon extase:/ Quand une matičre plus lucide chante dans les choses,/ quand cesse le vacarme des oiseauy, l'instant/ oů la baguette se dresse - un geste que l'on voit/ sortir sans hâte, tel du fourreau le glaive,/ quand une turgescence miroite dans l'acier/ infirme, quand tout est imminent et que le noir/ ressemble ŕ une porte d'or qui crčve.") şi cu versiuni româneşti din Baudelaire ("Iubito, aminteşte-ţi aceea ce văzum/ În ceas de vară blând,/ În zori: o mortăciune, la cotul unui drum,/ pe-un pat de prund zăcând.// Cu pulpele în lături ca târfa în călduri,/ În otrăvite spasme,/ Ea îşi rânjea placidă neruşinaţii nuri,/ Cădelniţând miasme./.../ Muscoii bâzâiau pe burta nămoloasă/ A hâdei scârnăvii,/ Legiunile de viermi curgeau ca o melasă/ pe rănile ei vii.// Şi totul nu-nceta să urce, să coboare,/ Ca valul... şi fierbea;/ Puteai să crezi că trupul se înfoia de-o boare/ De viaţă, se-nmulţea.").


Aplauze pentru Iancu Dumitrescu

La împlinirea vârstei de 60 de ani, compozitorul român Iancu Dumitrescu, apreciat (mai ales în alte ţări decât în România) pentru muzica sa experimentală a fost sărbătorit în capitale ale muzicii ca Paris, Istanbul, Londra, Bruxelles şi chiar Bucureşti. Opinii ale iubitorilor muzicii sale (unii dintre ei - specialişti cu autoritate) sunt reunite într-o broşură edificatoare, difuzată simultan la Londra, Milano, Paris şi München.


Lipsă de reacţie

Recentele alegeri din Republica Moldova au evidenţiat un fapt scandalos (pe care însă, în mod surprinzător, nimeni nu l-a considerat astfel): etalarea fără nici o reţinere de către partidul lui Voronin a unor însemne ale comunismului ("regim criminal", cum l-a definit, printre alţii, Vladimir Tismăneanu, politolog de notorietate internaţională): figura lui Lenin, simbolul "secera şi ciocanul" etc. Dacă într-o ţară un partid ar fi arborat fotografia lui Hitler sau zvastica în campania electorală, acel partid s-ar fi compromis pentru totdeauna, iar liderii lui n-ar mai fi avut nici o şansă să comunice cu lumea civilizată (reacţia acesteia fiind pe deplin justificată). Iată însă că un comportament de aceeaşi natură înregistrat la Chişinău nu stârneşte nici o reacţie, nici măcar în publicaţiile de la noi, specializate în monitorizarea abaterilor de la corectitudinea politică.