Mulţumiri publice
Aduc mulţumiri publice autorilor care m-au delectat, în ultimii ani, cu inepţiile lor de o expresivitate violentă şi de un umor irezistibil. Meseria de critic literar este destul de plicticoasă şi destul de greu de practicat din cauza scriitorilor mediocri, care dau sentimentul înaintării la nesfârşit printr-un deşert. Autorii cărora le aduc acum mulţumiri nu sunt mediocri, ei ies din comun, prin lipsa de talent sau de pregătire intelectuală sau de bun-gust. Fiecare întâlnire cu un text de-al lor este un eveniment şi rămâne de de neuitat. Pentru cititorii României literare care sunt în vacanţă şi vor un moment de însufleţire şi de amuzament, transcriu, în continuare, câteva dintre citatele care mi-au făcut viaţa de critic literar mai interesantă:
,Iubita mea cu ochi căprui ce-mi ţii căsuţă între munţi/ Cu puritatea de fecioară cum e şi aerul pe-acolo/ Aşteaptă-mă că am să vin şi o să mergem pe la nunţi/ Tu Afrodită sau Junonă iar eu un fericit Apollo."
(Petre Berea)
*
,Mărioara îl cicălea şi-l boscorodea de cum intra pe poartă. Din dement şi bun de nimic nu-l mai scotea. Cât de obosit ar fi venit acasă din schimbul de noapte, tot singur trebuia să se descurce.
ŤIa-ţi!ť, Ťfă-ţi!ť, Ťpune-ţi singur!ť. Asta-i spunea Mărioara de fiecare dată, cocoţată în vârful patului şi mâncând mere sau seminţe".
(George Costin)
*
"Poezia lui Nichita Stănescu se înfăţişează - la ora actuală a poeziei universale - ca un fluviu fundamental al planetei, ca o sacră Dunăre a strămoşilor cu ştiinţa de a se face nemuritori, Pelasgo-Daco-Thracii/valahii (Dacoromânii-arhaici), în douăzeci şi patru de volume antume şi de cicluri poematice postume."
(Ion Pachia Tatomirescu)
*
,- Ce-ţi inspiră imnul beethovenian al bucuriei? m-a întrebat soţia mea într-una din seri.
- Să-ţi spun ce simt cu adevărat? Ei bine! Află că ori de câte ori ascult acest imn, un îndemn lăuntric de-a străbate treptele devenirii mă cuprinde şi mă îndeamnă să trec dincolo de graniţele eului meu profund."
(Leon Dură)
*
,Divergenţa mă loveşte-n foale."; ,Dacă admitem,/ cu mâna pe biblie,/ că axioma ontologiei ne pupă,/ fără a şti cine suntem,/ atunci este vorba de un RNA-mesager"; ,Mârlesc transcendental poezia -/ poate ajunge la orgasm."; ,Meditez la ceva/ şi aceasta/ îmi uluieşte gândirea,/ dar (tui fleoanca mă-sii!)/ treaba se-ntâmplă cu mult mai rapid." etc.
(Eugen Cioclea)
*
,Ce fel de răsplată să-mi dea nostalgia/.../ Când trăirile-mi intense până mai acum/ s-au nivelat în fel de fel de prestaţii/ un pic câte-un pic?/.../ Când sfârcuri de bici/ ce-mi plesnesc neuronii/ după un anume tipic,/ sfâşâind şsic!ţ agonia amărâtelor vibraţii,/ m-au deocheat/.../?"
(Marian Ruscu)
*
,Coborând în profunzimile semioticii docliniene, revedem, cu volumul în discuţie, drumul parcurs de poetul hermeneut, drum al interogaţiilor, al incertitudinilor centrate pe zona abisală a actului creator."
(Doru Timofte)
*
,Erai frumoasă ca regina şi încântai orice privire;/ O zi întreagă n-am putut să-mi iau ochii de la tine./ În dreapta trimiteai un zâmbet, în stânga o dulce bezea,/ Privirea când ţi-am întâlnit-o spunea că vrei să fii a mea.// Văzusem lacrima din suflet şi masca ce-o purtai pe faţă,/ A tinereţii tale suferinţă ce-ţi măcina plăpânda viaţă./ Cu multă graţie ai acceptat, la acel dans să te invit/ În paşii valsului celebru, în şoaptă te-ai destăinuit."
(Ilie Marinescu)
*
,Forma endoclastică împreună cu murmurul/ două sau trei mântuiri irezistibilul şi metacoronarii care-şi adună/ pietre eratice// un acostat cinci până la zece arguţii cu penetrările încă nedislocate// formalieni ectoandrine şi chiar prinsul între coapse/ forma dendroitică multiplicarea de natură statică un dererum legat/ de pecetluire şi miticondriile ceea ce prelungeşte ecvatariile/ şi culisarea pe întinsul bilateral// o cuprindere prohibitivă un ajuns în vecinătatea mitiilor/ felul lor prin atingere şi aflarea în cele din urmă a pluralităţilor/ deconectante şi a schimburilor paramforiale"
(Iancu Grama)
*
,Să nu ne-aducem aminte/ De ce-a fost urât, neplăcut./ Viaţa ne duce-nainte;/ Lasă-mă pe mine tăcut.// Eu sunt mai greu abordabil,/ Şi lumea mă crede;-s poet./ Printre oameni trec un stimabil/ Din care-au citit vreun sonet.// Tu fii volubilă-ntr-una/ Eşti mamă de sentiment./ Iubeşte-ţi copiii ca puma/ Şi nu-l neglija pe poet.// Să nu ne-aducem aminte/ De ce-a fost urât, neplăcut./ Viaţa ne duce-nainte.../ Ascultă, eu sunt un tăcut!"
(Gheorghe Andrei)
Gânditorul de la Antena 1
Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici sunt bieţi copii pe lângă Mircea Badea - singurul boier al minţii adevărat din România. În fiecare dimineaţă, la Antena 1, cu ziarele proaspăt apărute înşirate pe masa de care îşi sprijină coatele, el face o revistă a presei filosofico-politico-morală întreruptă de cugetări, întrebări retorice şi tăceri semnificative (marcate de ocheade aruncate telespectatorilor şi de zâmbete ironice). Această demonstraţie de superioritate intelectuală se bucură de succes la operatori şi la maşinişti, după cum reiese din expresia plină de satisfacţie şi de recunoştinţă pe care o are vorbitorul ori de câte ori se uită de jur-împrejur, consultând din priviri asistenţa (rămasă invizibilă pentru telespectatori).
Intransigent ca Nietzsche, pesimist ca Schopenhauer, cinic ca Kierkegaard, Mircea Badea crede, ab initio, că nimic în România nu funcţionează şi că tot ce fac şi declară oamenii politici este aberant. Considerând mai prejos de pregătirea sa filosofico-politico-morală obligaţia de a prezenta, pur şi simplu, ziarele de pe masă, citeşte câte o frază, apoi pufneşte, ridică braţele spre tavanul studioului şi se lansează în lungi şi impetuoase diatribe, temperate doar de dificultatea cu care îşi găseşte cuvintele.
Cu ani în urmă, Mircea Badea făcea bancuri deocheate la o emisiune cu fete sumar îmbrăcate. Nu era adevărata lui vocaţie. Adevărata lui vocaţie este aceea, descoperită recent, de gânditor. Gânditorul de la Antena 1 - replică, peste mii de ani, la ,Gânditorul de la Hamangia".
