Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Colecţia de scrisori exemplare creşte numeric, spre bucuria mea. E de constatat faptul, uşor tragic în absolut, că poeţii nesiguri de valoarea lor o lungă bucată de vreme, şi care se hotărăsc într-un târziu să-şi arate cuiva opera, lirică, sunt capabili să producă, în schimb, scrisorile cele mai pline de miez şi frumoase, despre lecturile lor din interval, despre visarea lor permanentă de a deveni într-o bună zi nume semnificative în peisajul literar orgolios şi divers. De preferat, vă spun cu toată grija de a nu fi înţeleasă greşit, sunt condeierii cu tupeu, care-şi forţează la maximum destinul şi riscă să fie preluaţi, dar la timp, fără cine ştie ce merit, de valul tulbure al momentului. Apele trebuie să aibă din ce se limpezi, nu-i aşa? Ori, dacă scrii, în secret, acum, lucruri cu rezonanţă în prezent, dar le scoţi la lumină abia peste 20 de ani, greşeşti. Rişti de două ori, odată să fii atunci uşor anacronic în propriii ochi, şi încă o dată, ca între timp să se fi stins persoanele potrivite să vă fi înţeles şi să vă fi debutat exact sub steaua (dvs.) norocoasă. Am găsit între poeziile ce mi-aţi trimis, una foarte interesantă şi care exprimă în ecou extins, situaţia în speţă. Iat-o: „Vântul mizează pe frunze/ Când destinaţia şi-alege să zboare,/ Vuietul lui – o întrebare/...// Ploaia întristează bazaltul,/ Oglindind în aer numele Lui,/ Alerg, pun piciorul, mă sui,/ Dar nu, nu mă vrea, vrea pe altul”. Am renunţat, în citat, la un vers. Un vers de împiedicare, inutil, ba chiar de prisos, cu singurul rost de a umple strofa cu mica lui diversiune imagistică. Cu prima strofă şi cu versurile, două, din final, poemul Mântuire are, la fel, de pierdut. Fără acestea, textul se împlineşte limpede. În primele lui şapte versuri, Sohodol promite un peisaj fabulos, care mie mi se pare că ar fi meritat să fie demonstrat altfel, nu minor, nu dictic şi nu până la capăt cum i se întâmplă, din păcate. Versuri frumoase sunt peste tot, le-aş putea decupa, izolându-le de restul care le minimalizează puterea, le ia spaţiul în care ar fi avut rezonanţă. Lăsaţi-vă câştigat de jocul meu pe textul dvs. Faceţi-mi, colegial, acest hatâr şi trageţi concluzia dacă varianta mea vă satisface: „Văzduhul trăieşte hilar,/ (pacea o va gusta într-o zi),/ Taina lui e ascunsă-n coşmar.// Şovăielnic septembrie îşi face loc/ în urma teribilei doamne,/ Durerile scapă înnebunite de şoc.// Undeva, nu ştiu unde/ se pierde scâncetul prostituat,/ Între alcoolurile lui muribunde/ însetat”. Poate că ghlimelele ar trebui şterse, nefiind vorba de un citat? Vă mulţumesc pentru scrisoare şi, de ce nu, pentru curaj. (Mircea Prodan, Craiova) * Vă adresaţi redacţiei noastre îndreptăţit întru totul de talentul fiului dvs., pe numele său Răzvan Mihai Năstase, prea „timid şi foarte exigent cu sine însuşi, greu de convins să arate şi altora ce scrie”. Vă putem, confirma că, la 18 ani şi, cu succesele şi premiile primite la concursurile locale, cu apariţiile cu versuri şi proză în volumul colectiv cu debutanţi Adagio marin apărut la Constanţa, fiul dvs. este cu brio intrat în lumea literară serioasă. Din selecţia pe care i-aţi alcătuit-o cu grijă, unde fiecare poem are o idee deşteaptă, umor şi o formă artistică aproape impecabilă, alegem şi transcriem aici, din ciclul Cele zece poeme recuperate din cartea nesăţiosului caşcaval, pe cel intitulat Acelaşi tulburător mit al lui Sisif: „Perdelele se lasă/ Peste pajişte/ De şoimi marini/ Şi cronici cochete./ Apoi ating limita inferioară/ A majestăţii sale somnul/ Acel somn înnobilat de griji./ De cărăbuşi şi pânze/ Mâzgălite atent/ Cu cerneluri invizibile.// Pe loc stau şi se-nvârt/ Două ciori mărunte/ Cu ciocul plat şi moale/ Cu aripi închipuite de borangic./ Cu fire de oţel pe spinare/ Şi cozi împletite./ Pe loc stau şi cântă/ Despre ciomege cu spini/ Care le-au atins/ Frumoasele aripi de zână/ Şi le-au tulburat/ Visul de a nu se mai scula niciodată.// Zboară către înălţimi/ Un cuvânt beat/ De înţelesuri şi expresii/ Un cuvânt slinos, hâd,/ Zboară printr-o perdea de culori/ Fiindcă în zborul lui/ A desfăcut şuviţă cu şuviţă/ Lumina/ Nu în 7/ Ci în 77 de alte/ Lumini neînchipuit de întunecate/ care se pleacă cuviincios în faţa lui/ Sub chipul său de bufon mâniat./ Zborul e lin/ Cuvântul se ridică distrat/ Până ce/ Fără voia lui/ Se izbeşte cu capul de marginea perdelei/ Şi tocmai când credea/ Că afacerea s-a încheiat/ Surprinzător/ Perdelele încep din nou/ Să se lase.” (Năstase Iosif, Constanţa).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara