Doamna de fier a producţiei de cărţi
Sunt zone în România (este adevărat, puţine) care au intrat deja în Europa. Una dintre ele se află în nordul Bucureştilor (undeva, spre Bucureştii Noi, dincolo de Hotelul Parc). Este vorba de perimetrul de câteva mii de metri pătraţi ocupat de R.A. ,Monitorul Oficial", care încă de la intrare te surprinde prin gazonul perfect îngrijit, prin brazii şi trandafirii udaţi la timp (chiar şi când nu plouă!), prin clădirile cu o arhitectură îndrăzneaţă, având unii dintre pereţi integral vitraţi, cam aşa cum vedem în filmele americane. Nu este vorba de lux, ci de o ambianţă anume gândită pentru o muncă de bună calitate.
De fapt aici am vrut să ajung. La ,Monitorul Oficial" există un cult al muncii de bună calitate. Directoarea acestei megatipografii, Eugenia Ciubâncan, este o adevărată doamnă de fier a producţiei de cărţi din România. Nu face nici o concesie, nimănui, nici măcar autorului, dacă acesta are un moment de slăbiciune şi acceptă nereguli. S-a înconjurat de specialişti experimentaţi(Carmen Nastea, Ştefan Ghiţă, Gheorghe Toma, Marin şi mai nu ştiu cum - doar atâţia am avut eu prilejul să cunosc, tipărind în aceste zile o carte de o mare complexitate tipografică la ,Monitorul Oficial"). La ,Monitorul Oficial" nu vezi niciodată pe coridoare, aşa cum se întâmplă în alte instituţii, salariaţi care să stea la taifas sau să se uite, cu priviri goale, pe ferestre. Toată lumea ştie ce are de făcut. Iar dacă nu ştie, se interesează, fiindcă trebuie să aibă un răspuns pregătit pentru doamna directoare care poate să-şi facă oricând apariţia. Ea nu poate fi dusă cu vorba, fiind supercompetentă.
Angajaţii o respectă, îi ştiu şi de frică, o admiră, o şi iubesc, fiindcă exigenţa ei îi avantajează de fapt pe toţi şi, punând una peste alta, se mândresc cu apartenenţa lor la ,Monitorul Oficial". Sintagma calitate ,Monitorul Oficial" are acelaşi înţeles cu sintagma calitate germană. Dacă de mine, Alex Ştefănescu, ar depinde asta, i-aş da doamnei Eugenia Ciubâncan să administreze, pe rând, câte un judeţ al ţării, timp de câte o lună, astfel încât în câţiva ani ne-am europeniza, în sfârşit. I-am vedea atunci pe spanioli venind să culeagă căpşuni în România.
Poezie românească pentru americani
Liviu Georgescu, el însuşi un poet apreciat de cunoscători, este un avocat al cauzei poeziei româneşti în Statele Unite. Stabilit de mai mulţi ani la New York, Liviu Georgescu a propus de curând Editurii Talisman (,Talisman Publishers") o antologie de poezie românească din secolul douăzeci, intitulată Născut în Utopia (,Born in Utopia"). Printre traducători se numără Adam J. Sorkin, Julian Semilian, Dan Duţescu, Leon Leviţchi, Andrei Codrescu, Florin Bicanan, Bogdan Ştefănescu, Sean Cotter şi Liviu Georgescu (care, în afară de faptul că a tradus din Tudor Arghezi, Ion Barbu, G. Bacovia, Leonid Dimov, Emil Botta, Ilarie Voronca, Paul Celan, Virgil Mazilescu ş.a., a alcătuit aparatul critic: date biografice, referinţe critice, bibliografie).
Când dialogurile imposibile devin posibile
În cel mai recent număr al revistei Apostrof (10/2005) atrage atenţia ,dosarul" Habermas-Ratzinger - o dezbatere epocală, realizat de Andrei Marga. ,La prima vedere - explică Andrei Marga - nu erau multe premise care să anticipeze că Jürgen Habermas şi Joseph Cardinal Ratzinger se vor întâlni într-o dezbatere. Ei avuseseră - cum remarcă foarte bine Florian Schuller, în ŤPrefaţať la ediţia germană a intervenţiilor ş...ţ Ťvieţi (aproape paraleleť, încât, în percepţia publică, Habermas întruchipează Ťgândirea seculară, liberalăť, iar cardinalul Ratzinger reprezintă Ťcredinţa catolicăť. Mai este de adăugat că, anterior, Habermas şi Ratzinger s-au raportat mai mult indirect, predominant critic, unul la concepţia celuilalt." Şi totuşi, în cele din urmă, dialogul a avut loc şi a fost un mare succes. S-a demonstrat astfel, încă o dată, că până şi un dialog imposibil devine în cele din urmă posibil.
Dătătoare de optimism este, în această privinţă şi ancheta Scriitorul tânăr în cetate, la care participă Balázs Imre József, Lucian Bâgiu, Lucia Dărămuş, Mihaela Gligor, Alex Goldiş, Anca Haţiegan, Letiţia Ilea, Florina Ilis, Ioana Macrea-Toma, Ştefan Manasia, Ioan Pop-Curşeu, Oana Pughineanu, C. Rogozanu, Nicoleta Sălcudeanu, Carmen Raluca Şerban, Nicolae Turcan, Ionuţ }ene. Lăsând la o parte faptul că unii dintre aceştia nu sunt (deocamdată) sau poate nici nu vor deveni vreodată scriitori, ancheta dovedeşte, paradoxal, o maturizare a tinerilor care iau parte într-un fel sau altul la viaţa literară. C. Rogozanu însuşi, cu care dialogul (celor din alte generaţii) părea cândva imposibil, emite acum opinii nuanţate şi judicioase:
,Cei care se plâng că sunt discriminaţi pentru că sunt tineri sunt animaţi de orgolii prăfuite, se vor, probabil, în istorii literare, în Uniunea Scriitorilor şi, mai ales, în vreo sinecură oferită de stat. ş...ţ
Am avut un vis!, vorba vizionarului american. Se făcea că tinerii artişti chiar erau tineri în România, că aveau orgolii, că nu scriau prin reviste opinii favorabile ca să-şi mai obţină o slujbă ici, o colaborare colo, că incomodau cu adevărat establishmentul. A fost doar un vis. ş...ţ
Culmea e că tot mai bine m-am înţeles, din puţinii oameni de cultură pe care îi cunosc, cu Ťbătrâniiť. Această împărţire pe vârstă este complet irelevantă. Artiştii trebuie apreciaţi în funcţie de forţa lor de comunicare, de independenţa lor. Şi un criteriu personal: în funcţie de conduita lor. Am văzut tineri care au făcut într-un an compromisuri demne de cauze mai bune şi Ťbătrâniť extrem de nonşalanţi şi de corecţi în exprimarea publică."
Sunt semne clare că dintr-un tânăr insurgent şi intratabil C. Rogozanu devine treptat, odată cu trecerea anilor, un ,bătrân" extrem de nonşalant şi de corect în exprimarea publică.
