Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Interesul poartă fesul



În Academia Caţavencu nr. 6, la Bîrfe, şmenuri, citim următoarea bîrfă beton: în 1978-1979, bursier Herder la Viena, la recomandarea lui E. Barbu, C. V. Tudor care, „în afară de «Heil Hitler!», nu ştia nimic în germană, după o singură lună de frecat menta pe străzile Vienei, a fost făcut pachet şi trimis acasă”. Precizăm că, în realitate, lucrurile au fost ceva mai complicate. Că bursierul nu ştia germana, asta e neîndoielnic, doar că, suferind de dorul limbii materne, nu a răspuns la nici un apel al celor care dirijau bursele din partea Fundaţiei Herder, refuzînd pînă şi vizita medicală obligatorie. De frecat menta, n-o freca pe străzi, ci în căminul bursierilor, încuiat în cameră, nebărbierit şi în pijama, de unde nu ieşea niciodată. De plecat, a plecat singur acasă, odată ce-şi încasase bursa pe 9 luni, cîte prevedea regulamentul. Urmarea acestui minunat gest de patriotism a fost că bursierii români care i-au succedat (între ei, regretatul Mircea Scarlat, recomandat de Al. Rosetti) n-au mai primit bursa întreagă de la început, ci în tranşe trimestriale. Înţelegeţi dv. de ce. Ceilalţi bursieri n-aveau această restricţie. Iar cînd Fundaţia Herder a sărbătorit un sfert de veac de existenţă, au fost invitaţi la o ceremonie, la Viena, toţi laureaţii Premiului Herder şi bursierii recomandaţi de ei. Cu două excepţii: E. Barbu şi C.V. Tudor. Lor, nemţii (Fundaţia Herder era germană, chiar dacă laureaţii şi bursierii erau găzduiţi la Viena) le luaseră frica * În acelaşi umăr, dl Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei, dă lista datoriilor la buget a companiilor de televiziune care susţin Antena 1, Prima tv, Pro tv, Naţional tv şi Realitatea tv: peste 700 de miliarde de lei (adică 20 de milioane de dolari). Asta n-ar fi nimic, chiar dacă pe noi, simpli cetăţeni, nu ne reeşalonează sau scuteşte nimeni nici pentru sume de cîteva zeci de ori mai mici datorate la impozitul pe venitul global. Problema e că nici un buletin de ştiri al televiziunilor amintite nu mai conţine de mult critici la adresa guvernului. Exemplul oferit de dl Toma nu se referă nici măcar la critici. E vorba de simple ştiri: cele despre intenţiile baronesei Nicholson şi ale parlamentarului european Oostlander de a suspenda negocierile de aderare a României la UE. Tăcere deplină asupra lor în intervalul fierbinte 15-28 ianuarie. Ca să vezi cum interesul pecuniar poartă fesul profesional. * Se pare că nici pe ştiri nu mai putem pune preţ, că de critici sau, Doamne păzeşte!, autocritici nici la meteorologi nu poate fi vorba. Aţi auzit dv. pe vreunul recunoscînd că ninsoarea ori gerul pe care nu le-a anunţat l-au luat prin surprindere şi că-i pare rău? Prognoza pe februarie a avut cu luna februarie tot atîta legătură cîtă va avea cu luna iulie. Vă garantez că nu mă înşel. * Convorbire tulburătoare este aceea pe care dna Sanda Cordoş o poartă cu dna Doina Ţăranu, fiica profesorului clujean de psihologie Nicolae Mărgineanu, dispărut în 1980, la 75 de ani, după ce făcuse şaisprezece ani de închisoare (1948-1964). O carte de memorii (Mărturii asupra unui veac zbuciumat, în două ediţii) ne avertizase în privinţa biografiei excepţionale a unui intelectual excepţional. Dar ceea ce povesteşte astăzi dna Ţăranu în numărul 10-11 din 2003 al revistei Steaua este dincolo de orice imaginaţie. Am spus-o şi cu altă ocazie: reviste precum Memoria sau cărţi precum Mărturiile lui Nicolae Mărgineanu ar trebui incluse în orice bibliografie obligatorie, în şcoli şi universităţi. Doar aşa uitarea care acoperă tot mai mult trecutul comunist ar putea fi risipită. Ca să nu mai vorbim de dorinţa unor politicieni care este de a privi exclusiv înainte, lăsînd retrospectivele baltă. Nu, nu, interviul dnei Ţăranu trebuie citit şi recitit. Vă reamintesc: el a fost publicat în Steaua de la Cluj, în numărul din oct.-nov. 2003, cel mai recent apărut. * În Caligraful reşiţean din ianuarie, semnalăm un instructiv articol al dlui Ion I. Mutu despre Învăţămîntul bisericesc românesc pînă la înfiinţarea seminarelor teologice şi o pagină de poezie religioasă datorată poetului Eugen Dorcescu. * O amuzantă relaţie stabileşte dl Barbu Cioculescu (în ViaŢa româneasc|, numărul din noiembrie-decembrie trecut) într-un articol despre romanul lui G. Călinescu Bietul Ioanide. De ce bietul, se întreabă autorul articolului. Răspunsul (un fel de răspuns, dacă vreţi) este că G. Călinescu „a căzut victima unui proces din lentoarea subconştientului”. Iată cum: „ca unul care, tot la Institut (e vorba de acela condus de Călinescu şi care azi îi poartă numele – Cronicar), studiasem, în vederea elaborării unei monografii, Adevărul literar şi artistic, remarcasem ş...ţ statornica prezenţă în pagină a lui G. Călinescu cu Sărmanul Klopstock ce-şi publica într-un vast serial romanul Feciorul lui nenea Tache vameşul. Avînd a se pronunţa asupra meritelor scriitorului, criticul îl considera «interesant», treapta primă a preţuirii, cu deschisă portiţă. Cînd colaborarea prolificului prozator la revistă a luat sfîrşit, criticul nu s-a mai abţinut şi l-a executat. Primo, se întreba Călinescu, ce însemna acel Sărmanul Klopstock (poet german, 1724-1803, autor al Messiadei)? Aşa venea cum s-ar numi cineva Veselul Voltaire! ş.a.m.d.” Ca să vezi!



Cînd Putereaatacă presa



Nici unul dintre cei 20 de paşi anticorupţie nu a fost implementat de guvern”, acesta e titlul sub care ADEVĂRUL publică un interviu în exclusivitate cu ambasadorul Statelor Unite, Michael Guest. Titlul e, de fapt, un citat din răspunsul ambasadorului la întrebarea despre campania anticorupţie din România. Iată contextul: „Ziariştii mă întreabă totdeauna care sunt opiniile mele asupra corupţiei şi apreciez acest lucru din multe puncte de vedere. Însă de fiecare dată cînd răspund, oficiali cu rang înalt din guvern îşi exprimă nemulţumirea faţă de mine, iar apoi văd dezvoltări în presă care îmi sugerează că nu ar trebui să mă exprim atît de cinstit în public. Astfel încît, în loc să-mi puneţi mie această întrebare, poate rugaţi guvernul să-şi descrie rezultatele de pînă acum şi apoi ajungeţi la propriile dumneavoastră concluzii şi vedeţi dacă aceste rezultate sunt suficiente. La urma urmei, cunoaşteţi percepţia mea asupra problemelor de aici. Nimeni din guvern nu a obiectat cînd am aplaudat public măsurile luate acum un an şi ceva în urmă pentru declararea proprietăţilor şi identificarea conflictelor de interese, bineînţeles. Realitatea este că aceste măsuri nu erau perfecte şi problemele pe care mulţi le-au identificat în aceste legi nu au fost soluţionate. Este de asemenea dezamăgitor că nici unul din cei 20 şi mai bine de paşi anticorupţie pe care cabinetul i-a votat în octombrie nu a fost implementat patru luni mai tîrziu. Rezoluţia Parlamentului European este un semn clar că reputaţia României în lupta împotriva corupţiei nu este ceea ce ar trebui să fie şi că discursurile şi promisiunile în acest moment nu vor îmbunătăţi imaginea ţării. Cu toţii ştim, desigur, că nu poate fi soluţionată peste noapte corupţia. Dar o combatere a corupţiei încununată de succes presupune dedicare şi efort susţinut – legi bune, arestări, sentinţe drepte şi politici care să facă economia să lucreze pentru toţi cetăţenii.” În aceiaşi termeni politicoşi, dar fără echivoc ambasadorul american e de părere că nici opoziţia nu face o treabă mai bună cîtă vreme nu oferă o agendă anticorupţie „specifică şi constructivă”, ci se foloseşte de acest subiect doar ca de o armă politică. Sub titlul „Nota pozitivă-notă proastă”, Cornel Nistorescu se întreabă în EVENIMENTUL ZILEI: „A înţeles Ion Iliescu situaţia de criză profundă şi momentul critic în care a ajuns integrarea României prin strădaniile guvernului Năstase? Este şi preşedintele partizanul aceleiaşi atitudini scăldate, atît de revoltătoare la membrii guvernului? Priveşte şi el percepţia proastă de la Bruxelles în aceiaşi termeni ca şi trompetele Palatului Victoria?” Răspunsul pe care şi-l dă directorul Evenimentului e următorul: „În cel mai dificil moment politic al celui de-al doilea mandat constituţional, Ion Iliescu n-a spus decît că situaţia de criză în relaţiile cu UE reprezintă o notă pozitivă şi încurajatoare. Aşa se numeşte, mai nou, o notă proastă?” Cîteva titluri din ZIUA: „Cotidianul The Scotsman face o radiografie a guvernării PSD: România sub controlul foştilor lachei ai lui Ceauşescu”. „Năstase a patronat furtul unui drept de autor” – despre ce este vorba? „Un album despre Basarabia a fost reeditat, avînd girul actualului premier al României, cu încălcarea flagrantă a legii” precizează ziarul condus de Sorin Roşca Stănescu. În Adevărul, Cristian Tudor Popescu îl acuză pe preşedintele Iliescu de minciună: „Pe 21 ianuarie a.c., Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă a fost invitat la Cotroveni de preşedintele Iliescu, nicidecum nu a solicitat această întîlnire, aşa cum a pretins dl Iliescu în debutul discuţiilor, plasînd o minciună atît de inutilă şi rău prevestitoare încît mi-a fost şi jenă să o taxez.” Acelaşi Cristian Tudor Popescu afirmă că în ultima vreme primeşte „telefoane agitate de sus, aproape după fiecare număr al Adevărului” în editorialul său în care mai scrie: „Nu cred că menirea gazetarului este să atace cu orice prilej Puterea. Însă atunci cînd Puterea atacă presa, acesta este, poate, cel mai grăitor semn rău pentru viitorul zisei Puteri.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara