Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Dacă aş fi fost tipul de om uşor de iritat, cum am impresia că aţi fi preferat să fiu, într-un deceniu şi mai bine de când ne cunoaştem în epistolar s-ar fi întâmplat până acum minunea apariţiei dvs. cu poezii în revistă. încredinţat că îndepliniţi toate condiţiile (membru al U.S., autor a, citez din scrisoare, "patru plachete de versuri, unele comentate în presa culturală", redactor la rându-vă), reveniţi, după o lungă pauză, cu 12 poeme. O faceţi, şi foarte bine faceţi că o faceţi, pentru că, vă citez din nou, "nu pot să cred că ceea ce scriu este lipsit de valoare literară. Nu sunt nici un închipuit (paranoic), nici un grafoman nenorocit, am publicat, fără să bat la cap pe nimeni, zeci, sute de poeme, nu cred că acest fapt este doar efectul unor întâmplări. Nu fac nici o nominalizare a unor poeţi ori a unor critici care m-au apreciat". Mă asiguraţi că aveţi încredere în judecata mea dreaptă, am însă motive să nu vă cred sincer. Mi se pare edificator modul în care vă conduceţi ideile şi doleanţele, care, citite în profunzimea din care le-aţi extras, psihanalizând pe cât îmi stă în putere, mesajul dvs. îşi pierde evident glazura de politeţe, rămânând la vedere o situaţie supărătoare şi interesul dvs. major de a fi publicat. Nu era în intenţia mea să vă răspund aici. Aş fi preferat să mă fi impresionat într-atât cu poemele, încât să vă surprind plăcut publicându-le. Dar n-a fost să fie nici de data aceasta. Aveţi două rugăminţi - în cazul în care v-aş răspunde aici - 1) să nu vă nominalizez şi 2) să şterg, vă citez din nou, "cu buretele memoriei peste orice act, faptă" care m-ar fi supărat în ceea ce vă priveşte. Continuând astfel: "Sunt, totuşi, destul de deprimat, că în aglomeraţia de texte şi de reviste, din ultimul deceniu, nu reuşesc să public decât f.f.rar. Cum-necum mă consider un poet, înainte de toate". Nu vă voi nominaliza, fireşte, voi folosi pentru identificare numele pe care mi l-aţi sugerat. Recapitulând acum datele problemei, vă explic, de fapt vă relatez cum stau lucrurile, e limpede că nu toţi membrii U.S. sunt colaboratorii noştri. Ar fi o nebunie să se stea cu lista lor în faţă, şi absolut toţi să fie rulaţi în sumare, în mod disciplinat şi egal democratic, nu? Şi dacă ar fi aşa, tot f.f. rar v-ar veni rândul. Alegându-vă un pseudonim, pentru acum, îmi precizaţi şi de ce o faceţi, în felul următor: "Doresc să mă protejez de ironia ori părerile unor necunoscători". Dacă ar fi necunoscători, nu cred că s-ar aventura să vă ironizeze. Ce vă pasă dvs. de ironia unor necunoscători? De ce să vă ironizeze nişte necunoscători? Minunat pentru dvs. că de-a lungul timpului aţi publicat, (atât de uşor cândva, apoi din ce în ce mai rar, până la a vă deprima), "zeci, sute de poeme", "patru plachete" şi sunteţi cu onoare membru al U.S. în fine, ce aş avea de şters cu "buretele memoriei", ce ţineţi dvs. minte că ar trebui să uit, că eu, sincer, nu-mi aduc aminte să mă fi supărat cu ceva, cu atât mai puţin să mă fi iritat. Sincer, nici măcar faptul că, absolut întâmplător, nu gust stilul în care scrieţi. Atât. Nu e nici o nenorocire în asta. "în aglomeraţia de texte şi reviste", vă citez iarăşi, trebuie că există undeva şansa şi bunăvoinţa să vi se facă loc şi să ieşiţi victorios din depresie. Vă sugerez să vă adresaţi cu poeme, cum nu sunt singurul redactor aici, unor colegi ai mei, care, observând că v-aş fi nedreptăţit, să vă impună, să vă publice, să vă facă dreptate. M-aş bucura enorm. O dovadă în aconto, poemul Apolodor, pe care îmi dau seama că vi-l sacrific ca pe altar publicându-l aici sub pseudonim. Istoria literară va pune lucrurile în ordine, cândva: "Dragostea mea, cuvintele mele/ au trecut dincolo de voi şi de stele,/ pe un cal prăpădit am ieşit în câmp,/ drumul scoate un muget tâmp,/ calul m-aruncă din şea, din el/ sângele curge - vin tulburel/ şi nu mai poate calul să zboare,/ nu mai are calul culoare,/ a devenit o idee abstractă,/ prieteni, mi-e dor de păduri şi de iarbă,/ de cai reali, de femeile simple,/ care iubesc fără scâncete, rime/ şi de poeţii reali îmi e dor/ din strada uitată, Apolodor". Vă asigur de toată simpatia şi înţelegerea mea, aveţi o blândeţe omenească aparte, care nu avea cum să mă irite vreodată. Insistenţa cu care vă doriţi menţinerea la suprafaţă e, în fond, un lucru mai mult decât firesc. (Iacob Ramură)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara