"...toate revistele din ţară sînt dirijate de mafie, condusă de Manolescu şi banda lui"

Incredibila afirmaţie citată în titlul articolului nostru poate fi repusă în context dacă citiţi revista focşăneană Saeculum, nr. 10, 2004. Am extras-o din Paginile de jurnal de Eugen Barbu, oferite ca inedite de către revistă, fără altă precizare. Perioada este 1989, din primăvară pînă în toamnă. Spre deosebire de jurnalele publicate în timpul vieţii autorului, care erau vădit aranjate, acesta pare să aibă forma brută iniţială. Eugen Barbu vede peste tot comploturi contra lui. Unele îl au în cap pe culturnicul Dulea ("uite că mie nu mi-e frică de banda condusă de fiii de legionari, ca Dulea"), altele pe "dizidentul Dinescu", "omul ruşilor, pe urmă respins de americani". (Tocmai citeam jurnalul, cînd colaboratorul Săptămînii lui Barbu de pe vremuri, actualul lider PRM, C. V. Tudor, îmi sparge ecranul televizorului proferînd injurii la adresa aceluiaşi Dinescu, care ar fi ginerele unui om al ungurilor şi al unei doamne care a făcut jocul ruşilor. Ca să vezi cum se întîlnesc marile spirite, peste timp, pe aceeaşi filieră de informaţii!) Complotează şi radioul naţional, care transmite un comentariu despre proza lui Barbu la "ora cantinelor, cînd toţi aleargă să-şi ia prînzul". Din acest concert nu lipseşte nici... Numele nu e scris nici măcar pe hîrtia jurnalului intim, dar se poate ghici: "Aflu cu stupoare că nu se mai permite nici o aniversare! Un singur om are dreptul la toate!" "La filmul Martori dispăruţi (după scenariul lui E. B. şi Mihail - nota Cronicarului) numele actorilor sînt scrise cu litere ilizibile. Adică avem un singur om pe lume. Restul..." Cum să te mai miri în aceste condiţii că duşmanii regimului sînt şi duşmanii lui Barbu? "Coloana a V-a a ieşit la creastă! Doinaş, Hăulică, Paleologu, Şora, Paler, Pleşu, Bogza iau apărarea lui M. Dinescu!" în Contemporanul, Adrian Păunescu l-a atacat. Dulea, care şi-a amestecat condeiul cu al poetului, opreşte replica din Săptămîna: "Deci aşa stau lucrurile (...) Complotul este evident. Sîntem puţini şi dezarmaţi". Generaţiile actuale vor trebui să reflecteze îndelung la paradoxul care făcea din Ceauşescu marioneta dizidenţilor şi ostililor împingîndu-l la gestul necugetat de a-şi persecuta fidelii, ca Barbu şi compania. "Doar o scîrbă imensă mă însoţeşte. Ţara lui futu-i mă-sa!" Gura păcătosului... Singura nădejde îi rămîne Securitatea. Ca şi C. V. Tudor care merge la generalul Bordea, după cum arată documentele CNSAS (nu, nu ca să toarne, ci ca să se apere de elementele destabilizatoare, de cei care, lovind în el, lovesc în regim şi în Ceauşescu), merge şi E. Barbu la cineva, acolo sus, unde vor fi fiind totuşi şi unii care să-l iubească: "Chemat la Olteanu (şi Florea de faţă). Primire prevestitoare. Mi se cere să povestesc ceva despre coloana a V-a pe care am semnalat-o în..." Puncte-puncte. Ale autorului, nu ale Cronicarului. întrebarea e: unde a semnalat Barbu chestia cu coloana? în jurnal? Nu se poate, jurnalul e jurnal, se ţine acasă, pe fundul sertarului. E limpede unde: într-un memoriu adresat cui trebuie. Nici măcar Partidului (Olteanu şi Florea sînt, ei, de la Partid, şi vor să afle ce e cu coloana cu pricina). Capul reclamatei mafii literare e un neliterat, tot omul puterii (ce vă spuneam despre comploturi de sus, de jos, de la stîng,a de la dreapta), Gogu Rădulescu. "Banda lui Manolescu" are nu numai revistele, dar şi "toate editurile, plus Universitatea". De aceea (povesteşte mai departe E. Barbu la Comitetul de Partid Bucureşti) "scriitori ca Lăncrănjan, Zamfirescu, Paul Anghel (sînt) daţi deoparte". în timp ce Ana Blandiana, cu motanul ei dizident cu tot, are "un volum de versuri anunţat la Apariţii editoriale". Şi, ca tacîmul să fie complet, "Vadim, cum era de aşteptat, se dezice de linia mea". Ce să mai facă, părăsitul de toţi Barbu, decît să recitească Biblia? Sau să se îngrijoreze de soarta lui Eminescu, uitat de toţi, trecut de "paranoicul Păunescu" în uralele Cenaclului "Flacăra" pe locul al doilea, după el însuşi, desigur, şi fără poză pe copera României literare din 15 iunie? în această stare de spirit (agravată şi de dispariţia frapierelor în restaurante!), îl prinde "războiul civil" dintre "trupele Securităţii şi ale Armatei" din decembire 1989. Concluzie morală superbissimă: "Se pare că vine o vreme. Dar nici eu n-o voi ocoli!"



Rămăşiţele comuniste şi mîntuirea neamului

În consistent număr este acela al Contemporanului pe septembrie. Spicuim textul memorialistic al lui N. Breban despre Matei Călinescu, cu un puternic accent emoţional, paginile despre Doinaş şi Afinităţile nedezminţite ale lui Ion Ianoşi. l Interesante, ca totdeauna, consideraţiile lui Alexandru George din serialul (ajuns la episodul 5). O propunere de discuţie din Ramurile craiovene de asemenea din septembrie. E vorba de felul cum a păşit literatura română peste pragul anului 1948, cînd, după abdicarea silită a Regelui Mihai, regimul comunist şi-a intrat deplin în drepturi. O neaşteptată relaţie stabileşte eseistul între trilogia americancei Pearl S. Buck (laureată a Nobelului în 1936) Casa de lut şi Moromeţii lui Preda. Eseistul n-are dovezi, dar presupune că Preda citise în tinereţe această carte celebră care prezintă istoria unei familii de ţărani chinezi din secolul XX şi în care lucrurile se petrec cam ca în familia de ţărani români doar că sensul evenimentelor este exact invers ("E vorba deci de un proces invers decît cel din Moromeţii şi dinamismul ţăranului chinez este cu totul altceva decît ţăranul de la Dunăre, abstras din Istorie..." Cronicarul profită de ocazie ca să-i reamintească eseistului că nu doar una (romanul Blocada al lui Pavel Chihaia) dintre cele trei cărţi "acceptate de cenzura comunistă" (care nu exista ca instituţie în 1948!) a fost retrasă din librării, ci şi celelalte două: nuvelele lui Preda din întîlnirea din pămîntului şi versurile din La scara 1/1 de Nina Cassian. Ba chiar au stîrnit o campanie de presă ostilă, care a determinat-o de exemplu pe poetă să retracteze, în felul ei, mergînd "la faţa locului", adică pe un şantier, fără s-o mai găsească "umflată", ci, din contra, dătătoare de speranţe şi energii pentru tinerii literaţi. l Executat sumar şi în trecere de Alexandru George în articolul menţionat, Fănuş Neagu este reabilitat de Daniel Cristea Enache într-un text extras pentru Ramuri din Sintezele care însoţesc manualul de română pentru clasa a IX-a de la Editura Corint, la care D. C. E. este colaborator iar E. Simion, coordonator. l Tot un număr pe septembrie este al Axiomei ploieştene, în care, pe prima pagină, Ieronim Tătaru se ocupă de Miguel de Unamuno, de la a cărui naştere se împlinesc la 29 septembrie 140 de ani. Odată cu cei 400 ai lui Don Quijote, iată, se rotunjesc cei 140 ai celui mai de seamă exeget al său. l Observatorul cultural din 19-25 octombrie revine la Scandalul Catedralei Mîntuirii Neamului. Şi bine face. Cronicarului începe să i se limpezească încăpăţînarea ierarhilor B.O.R. de a clădi Catedrala pe locul Monumentului de veci al eroilor comunismului românesc (de unde cenuşa sau osemintele le-au fost între timp mutate). Capul B.O.R. este singurul cap important care n-a căzut după Revoluţie. Prea Fericitul garantează continuitatea dintre cele două Românii. Şi unde, dacă nu pe rămăşiţele celei comuniste, putea visa să edifice monumentul mîntuirii sufletelor noastre? l în pagina de Magazin a Evenimentului zilei din 22 octombrie , Cosmin }upa semnalează un fapt care arată, încă o dată, că legea drepturilor de autor nu se aplică în România. Filmul Maria regizat de Călin Netzer, premiat la Locarno şi în alte festivaluri, a folosit o poveste reală care făcuse obiectul unui documentar al lui Vladimir Brilinsky la postul de televiziune din Deva 3 TV, premiat în 1955 de APTR. Netzer mai făcuse anterior un scurt-metraj plecînd de la documentarul cu pricina. Mihai Tatulici a prezentat, la rîndul lui, trei reportaje în emisiunea lui "Deşteaptă-te, române!", plecînd tot de la documentar. A luat pentru asta premiul Mediafest. Nicăieri contribuţia originară (şi originală) a lui Brilinsky nu e menţionată. Actualul director al radioului Color din Orăştie şi redactor şef al Daciei Magazin refuză să meargă la tribunal, convins că justiţia română nu e capabilă să înţeleagă astfel de speţe procesuale.