Destestarea computerului...

În CRONICA nr. 7/ 2004, Valeriu Stancu înalţă un imn (justificat) dicţionarului Le petit Robert în variantă electronică. Pe un CD-ROM care are ca element activ un disc doar puţin mai gros decât o foiţă de ţigară sunt înregistrate sute de mii de informaţii plus un program ingenios de utilizare a lor. Iată câteva dintre argumentele pledoariei entuziaste a lui Valeriu Stancu:

"60. 000 de intrări, 300.000 de sensuri, 180.000 de exemple de utilizare; 40.000 de citaţii din peste 1.000 de autori: peste 12.000 de cuvinte sonorizate; toate conjugările, femininele şi pluralele, adică 450.000 de forme flexionare; 150.000 de trimiteri analogice şi legături hipertextuale.

Noutăţile care trebuie remarcate la acest capitol sunt: indexul complet al celor 10.000 de locuţiuni, expresii şi proverbe din Petit Robert; peste 1.000 de notiţe detaliate pentru toţi autorii de citate, extrase din Petit Robert des noms propres; 150 de notiţe despre diferitele limbi ale lumii, citate în etimologii."

Nostalgia învăţării pe care o trezeşte articolul lui Valeriu Stancu dovedeşte că n-au dreptate cei care consideră utilizarea computerului o lovitură dată culturii scrise. C. Rogozanu, în OBSERVATOR CULTURAL din 24 august 2004, combate, la rândul lui, prejudecăţile legate de computer, dar şi de televiziune: "Detestarea televizorului este la fel de aberantă ca şi detestarea computerului sau a CD-player-ului. Mai ales că un consumator special de programe, unul educat şi cu alte Ťcanale de transmisieť (textul scris, de exemplu) ar trebui să realizeze necesitatea reconcilierii şi exploatării mediilor de comunicare, abolirea stării conflictuale de tip romantic cu sistemul, inclusiv cu sistemul Ťimperialistť de subjugare a timpului liber. Aceste revolte nu sunt decât simpatice justificări ale lipsei de productivitate." Ironie caustică, dar justificată.



Persoana întâi plural

Tot C. Rogozanu, în acelaşi articol, intitulat Intelectualul şi ispitele mediatice, nu scapă prilejul să-i administreze o lecţie de filosofia culturii lui Andrei Pleşu, care, ca şi Gabriel Liiceanu, îi enervează şi îi obsedează în momentul de faţă, cu faima lui, pe mai mulţi tineri publicişti, nemulţumiţi, probabil, că nu ajung şi ei mai repede celebri. Unul dintre reproşurile făcute lui Andrei Pleşu se referă la folosirea unui "Ťnoiť insuportabil de abstract" în textele în care defineşte stilul de viaţă al românilor. C. Rogozanu uită că el însuşi vorbeşte în mod abuziv (şi, oricum, mai prozaic decât Andrei Pleşu) la persoana întâi plural. În Evenimentul zilei, el şi nu altcineva a comentat cândva în următorii termeni dezamăgitorul rezultat de 2-2 obţinut de România în meciul de fotbal cu Danemarca din 10 septembrie 2003: "Miercuri seara, în minutul 95, s-a trezit în noi tot ce era mai rău: s-a trezit câte un mic Vadim în sufletul fiecăruia. Un păgubos sentiment al ciobanului mioritic, al plăieşului nedreptăţit de mai-marii din Vest."etc. Este greu de crezut că în sufletul tuturor românilor se trezeşte ceea ce se trezeşte în sufletul lui C. Rogozanu.



Grup de trei

Cu o întârziere de trei luni, în revista 22 din 24 august 2004 apar textele intervenţiilor a trei vorbitori la lansarea din 27 mai 2004 a noii ediţii a romanului Playback de Stelian Tănase. Primul vorbitor, Gheorghe Crăciun, are o părere mai mult decât bună despre Playback pe care îl compară direct, fără ezitare, cu Suflete moarte de Gogol: "Romanul lui Stelian Tănase este o replică la romanul � la Ťpoemulť, cum îl numeşte Gogol � Suflete moarte. Este o replică la un nivel metafizic pe care nu orice carte de proză îl poate atinge". Al doilea vorbitor, Ion Bogdan Lefter, este şi el atât de încântat de roman, încât îl promovează solemn, ca într-o castă, pe autor în rândul postmodernilor: "O carte bogată, complicată, un roman mare: romanul unui coleg de proză postmodernă pe care panoramele literaturii române din ultimele două decenii trebuie să-l recupereze." În sfârşit, al treilea vorbitor, Stelian Tănase însuşi, consideră cu totul îndreptăţite aprecierile elogioase la adresa cărţii lui: "Eu continuu să cred că este cea mai bună carte pe care am scris-o până acum." Văzând atâta armonie în interiorul grupului celor trei, nu ne rămâne decât să ne îndepărtăm în vârful picioarelor ca să nu tulburăm un moment de extaz apologetic colectiv.