Soare fără dinţi
Cronicarul e absolut convins că formularea, apărută pe prima pagină a Observatorului cultural cu două săptămâni în urmă, Dinţii de lână ai lui Livius Ciocârlie nu ascunde nici o rea intenţie. Cel mai probabil, e vorba despre un nefericit acord gramatical prin atracţie căruia titlul recentei - şi excelentei - cărţi a eseistului timişorean i-a căzut victimă. Dovada cea mai clară că în redacţia revistei nu s-a iţit, în mod suspect, vreun curent gerontofob o constituie profesionalismul inatacabil în care a fost conceput numărul imediat următor scăpării cu pricina. Soarele a răsărit, zicând aşa, din nou, plenar, pe strada Herăstrău numărul 13. Paginile de interviu din inedita serie a chatului cu scriitori iniţiat de dinamicul un cristian (alias Cristian Cosma), care îl au în centru pe profesorul Paul Cornea, îşi merită, întru totul, laudele. Consideraţiilor nonconformiste ale autorului Originilor romantismului românesc cu privire la ritualul din ce în ce mai mortificat al lansărilor de carte ar trebui - o spun, în cunoştinţă de cauză, cei păţiţi - să li se acorde atenţie: "De fapt, convergenţa manifestărilor de care vorbiţi e mai degrabă rezultatul întâmplării. Personal, nu caut vizibilitatea, dimpotrivă, încerc să-mi protejez timpul liber. Desigur însă, nu ezit să-mi organizez lansarea propriilor lucrări la un târg de carte, deşi metoda lansărilor nu mi-e foarte agreabilă ş...ţ Nu găsesc altă soluţie, dar cred că modul actual de lucru poate fi îmbunătăţit. Acum oamenii stau în picioare, de jur împrejur forfotesc vizitatorii, e o circulaţie continuă, nimeni nu se poate concentra asupra vorbitorilor care se întrec adesea în laude fără măsură. S-ar câştiga mult dacă lansările ar avea loc în săli, iar publicul ar lua loc pe scaune. Apoi, Târgul de la Romexpo se desfăşoară într-un loc destul de excentric, greu de atins în condiţiile de trafic actuale. Cel mai dificil ar fi de obţinut mai mult spirit de răspundere şi o mai mare sobrietate de expresie a vorbitorilor, cărora climatul concurenţial le transformă speech-urile, aproape fără voie, în propagandă ieftină. Cu toate astea, cu toată înghesuiala, gălăgia, incomoditatea unei consultări reale a cărţilor, cu toate greutăţile transportului, mi se pare că numărul de circa 70.000 de vizitatori constituie un succes: e vorba de nucleul tare al cumpărătorilor de carte din Bucureşti - şi nu numai."
Discuţia va continua - primim asigurări - şi în numărul viitor. Avem, deci, motive să ne bucurăm de o amiază lungă!
Despre înstrăinare
Numărul pe ultimul trimestru din 2008 al revistei DISCOBOLUL, editată de Consiliul Judeţean Alba şi de Centrul de Cultură "Augustin Bena", este dedicat exilului interior. Ancheta, realizată de Cornel Nistea, la care răspund scriitori din România, din Basarabia şi din Bucovina de nord e un rapel la o iniţiativă mai veche, Scriitori români în exil. Poate, carevasăzică, exista şi un exil de acasă, o conştiinţă bîntuită de trecut şi neîncrezătoare în viitor. În linii mari, e vorba despre mult bătuta temă a relaţiilor dintre scriitori şi putere, dintre scriitori şi lipsa de libertate a scrisului lor. Şi, despre "cum staţi cu optimismul."
Pentru Gheorghe Grigurcu exilul interior e o experienţă traumatizantă, cu "bucurii" care îţi întunecau viaţa. Şi cu bucuria de-a fi din rîndul intransigenţilor. Şi de-a apuca bucuria, prezentă, a alternativelor, care fac ca nici un refuz să nu rămînă, din fericire, fără replică.
Irina Petraş, spunînd, din contră, că a scris ce şi cum a dorit. Cu sinceritate, cu libertate. Un caz fericit. Nicolae Prelipceanu, întrebîndu-se "ar fi trebuit să mă abţin?". Fără să răspundă. Fără să răspundem.
Sigur că, tema predispunînd la confesiuni şi la priviri încărcate unde de nostalgii, unde de frustrări, alunecările sînt inevitabile. De pildă, Virgil Diaconu răspunde mai puţin la anchetă, şi mai mult propriilor nemulţumiri, pe care prinde prilejul să şi le scrie. Tonul, în lipsa argumentelor, nu este chiar potrivit: "Aşa se face că autori care publică trei cărţi analfabete (?! - n.n.), norma cerută de USR, care nu au nici 10 recenzii la cărţile lor, conving repede comisia de primire în USR, o comisie excesiv de permisivă, deci coruptă, şi ajung... scriitori cu legitimaţie..." Ştirbind, carevasăzică, prestigiul breslei. Nu e nici în chestie, nici adevărat. Şi nici, vai, nu mai iese boborul la vînătoare de atari legitimaţii. Unde nu i-am vedea pe "intelectualii subţiri" de care vorbeşte Virgil Diaconu trimiţîndu-şi fiii să se facă scriitori, cu recunoaştere de la Uniune, fiindcă "dă bine la CV"... Vise de exilaţi, într-o lume avînd cu totul alte azimuturi.
Dublu click
În conflictul necruţător - în care noi, cei de la România literară, nu credem, dar pe care mulţi îl iau în serios - dintre generaţii, a apărut o nouă forţă, impresionantă, capabilă să facă surprize: gruparea de elevi cu înzestrare literară din jurul simpaticei reviste şcolare Click a Liceului "Grigore Moisil" din Bucureşti. Colectivul redacţional, format din Liviu Cristian Mirea Ghiban, elev în clasa a XII-a, Andrei-Florin Stan, elev în clasa a XII-a C şi Ioana Triculescu, profesor coordonator, găseşte pentru fiecare număr colaborări demne de interes, fie prin sensibilitate, fie prin inteligenţă critică, fie prin fantezie şi umor. Cele mai recente numere, 7 şi 8, din acest an se remarcă prin: interviurile (sincere şi spirituale) cu absolvenţii liceului Ioana Anton şi Tudor Ionescu, articolele enciclopedic-pitoreşti, în genul textelor lui Radu Anton Roman, despre bucătăria românească, semnate de Anca Dascălu, elevă în clasa a XI-a G,şi Amalia Popescu, elevă în clasa a XI-a G, povestea (postmodernă!) Caii Regelui, imaginată de Radu Lainiceanu, elev în clasa a XI G etc.
Cele două numere constituie un "dublu click" care deschide cititorilor o perspectivă largă şi încurajatoare asupra viitorilor publicişti, scriitori, traducători, profesori universitari de la Liceul Teoretic "Grigore Moisil". Ei, ca şi eminenta lor profesoară Ioana Triculescu, merită felicitări.
