Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Şase poeme sub semnul naşterii, percepută şi ca ideal de renaştere spirituală după o masivă acumulare de experienţe. Setea de adevăr, liniştea ce nu e de găsit, sentimentele alunecă în tragic şi lent se ridică din tragic. Parcă nici un cuvânt nu-şi greşeşte ţinta, fiecare vers încarcă peisajul cu straturi transparente, astfel că după lectura poemului lumea lui e un relief pregnant, vizibil din toate părţile. S-a scris enorm şi cu prea puţină rezonanţă din păcate, în maniera sobră în care şi dvs. excelaţi. Nu poezia s-a rarefiat ca stare de spirit şi soluţie salvatoare în deziluzie, ci publicul nu mai este de găsit la locul unde ar trebui să fie. Criza a lui este, poeţii îşi fac lucrul lor ca pentru alte vremuri, ca pentru bucuria şi împlinirea altor generaţii, tezaurizând. Sentimentul însă acut, este al vorbirii în pustiu! În bizare aglomerări de fiinţe nefinalizate şi care alunecă toate în aceeaşi direcţie şi în bătaia unui singur vânt demonic, pustiul exterior în care suferă poetul are aspectul unui sorb activ care înghite şi ucide în nevăzutele lui măruntaie. A răbda, mai precis a îndura ar fi verbul secret care se aude în sufletul fiecăruia. Voi exemplifica cele spuse cu versuri din Abecedarul răbdării, din Revolta şi fericirea, din Un cântec ascuns, Convalescenţă şi delir şi Drum în februarie, toate acestea meritând atenţie fie şi numai pentru eleganţa cu care poetul lor îşi etalează dezolarea. „Au venit şi acele dimineţi de o insuportabilă izolare/ cu tot restul vieţii prins sub atâtea prăbuşiri;/ stau ca într-o colivie/ învăţ inconştient fiecare literă/ caut la întâmplare ieşirea.// Aproape orb, şovăi/ mânia curge lentă tristeţea e chiar leopardul/ ce îmi cercetează atent fiecare mişcare/ îmi linge faţa/ încordarea de fum. Rugăciunea e o floare/ învăţ/ abecedarul răbdării aştept minunea/ umblu prin dincolo ca printr-o reală imagine/ cu focuri pe dealuri/ aerul e irespirabil tunelul s-a prăbuşit// Acoloundesunteu/ viu respir/ stau aproape de visul cârtiţei/ îl dezleg/ ca pe o carte/ cu pagini albe”; „Nopţile acelea îmbulzite/ de atâtea vise urâte/ de parcă nu mi-ar fi de ajuns/ să-mi văd carnea explodând.// Somnul îşi trage punţile/ muritorii din mine se trezesc pe rând/ prin sanctuarul cărnii fecioare cu părul albit/ îşi caută liniştea/ cineva taie lemne în spatele meu/ zâmbetul sclipeşte alb/ o fiară sfâşie carnea atârnă/ sângele e fitil.// Nopţile acestea neîmblânzite/ îmi mai pun două rânduri de dreve la fereastră/ şi un zid ce urcă la cer.// Dincolo s-ar putea să fie un drum/ ce duce spre un luminos niciunde// revolta şi fericirea// stau ascunse/ cum un buldozer/ sub ale cărui şenile/ curate oase trosnesc”; „Seară/ ca o groapă de var// opiu// spuma blestemului şi eu/ de parcă aş vrea să refac un joc/ de puzzle.// Impact cu delirul nagasaki al amintirilor/ nu mai pot să reconstitui drumul/ în regăsirea celor pierdute/ peşti alunecoşi îmi scapă/ imagini bizare mi se pliază pe faţă./ Dulceaga durere a goliciunii/ o pisică încolţită de câini./ Sunt vecinul gheţarilor/ caut în fântâni secate de frig.// Vreau să împodobesc/ Frumuseţi se rup ca ninsorile/ glontele fosforescent al zilei rătăcind prin ţeasta unui orb/ sufletul putrezit în lingoare/ liniştea îngropând osemintele./ Caut/ visez// golul// Cântecul/ ascuns de lebădă/ e gata să se surpe”; „În zilele de delir şi convalescentă,/ tânjesc să străbat încăperile cu inconştienţa luminii/ deprind mersul/ veşnic prizonier pe acest câmp de sare/ într-o oază a clarobscurului unui adevăr pe jumătate grăit// cu fiarele însetate/ rătăcesc între tăcere şi cuvânt/ în lumea incandescentă a închipuirii/ între colţii lupului şi botul cerbului.// Deruta mă condamnă/ acelaşi pluton de execuţie// îmi fac cel mai dezolant culcuş/ crisalidă de mărăcini.// Prin liniştea arsă coboară sarea/ în cadenţă/ pe creştet pe creier, pe buze/ mă înfăşoară în lăcomia nimicului.” Din păcate demonstraţia se opreşte aici. Aş vrea să vă sugerez, chiar să vă rog, să puneţi o regulă, una singură, în ce priveşte punctuaţia. Efectul dezordinii la acest nivel îngreunează înţelegere şi erodează răbdarea cititorului. (Silviu Gongonea, Craiova)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara