Acest lucru, ierarhia

Viaţa Românească nr. 10 continuă ancheta despre Schimbarea la faţă a literaturii române. "La faţă" e un fel de a spune, căci schimbările vin din profunzime - scrie Nicolae Prelipceanu în editorial - şi ele se datorează diferenţelor de mentalitate dintre "vechii scriitori, supravieţuitorii regimului comunist, şi cei noi, care erau copii cînd cu revoluţia din 1989". Omul de azi - afirmă N. P. - nu mai gîndeşte şi lucrează în perspectiva viitorului, în cazul scriitorilor "nimeni nu-şi mai pune problema supravieţuirii operei sale". Nu sîntem siguri că lucrurile stau chiar aşa; există şi acum, ca întotdeauna, năzuinţa firească de a beneficia de succes şi tot ce aduce el cît eşti viu, dar există şi vocaţia obstinată, cu bătaie lungă (rară în toate timpurile) şi sacrificînd confortul comun. Putem şti ce anonim pentru noi îşi scrie chiar acum o operă ce va supravieţui secolului abia început? l Mai aplicat, Liviu Antonesei vede multe schimbări pozitive în literatura română a ultimilor 18 ani, în absenţa însă "a celei esenţiale, care se referă la refacerea ierarhiilor pe alte baze valorice decît cele de dinainte de revoluţie". Pînă în 1989, spune el, exista o ierarhie oficială, impusă de regimul comunist, şi una oficioasă, construită de critici cu autoritate profesională din ţară şi susţinută de la microfonul "Europei libere". După ^90, în locul acestor două ierarhii, în măsură diferită false, ar fi trebuit să apară una nouă, "care să nu fie nici reflecţia în literatură a politicii de partid, nici un fel de contrareacţie din partea cîmpului literar la cea dintîi, ci autonomă, venită din interiorul cîmpului ca atare. Acest lucru nu s-a petrecut. în cel mai bun caz, prin dispariţia din primul plan a "autorilor de partid şi de stat" şi prin reintroducerea în circuit a autorilor din exil şi neconvenabili, am asistat la substituirea ierarhiei oficiale cu una oficioasă remaniată, completată." Misia reevaluării - crede Liviu Antonesei - ar fi revenit generaţiei lui, încă tinere în primii ani de după revoluţie şi bine reprezentate în toate instituţiile literare importante. Nu şi-a îndeplinit-o: "Rămîne faptul că generaţia noastră, cel puţin deocamdată, nu a reuşit acest lucru. Ar mai avea timp să facă acest lucru. Dacă nu va reuşi, va rămâne în sarcina generaţiilor ce vin şi această corvoadă. Doar că, cum e firesc, ele vor face acest lucru plecând de la propriile lor viziuni, valori, interese!" (s.n.)
(în paranteză fie spus, deşi computerele au uşurat enorm viaţa în redacţii, asta nu scuteşte redactorii şi corectorii să-şi facă datoria. Scrierea în grabă şi expedierea prin e-mail are dezavantajul formei "expediate", neglijente, proprie comunicării electronice.)

Refuzul panaşului

În numărul din noiembrie al Ideilor în dialog, Dan C. Mihăilescu (în articolul "Multe şi "mărunte" despre construcţia critică") deplînge plecarea lui Daniel Cristea-Enache de la Editura Corint şi a lui Marius Vasileanu de la Adevărul literar şi artistic: "Deschid o paranteză, dat fiind că tocmai am aflat de plecarea lui Daniel Cristea-Enache de la Editura Corint (din fericire, acum consilier editorial la Polirom!). Ea a coincis, aproape, cu plecarea lui Marius Vasileanu de la Adevărul literar şi artistic, chiar cînd gazeta îşi coagulase un program şi un nucleu de semnatari pentru care publicistica însemna (şi) spiritualitate, nu tabloidizare: abordare serioasă, nu simplu comercială, a faptului cultural. Odată cu plecarea lui Enache, presupun că se va renunţa, din nefericire, şi la programul său de editare a literaturii române contemporane. Mi-aduc aminte cu cîtă efervescenţă organiza la Bookfest şi Gaudeamus lansările cărţilor lui Paler, Bălăiţă, Groşan, Dan Stanca, Ioan Es. Pop, Nichita Stănescu, Radu Aldulescu. De cealaltă parte, mă întreb cine şi cînd va reuşi să-i mai ia lui Mugur Isărescu un interviu în ALA, despre filozofia financiară, aşa cum a făcut-o Marius Vasileanu în nr. din iunie dedicat lui Cantemir. Ce vreau să spun este că nu înţeleg în ruptul capului acest refuz aproape maniacal al panaşului, un refuz sinucigaş din perspectiva blazonului firmei. A viza exclusiv profitul per titlu în dauna apariţiilor de prestigiu, esenţiale pentru imagine şi pentru soliditatea brandului, e o prostie, ba încă una comercială în ultimă instanţă. De unde refuzul acesta?"

Associated artist

O idee foarte bună au avut tinerii redactori ai SUPLIMENTULUI DE CULTURĂ: să invite, în fiecare lună, câte un artist în paginile publicaţiei. Domenii diferite: film, literatură, teatru, arte vizuale, dans, muzică. Noiembrie e luna regizorului Alexandru Solomon, în decembrie îi vine rândul prozatorului Dan Lungu, iar ianuarie 2008 îl va aduce în faţa cititorilor pe actorul Florin Piersic jr. Campania aceasta, originală în spaţiul nostru publicistic, nu-şi propune să premieze opera artiştilor asociaţi, ci să-i aducă pe aceştia mai aproape de publicul pentru care, în fond, creează.
În prima "rundă", Alexandru Solomon a dat un interviu, în următoarea a apărut în SdC un text de autor, iar în numărul 154, din această săptămână, citim ce scriu criticii (Valerian Sava, Laurenţiu Brătan, Andreea Chiriac) despre regizorul invitat. Ne-a reţinut atenţia un fragment din intervenţia Andreei Chiriac: "Alexandru Solomon este un autor special tocmai pentru că gândeşte documentarul - multă vreme considerat un gen desuet, prăfos, chiar agonizant - ca pe o structură vie, pe care imaginaţia sa o transformă creativ, cu umor autentic, de multe ori trist şi întotdeauna profund, depăşind şabloanele şi anchilozele şi modelând-o, chiar cu instrumentele ficţiunii, în direcţia cea mai interesantă."
Să vedem ce zic, în numărul următor, colegii de breaslă ai regizorului...