Publicitarii viitorului Ne-a căzut din întîmplare în mîna revista Campaign. Hîrtie bună, pagini multe, poze de calitate şi preţ piperat. Cum lasă de înţeles titlul, revista prinde în raza ei de interes lumea publicităţii. Întrucît lumea în care trăim e pătrunsă tot mai temeinic de un duh al reclamei, am deschis revista cu vădită curiozitate. Stările prin care am trecut nu sînt lesne de descris: mai întîi ne-am încruntat nedumeriţi, crezînd că doar ni se pare, căci pe prima pagină ne întîmpină cu litere de-o şchioapă un titlu emblematic pentru conţinutul agramat al revistei - Publicitarii viitorului -, apoi am căscat ochii mari de uimire neştiind cum să numim limba pe care o citeam - jargon de nişă, snobism lingvistic, dialect dîmboviţean? - şi în fine ni s-a aplecat de tot înghiţind, găluşcă după găluşcă şi nod după nod, o limbă atît de stîlcită încît am trăit cu senzaţia că, deşi revista a fost publicată în România pentru cititorii români, ea a fost de fapt scrisă de nişte semidocţi cărora le place să se citească între ei. Nu ştim cum să numim jalnica pseudo-limbă română pe care am găsit-o în această revistă: e vorba de o păsărească snoabă de sorginte profesionalo-cibernetico-mediatică piperată pe alocuri cu vagi ingrediente de limbă românească. Se pare că oamenii din lumea publicităţii au prea mulţi bani ca să nu-şi permită luxul de a fi agramaţi. Să dăm cîteva exemple: "Industria locală de branding şi consultanţă, aşa cum s-a dezvoltat în ultimii 5 ani, a încercat să crească, cu puţine excepţii notabile, în umbra proiectelor derivate sau cumulate modelului integrator al agenţiilor de publicitate. Acestea şi-au folosit resursele de talent şi knowledge livrînd servicii din sfera brandingului dar nu s-a implicat în impunerea unor standarde de calitate şi preţ, deoarece totul era Ťsponzorizatť de bugetul de media al clientului." (p. 15) Aţi înţeles totul, nu-i aşa? Dar să continuăm. "Propaganda a realizat rebrandingul Napolact. Compania, una din cele mai vechi şi consistente mărci de lactate româneşti, avea nevoie de împrospătare la nivelul identităţii vizuale. Pînă recent poziţionarea era construită în mintea tuturor consumatorilor strict prin experienţa produsului, fiind bazată în mare parte pe atribute precum gust, calitate şi consistenţă." (p. 5) Aşadar, poziţionarea se construieşte pe experienţa produsului şi are nevoie de o împrospătare la nivelul identităţii vizuale, cine Dumnezeu nu înţelege? Sau: "Comunicarea Business to Business este mereu în căutarea unor noi modalităţi de a targetare a publicului." (p. 46) Nu-i nici o greşeală, e vorba de modalităţi de "a targetare a publicului", şi chiar dacă îi concedem redactorului că vrînd să înlocuiască infinitivul scurt cu cel lung, le-a lăsat pînă la urmă pe amîndouă, ne e greu să înţelegem ce va să zică "modalităţi de targetare a publicului". Le tragi oamenilor în cap cu reclamele? Sau îi preschimbi în ţinte vii? Încă un exemplu: "Bergenbier şi Leo Burnett marşează pe neconvenţional. Cei care trec pe bulevardul Coposu sau pe Aurel Vlaicu e imposibil să nu observe nişte cearceafuri înnodate. (p. 16)" Corect ar fi fost "celor care trec... le e imposibil să..." Oare redactorilor care au primit sarcina de a corecta textele "le e imposibil" să observe cît de agramată le e revista? Nu au cumva nevoie de un pic de "împrospătare la nivelul identităţii" culturale ţinînd seama că "experienţa produsului" nu prea "marşează"? Şi oare ei înşişi au fost supuşi unor "modalităţi de targetare" culturală? Măcar un test elementar de limba românâ. Şi apoi, cine sînt nefericiţii care pot citi o asemenea fiţuică? Cum e să fii de stînga Un excelent articol polemic, dens şi problematizant la modul incitant, semnează Alex. Cistelecan în CULTURA, nr. 7. Tînărul eseist porneşte la bătălia argumentativă stîrnit fiind de recenta polemică Dragoş Bucurenci - Andrei Pleşu, la care s-a raliat, grabnic, şi specialistul în toate Cătălin Avramescu. Rezumativ, dacă junele trendy semnala inegalităţile sociale ale lumii de azi, militînd pentru o mai justă distribuire a resurselor, hîrşitul filozof îi recomanda un stagiu în bibliotecă, invocînd totodată experimentarea pe propria piele a eticii şi echităţii socialiste dinainte de '89. Întrucît Cătălin Avramescu nu poate fi rezumat, trecem direct la intervenţia lui Alex. Cistelecan, cu regretul de a nu putea cita mai mult: "a fi de stînga nu înseamnă, aşa cum cred atît Andrei Pleşu şi Cătălin Avramescu, cît şi Dragoş Bucurenci, a face o pledoarie în favoarea săracilor sau a simţi cum te ia valul de compasiune la gîndul facturilor lor de întreţinere. Dacă ar fi aşa, Gigi Becali ar fi cel mai mare marxist. Stînga nu este un astfel de populism ieftin, ea nu iubeşte săracii pentru că sunt săraci, după cum nu detestă bogaţii pentru că sunt bogaţi." Şi "mîna invizibilă" a lui Adam Smith îi prilejuieşte eseistului o şarjă savuroasă: "conform acestei teorii, dacă-l lăsăm pe fiecare să-şi urmărească neabătut interesele economice personale în cadrul Ťpieţei libereť, o mînă invizibilă va avea grijă ca din miliardele unora să ajungă în mod echitabil cîte un sfanţ şi pe la cei privaţi. Vă daţi seama că în faţa acestei teorii toate argumentele pălesc: nu mai e vorba de raţionament economic, e vorba de credinţă strămoşească". Articolul e de fapt un studiu în toată regula, întins pe două pagini de revistă: una de stînga, alta de dreapta. Succesorul lui Miron Cozma Liderul sindical al minerilor dintr-o parte a Văii Jiului este în momentul de faţă inginerul Adrian Jurca, un om devotat cauzei minerilor, care, împreună cu eminentul profesor de limba română Mihai Barbu şi cu talentatul poet Mihai Boboc, se străduieşte (printre altele) să înlăture imensul prejudiciu de imagine adus de mineriade lucrătorilor din industria cărbunelui. În ziua de 20 februarie 2007, din iniţiativa lui Mihai Barbu, şi cu sprijinul sindicatului minerilor, la Petroşani au avut loc întâlniri ale unor scriitori din Bucureşti - Gabriel Chifu, Alex. Ştefănescu, Varujan Vosganian (venit în zonă şi ca ministru al Economiei) - cu publicul. Întâlnirile s-au bucurat de o largă participare, constituind un eveniment cultural local. Spre deosebire de Miron Cozma, care a adus minerii la Bucureşti, Adrian Jurca a adus - se poate spune - scriitorii la Petroşani. Iar scriitorii au venit înarmaţi doar cu farmecul lor şi au fost, din toate punctele de vedere, o prezenţă benefică.
