A.P., ambasadorii şi mesele festive
A doua oară, într-un interval de timp relativ scurt, actualul senator şi fostul poet Adrian Păunescu se comportă, dacă e să credem informaţiilor din cotidiane, ca un mitocan. Iertat să fie Cronicarul pentru neacademica expresie, dar alta mai potrivită cu "ieşirile" lui A. P. nu a găsit. Cu ocazia unei vizite la Beijing, s-a supărat atît de tare pe ambasadorul României în capitala Chinei, încît a determinat, se pare, rechemarea lui de la post. Motivul? Aplicarea de către dl Donca a unui protocol în care familia poetului n-a avut locul cuvenit la întîlnirile cu oficialii chinezi. De curînd, A.P. a recidivat: a părăsit pur şi simplu masa oferită în cinstea lui de primăria localităţii Uzdin din Serbia, prilejuită de acordarea unui premiu pentru poet şi a cetăţeniei de onoare, fiindcă, vezi Doamne, gazdele n-ar fi fost prompte în servirea mîncării. Zadarnic l-a rugat ambasadorul nostru la Belgrad să rămînă. Cu un aer marţial, de pompier la pensie, senatorul s-a urcat în maşină şi dus a fost. Călătorie sprîncenată!
M.M. la Tilburg
În ORIZONTUL de pe iulie, dl Mircea Mihăieş relatează cu umor două călătorii în SUA în care a avut şansa de a întîlni o groază de personalităţi: pe Leon Wiseltier, pe Llosa, pe Joseph Frank, pe Michael Ignatieff (biografii lui Dostoievski şi respectiv Isaiah Berlin), pe James Wood (pe care Tismăneanu îl consideră cel mai mare critic literar din lume în acest moment), pe Rob Riemen, olandezul nezburător care organizează seminariile de la Tilburg, şi pe alţii. Nostimada prezentărilor îi pune de exemplu faţă în faţă pe Mihăieş şi pe Llosa. "Sînt Mircea Mihăieş", spune primul. Adăugînd repede, din modestie: "Din România". La care Llosa răspunde rîzînd: "Sînt Mario Vargas Llosa şi sînt din Peru". "Cu o voce care seamănă cu a lui Placido Domingo", observă M.M. * FLACĂRA din iulie a avut ideea de a porni pe urmele lui... Jules Verne. Un reportaj de Paul Agarici redescoperă (pentru mulţi, descoperă) prototipul real al Castelului din Carpaţi. E vorba de un castel, azi în ruine, din Ţara Haţegului, ridicat în secolele XII-XIII de familia Cândea (devenită în secolul XV Kendeffy). Romancierul francez a avut informaţii excepţionale de la una din ultimele proprietare ale castelului, care i-a fost prietenă şi care trăia la Paris. Reporterul nu găseşte nici o indicaţie, nici un panou rutier care să atragă turiştilor atenţia asupra castelului. Incultura şefilor turismului românesc, îndrăgostiţi de Drakula, este crasă. * "Trebuie să recunosc că, scriind acest lung articol, am început să mă satur, pe de o parte, mă enervează faptul că Al(exandra) L(aigniel) L(avastine) mă copiază fără jenă; pe de altă parte, mă enervează că mă copiază atît de prost", scrie d-na Marta Petreu în episodul al patrulea al serialului Laigniel-Lavastine: metoda "franceză" din revista 22 (nr. 29). Există într-adevăr un risc în lungul articol al d-nei Petreu: transformarea unei afaceri naţionale şi internaţionale într-una de familie. Marile vicii ale unei cărţi care ne înşeală de două ori (o dată, prefăcîndu-se că a mers la surse, cînd, în realitate, a preferat moda "second hand", şi a doua oară, interpretînd abuziv şi excesiv datele) tind să fie umbrite de fidelitatea suspectă cu care ea o copiază pe aceea a d-nei Petreu. Dar problema Uitării fascismului nu este că reprezintă o clonă nefericită a cărţii d-nei Petreu, ci că păcătuieşte grav împotriva adevărului istoric şi că are o metodă neştiinţifică.
O scrisoare de turnătorie amoroasă
O doamnă doctor, Daniela Roşca, a remis presei o scrisoare deschisă în care afirmă că a avut timp de trei ani o legătură amoroasă cu fostul preşedinte Constantinescu pe vremea cînd acesta se afla la Cotroceni. D-na Roşca a făcut parte din echipa care asigura asistenţă medicală preşedintelui Constantinescu. Cronicarul a citit de cîteva ori scrisoarea d-nei doctor - pare verosimilă în litera ei, dar mai aflînd unele amănunte din biografia publică a d-sale, scrisoarea pierde serios din credibilitate. După ce a făcut parte din echipa de la Cotroceni, d-na Roşca a fost repartizată la Guvern, pentru a asigura asistenţă medicală premierului Năstase. Pentru cineva care afirmă că l-a iubit pe fostul preşedinte pare destul de bizar că s-a lăsat repartizată pentru a acorda asistenţă medicală unuia dintre cei mai înverşunaţi adversari ai săi. Nu cred că d-na Roşca a fost obligată să devină medicul premierului. S-a dus d-na Roşca la Guvern ca să ispăşească greşeala unei legături adultere cu fostul preşedinte? Cam dubioasă formă de ispăşire, dar cine ştie. Sînt însă alte semne de întrebare, mai puţin metafizice decît acesta. E posibil ca în România, ţara unde se află şi ce n-ai făcut, să rămînă secretă relaţia preşedintelui ţării cu d-na Roşca, relaţie care a durat nu mai puţin de trei ani potrivit d-nei doctor? În aceşti trei ani au existat la Cotroceni iscoade care au informat opoziţia de fiecare mişcare a preşedintelui Constantinescu. În această perioadă au existat două acuzaţii de adulter împotriva sa - cea cu Rona Hartner şi cu Luminiţa cu cip-ul plantat în picior. Dacă preşedintele Constantinescu ar fi alergat după d-na Roşca, aşa cum ne dă de înţeles dumneaei, greu de crezut că acest lucru nu s-ar fi aflat. În afară de asta viaţa preşedintelui României are loc potrivit unui program strict în care acesta e în permanenţă însoţit de cel puţin o persoană. Indirect, acuzaţia d-nei Roşca aruncă o lumină urîtă asupra celor ce trebuia să se ocupe de programul, de consilierea şi nu în ultimul rînd de paza preşedintelui. Timp de trei ani această mică armată s-a lăsat păcălită de preşedintele Constantinescu sau, mai rău, i-a fost complice în aventura sa? Nu e cam mare piatra pe care o aruncă d-na Roşca? Şi apropo de temerile sale că serviciile secrete şi presa i-ar fi putut da de urmă, după declaraţiile premierului Năstase împotriva preşedintelui Constantinescu despre o anume doctoriţă, povestea d-nei Roşca începe să se prăbuşească. Dacă d-sa l-a întîlnit în secret, cum afirmă, pe fostul preşedinte Constantinescu, putea nega liniştită orice legătură cu acesta, fiindcă e greu de crezut că dl Constantinescu şi-ar fi povestit posibilele legături extraconjugale din timpul mandatului său. D-na doctor afirmă că e o femeie credincioasă. Şi că din acest motiv rupe tăcerea. Povestea cu credinţa sună bizar în acest context. O femeie credincioasă nu se spovedeşte ziariştilor, ci unui preot, fiindcă nu presa trebuie să o ierte de presupusul ei păcat, ci Bunul Dumnezeu, prin reprezentantul său pe pămînt. În sfîrşit, pentru o femeie necăsătorită, ideea că i-ar putea dezamăgi pe cei care o cunosc fiindcă a avut o aventură cu un bărbat însurat care a fost preşedintele României stîrneşte cel puţin zîmbetul Cronicarului. Mai degrabă cei care o cunosc de aproape pe d-na Roşca vor fi încântaţi de dezvăluirea ei şi îi vor cere detalii căzuţi pe spate de admiraţie. Poate că mai degrabă îi vor reproşa că n-a avut încredere în ei pentru a le dezvălui o asemenea aventură. Căci, după cum bine se ştie, la noi femeile nemăritate care au o aventură cu un bărbat căsătorit sînt condamnate de opinia publică, dacă sînt, numai dacă încearcă să strice căsnicia bărbatului în discuţie. Altfel ele sînt privite cu o bunăvoinţă direct proporţională cu discreţia lor. Or şi din acest punct de vedere, d-na doctor Roşca are un comportament bizar. Dezvăluie o relaţie care s-a încheiat cu doi ani în urmă - s-o credem, nu? - din cauza presiunii morale apărute cu cîteva zile în urmă. Adică pînă atunci presiunea morală, cu servicii secrete şi ziarişti de investigaţie n-a existat? Plus credinţa, regăsită în cîteva zile.
