Numărul curent: 52

O revistă făcută de elevi

ALECART este o revistă surprinzătoare, am descoperit-o acum câţiva ani şi am redescoperit-o recent la un simposion, după o metamorfoză uluitoare. Este o revistă realizată de elevii câtorva licee din Iaşi şi din Suceava, însă efortul lor şi al profesorilor care le stau alături fac aproape invizibilă diferenţa de vârstă dintre ei şi cronicarii consacraţi. În ea este publicat un interviu al lui Corneliu Porumboiu care acordă revistei demnitatea pe care o merită, şi poţi găsi foarte bune cronici de film, film de artă, în afară de cronicile de carte la care te aştepţi, dar şi cronicile altor evenimente artistice. În altă ordine de idei, prin toate aceste cronici revista te plasează într-o actualitate vivantă, surprinsă cu un nerv critic remarcabil. Proiectul acestei reviste este eclectic într-un mod armonios, însă de departe îţi sar în ochi ilustraţiile excelente, curajoase, câteva reamintindu-mi de biomecanoizii şi universul acrilicelor lui Hans Giger. De fapt, asta m-a atras în primul rând la revistă, o simbioză între text şi imagine, un raport fin orchestrat de câţiva tineri foarte talentaţi de la Liceul de artă. Emil Munteanu care este redactorul revistei îmi demonstrează încă o dată uriaşul rol pe care un profesor îl poate juca pe traseul destinal al unui adolescent. Discret există în biografia unui Eliade, Cioran, Ionescu un profesor Munteanu, revista poartă amprenta indelebilă şi dedicaţia lui. Alecart este o revistă culturală, nu doar literară, scrisă de către adolescenţi, dar adresată prin calităţile ei celui mai select public.


Kirigami şi origami

În revista de cultură CAIETE SIL VANE (aprilie 2010), editată de Consiliul judeţean Sălaj şi Primăria municipiului Zalău, Cronicarul a dat peste cîteva detalii mai puţin ştiute din biografia lui Hans Christian Andersen (1805-1875). Articolul se numeşte „Filigrane andersiene" şi este semnat Gyôrfi-Deâk Gyôrgy. Din el aflăm că celebrul autor de basme a fost nu numai un foarte talentat desenator, dar că o parte din desenele aflate azi în muzeul din Odense i-au fost inspirate de o călătorie în România: „O parte din desenele făcute în 1841 se referă la România. Venind din Grecia şi Turcia, Andersen a debarcat în Constanţa, a traversat Dobrogea, apoi s-a urcat în Cernavodă pe vaporul austriac «Argos» (o navă levantină: nume grecesc, echipaj italian, comandat de căpitanul dalmat Marco Dobroslavici) şi a urcat pe Dunăre. A petrecut mai multe zile în Orşova, la graniţa dintre imperii, staţie menită să prevină pericolul izbucnirii unor epidemii. Aici a desenat clădiri, peisaje, siluete de femei şi copii." O altă pasiune a lui Andersen a fost decupajele din hîrtie. Pe vremuri „scrierile cu foarfeca" se numeau dantelării, tăieturi sau filigrane din hîrtie. Astăzi li se spune „kirigami", termen oarecum pompos şi artificial, modelat după cuvîntul care desemnează împăturirile de hîrtie: origami. Andersen, cu o imaginaţie debordantă şi ludică, decupa cu foarfeca cele mai năstruşnice profiluri de personaje sau animale. Ce vremuri...


Memoria lui Cioran

Sibienii se arată din nou meticuloşi, tenace şi în stare a da viaţă unor proiecte durabile. Dovadă Colocviul Internaţional „Emil Cioran", găzduit de Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu şi avîndu-l drept animator principal pe profesorul Eugène Van Itterbeek, un belgian pe cît de inimos pe atît de înzestrat cu har organizatoric. Revista anuală „Cahiers Emil Cioran. Approches critiques" (director Eugène Van Itterbeek, secretar de redacţie Mihaela-Genţiana Stănişor), care conţine exegezele, eseurile şi prelegerile ţinute de participanţi în cadrul colocviului, a ajuns la numărul XI. Cronicarul a reţinut textul plin de vervă al lui Massimo Carloni (Universitatea din Urbino, Italia), intitulat Ni pour Dieu, ni contre Dieu: un mystique qui ne croit a rien (Nici pentru şi nici împotriva lui Dumnezeu: un mistic care nu crede în nimic), din care se desprinde portretul unui Cioran viu şi contradictcriu, fermecător şi în acelaşi timp vituperant. Revista redă în facsimil dedicaţia pe care eseistul i-a scris-o fratelui său, Relu Cioran, în 1986, pe ediţia franceză a cărţii Lacrimi şi sfinţi „Mon cher Relu, Ce petit livre a paru en France malgré moi. Je me rappelle qu 'en Roumanie, à sa sortie en 1937, à part de Jeni Acterian, tout le monde avait mal réagi. Cette indignation fut partagée, évidement, par nos parents. Tout cela me paraît maintenant aussi vain que le livre lui-même. Cu drag, Luţu, Paris 24 novembre, 1986." Convins că dedicaţia nu are nevoie de traducere, Cronicarul e doar uimit de cîtă memorie afectivă arată Cioran afirmînd că, dintre toţi, doar Jeni Acterian s-a arătat îngăduitoare faţă de tonul iconoclast al cărţii, cu atît mai mult cu cît istoria şi conţinutul volumului i se păreau atunci, în 1986, vane şi nesemnificative. Deviza carteziană Larvatus prodeo! (Să te arăţi cu mască) i se potrivea întocmai şi lui Cioran.