Corina Dragotescu şi cutremurul
Rămâne de neuitat reacţia Corinei Dragotescu la cutremurul care a surprins-o în timpul unei emisiuni la Realitatea TV. Corina Dragotescu este o ziaristă din presa scrisă care în ultimii ani a lăsat pe planul doi scrisul în favoarea vorbitului. Iar cutremurul este cutremurul fără semnificaţie de acum o săptămână din care mijloacele de comunicare în masă din România au făcut un eveniment.
Deşi avea invitaţi şi un subiect de discuţie clar stabilit, moderatoarea şi-a reorientat imediat emisiunea, mândră de mobilitatea ei profesională. Ea a subliniat în repetate rânduri ideea că a transmis un cutremur în direct, performanţă falsă, întrucât cutremurul, atât cât a fost, a zguduit toate televiziunile din România şi i-a zguduit şi pe telespectatori, care nu mai aveau nevoie să fie informaţi că au fost zguduiţi.
Ar mai fi rămas doar să fie consultaţi specialiştii, ceea ce Corina Dragotescu a încercat, dar fără succes. Într-o discuţie prin telefon cu eminentul seismolog Gheorghe Mărmureanu, s-a enervat pentru că acesta a minimalizat, pe bună dreptate, cutremurul. Apoi, când omul de ştiinţă a venit în studio, în loc să-l lase să explice mecanismele de producere a cutremurelor din Vrancea, l-a întrerupt în stilul fals-dinamic al realizatorilor TV, oferind în schimb telespectatorilor declaraţii puerile ale unor cetăţeni din Focşani:
- Aţi simţit cutremurul?
- Îhî.
- Cum a fost?
- M-am speriat.
- Unde eraţi?
- Ici-şa. Şî deodatî s-o pornit şi n-am ştiut şe se întâmplî.
Toată seara figura Corinei Dragotescu a radiat de fericire. Moderatoarea a repetat de nenumărate ori că a transmis un cutremur în direct. Judecând după modul cum jubila, îţi venea să crezi că l-a şi provocat.
Puicuţa cu cocoşel
Trec zilele, săptămânile, lunile şi la televiziunile noastre nu se difuzează şi un film bun. Sau, dacă totuşi se difuzează, este programat conspirativ, la ore târzii de noapte, ca o infracţiune.
Nu există nimic mai comic decât titlurile filmelor care ni se oferă în mod curent. Mai exact spus, ele ne fac să râdem în hohote dacă avem umor. Dacă nu avem, ne putem considera jigniţi, pentru că suntem trataţi asemenea unor troglodiţi. Dragostea, un teren înşelător, Vampiri, crime şi poveşti de dragoste, Tribul din fundul grădinii, Puicuţa cu cocoşel, A ta pentru totdeauna, În căutarea fericirii, Frumuseţe blestemată, Graba strică treaba, Răzbunare în pijamale, Nu numai sex, Piei, ispită!, Prietene, te-ai ars!, Focul iubirii, Dragostea învinge totul, Bestia umană, Răzbunarea dragonului, Mamă la 16 ani, Creaturi fioroase, Fata tăiată în două, Superrăi, Sex şi suferinţă la Los Angeles, Capcana minciunilor - iată numai câteva exemple, spicuite din programele TV de săptămâna trecută.
P.S. Aşa hilar-simpliste cum sunt, titlurile filmelor mai conţin şi câte un echivoc. Puicuţa cu cocoşel... Ce înseamnă asta? Că puicuţa este însoţită de un cocoşel? Sau că puicuţa are un cocoşel în loc de păsărică?
Apostrof după 20 de ani
Revista Apostrof se pregăteşte de aniversarea a 20 de ani de existenţă. Cronicarul le urează colegilor de la Cluj viaţă lungă şi elan cultural, în ciuda vremurilor nu tocmai faste prin care trec azi revistele literare. Marta Petreu, în editorialul numărului din aprilie, surprinde foarte bine starea lucrurilor: "În primăvarea anului 1990, Mircea Dinescu m-a numit redactor-şef la o revistă care nu avea nume, căci nu exista. După ce unul din primii ei redactori, Liviu Maliţa, i-a găsit numele - Apostrof -, revista a început să apară. Iar eu am avut grijă să apară mereu: a intrat în al douăzecilea an de existenţă şi-ajuns, iată, la numărul 227. Împrejurările în care a fost înfiinţată nu erau, poate, cu mult mai prielnice decît cele, neprielnice, de astăzi: Apostrof a avut mereu probleme, o gramadă de probleme, foarte grele fiind cele cu finanţarea. Are şi astăzi, cînd principalul nostru finanţator din ultimii ani, Consiliul Local şi Primăria municipală, ne-a alocat o sumă atît de mică, încît ne întrebăm dacă vom dispărea în chiar acest an aniversar. Nu ştim deci cîte din numerele aniversare proiectate - 12, după propunerea altuia dintre primii Ťapostrofiť, Ovidiu Pecican - vom reuşi să facem. Începem seria noastră aniversară repetîndu-ne că o instituţie este o realitate transcendentă insului, pe care noi suntem datori s-o ţinem în viaţă, spre a dezminţi, în folosul culturii române, năravul autohton de a începe şi de-a nu duce mai departe ceea ce-i deja început. Cine ştie: poate că vor veni şi pentru noi, cîndva, vremuri mai bune. Şi, ştiind, că ne-am creat locul nostru în cultura română, ne spunem noi înşine, ca-n fiecare an: La mulţi ani! Anul ce vine să ne găsească tot aici!" Cronicarul urează revistei Apostrof "La mulţi ani!", iar Martei Petreu îi aminteşte că nu trebuie să dispere: La anul ne vom citi în continuare, cu grijile financiare lăsate în urmă.
A.L.Ş.-isme
Un nou substantiv comun derivat, ca la orice personalitate, din numele ei propriu ne serveşte tânărul Mihai Fulger, în nr. 17 din CULTURA: A.L.Ş.-isme.
Semnând o recenzie despre volumul proaspăt apărut al cunoscutului critic de cinema, Mihai Fulger schiţează şi o paralelă între stilul lui Alex. Leo Şerban şi cel al lui Andrei Gorzo. Astfel, spre deosebire de "cronicile calofile" ale lui Andrei Gorzo, "textele lui A.L.Ş., chiar şi când nu sunt dialoguri sau pagini de Ťjurna.l.ş.ť, creează impresia de spontaneitate; contribuie la acest efect şi numeroasele paranteze, menite a reflecta fluxul gândirii. Alte atuuri ale textelor sunt stilul zglobiu (jocurile de cuvinte reprezintă o altă dominantă, încă din titluri) şi complicitatea cu cititorul, pe care A.L.Ş. îl măguleşte adresându-i-se ca de la cinefil la cinefil, ba chiar de la estet la estet".
Cu observaţia că textele lui Andrei Gorzo nu sunt câtuşi de puţin calofile, de observat că în jocurile de cuvinte se prinde, încet-încet, cam toată critica tânără de film...
