,,Flacăra" într-un format nou
Reapare suplimentul Litere, Arte Şi Idei (LAI) al ziarului Cotidianul. Redactor, acelaşi de la începutul anilor '90 cînd LAI era considerată cea mai bună publicaţie cu acest profil dintre cele tipărite pe lîngă marile cotidiene: Dan C. Mihăilescu. Numărul inaugural al LAI, ediţia a II a, a fost lansat la Lăptăria lui Enache luni 19 noiembrie. Reapariţia ne bucură şi dorim LAI-ului viaţă lungă. * Una caldă, alta rece: presa (nu doar cea culturală) ne aduce, o dată cu iarna, scandaluri literare cu duiumul. Recentul Consiliu al Uniunii Scriitorilor a hotărît cîteva excluderi. Două, pentru plagiat: Al. Florin Ţene de la Cluj şi Florin Bratu din Suceava. Nu cunoaştem motivul exact al primei excluderi. În ce-l priveşte pe Florin Bratu, în teza sa de doctorat, susţinută cu Al. Călinescu la Iaşi, el a plagiat o teză a unei profesoare din Franţa, de la o universitate unde Florin Bratu a fost la un lectorat. Teza, ştiută lui Fl. Bratu, deşi nepublicată, a fost reluată aproape pe de-a-ntregul după dactilograma din biblioteca universităţii. A mai fost exclus Viorel Mirea din Turnu Severin pentru ,,prejudicii morale şi materiale aduse USR". După excluderi şi plagiate, procese. Dacă Nichita Danilov a retras, public, acuzaţiile aduse lui Lucian Vasiliu, aşa încît procesul nu mai are obiect, Dan Giosu e chemat în justiţie de Pop S. Gheorghe (alias George Vulturescu). Toţi patru, poeţi. Ca să vezi! De la Iaşi, altă ştire rea: poetul (tot poet!) Daniel Corbu a fost agresat şi i s-a furat manuscrisul unui volum subvenţionat de Ministerul Culturii. Cum de n-avea poetul decît exemplarul cu pricina, în era computerelor şi a xeroxelor, asta nu mai ştim. * Printr-o pură întîmplare - dar care are meritul unei rememorări necesare - Observatorul cultural nr. 90 şi Ateneu/ nr. 10 aduc vorba, după ani buni de uitare, despre Alice Botez (1914-1985). Observatorul publică mai multe scrisori de la Jeni Acterian către autoarea romanului Iarna Fimbul Scrisorile datează de la sfîrşitul anilor '30 ai secolului 20. În Ateneu, Alina Niţu îi consacră scriitoarei o întreagă pagină de revistă, informată şi înţelegătoare. Alice Botez a fost o prozatoare şi o personalitate originală în lumea literară românească din deceniile 8 şi 9 ale secolului trecut. Ignorată aproape cu totul de la o vreme, beneficiază, iată, de o reparaţie care ne bucură. Cronicarul nu ştie cine este autoarea studiului din Ateneu şi de unde şi-a procurat ea atîtea informaţii - unele personale! - despre Alice Botez. N-a putut lăsa să treacă, fără un cuvînt de laudă, contribuţia Alinei Niţu. * Revista 22 (20-26 nov.) îşi consacră suplimentul lunar unei dezbateri pe tema Mass-media şi democraţia în ţările în tranziţie. Cel mai interesant lucru este, într-o dezbatere care adună numeroase contribuţii valoroase, ancheta făcută de Societatea Academică din România în colaborare cu Open Society Institute din Bucureşti. Pentru perioada ianuarie-iunie 2001, au fost monitorizate cîteva zeci de cotidiene din Estonia, Rusia, Ucraina, Lituania, Slovacia, Bulgaria, Polonia, Letonia, Cehia, Ungaria şi România. Din România, de exemplu, au format obiect de studiu Adevărul, Jurnalul naţional, România liberă şi Ziua. Criteriul a fost multiplu: tiraj, arie de difuzare şi tipul de proprietate. Din fiecare cotidian, au fost alese ca material aşa zicînd probator editorialele. Rezultatul e dat de multe note comune într-o diversitate de abordări ideologice. În fostele ţări comuniste, socialismul nu e aproape nicăieri pe de-a-ntregul devalorizat. Naţionalismul în schimb e, aproape peste tot, atractiv pentru jurnaliştii politici. Liberalismul şi democratismul, ca atitudini deplin consecvente, nu sînt nici pe departe atît de frecvente cum ne-am aştepta. Chiar dacă autoritarismul e privit negativ pînă şi în presa rusească. Un paradox general e coexistenţa naţionalismului cu cosmopolitismul, înclinaţia spre instituţiile europene fiind ,,contemporană" cu puseurile autohtoniste. * Cu numărul din noiembrie, FlacĂra apare într-un format nou, mai modern şi mai atrăgător. Lansarea a fost făcută joi, 22 noiembrie, în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul unui veritabil spectacol semnat de Doina Levintza. Flacăra împlineşte 90 de ani de cînd a fost fondată de Constantin Banu, în 1911, acela care scria (citat de G. Arion, actualul director al revistei): ,,Nu ştiu ce e mai de osîndit: îndrăzneala necinstiţilor sau pasivitatea celor cinstiţi" Adăugînd patetic: ,,Nu e formă de guvernămînt mai prielnică şarlatanilor şi escrocilor politici ca pseudo-democraţia".
Circumstanţa agravantă a talentului
Pagini emoţionante au scris în DILEMA, 22 şi ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC scriitori care l-au cunoscut sau i-au fost apropiaţi lui Z. Ornea. În DILEMA, Mircea Iorgulescu a notat că, luată cu alte preocupări, Academia Română a uitat sistemaic, dacă putem spune aşa, să-l primească pe Z. Ornea în rîndurile sale. Academia, e de părere Cronicarul, mirat şi el de această amnezie, l-ar fi făcut, poate, pe Zigu să se simtă onorat, dar cu siguranţă că s-ar fi onorat pe ea însăşi, dacă l-ar fi avut în rîndurile sale. Revenind la paginile scrise în memoria lui, să spunem că acest om minunat a lăsat în urmă o lumină caldă şi o seninătate care răzbate în scrisul celor care îl evocă, dincolo de respectul şi admiraţia lor faţă de acest mare cărturar. Cu un singur lucru nu putem fi de acord, deşi înţelegem ce va să zică. Zigu, care era un specialist în alcătuirea unei ediţii şi un neobosit scotocitor prin arcanele Bibliotecii, nu făcea parte dintr-o specie pe cale de dispariţie - a persoanelor avînd astfel de preocupări. Era singurul reprezentant dintr-o specie inventată de el şi care se cheamă Z. Ornea. * Dacă ne înşelăm, ne cerem scuze, dar singurul politician care s-a învrednicit să consacre un memento lui Z. Ornea a fost Petre Roman. Probabil că imensa majoritate a politicienilor români n-a auzit de Z. Ornea, deşi cărţile sale ar trebui să facă parte din bibliografia oricărui politician care se respectă, ca să afle de evoluţia ideilor politice în România şi ca să-şi facă o imagine clară despre ceea ce au însemnat stînga şi dreapta în politica autohtonă. O bună parte dintre discuţiile inepte care au loc periodic în Parlament nu s-ar mai fi produs, iar accentele şi accesele extremiste ale unora dintre aleşi, în afară de cei de la PRM, cu siguranţă că nu s-ar fi făcut auzite. * Cu o candoare de victimă, naistul Gheorghe Zamfir a povestit EVENIMENTULUI ZILEI de ce s-a despărţit de CV Tudor. Cel din urmă, om de cuvînt, cum îl ştim, i-a promis naistului un loc în Senat, dacă îl sprijină în campania electorală. Zamfir s-a dat în spectacol pentru succesul peremistului şef - acesta însă a uitat de promisiunea cu Senatul, mulţumindu-se cu cei doi ,,gurişti" pe care i-a băgat în Parlament, Irina Loghin şi Ion Dolănescu. Naistul s-a căinat că după ce s-a asociat cu CVTudor a fost ,,marginalizat şi tratat ca ultima otreapă". Gh. Zamfir care mărturiseşte că a ajuns susţinătorul peremeului deoarece preşedintele Constantinescu nu i-a dat casă şi a sperat că o va căpăta cu ajutorul lui CVT nu e chiar atît de inocent pe cît vrea să pară. Celebrul naist a dat la iveală, în ROMÂNIA MARE convingeri apropiate de cele ale lui CVTudor şi foarte apăsat formulate. E drept că într-un stil pe alocuri delirant, dar cu bătaie în aşa-numita şi de el ,,conspiraţie evreiască mondială", în masonerie. Convingeri formulate cu un ton incendiar, încît izolarea i s-a tras nu numai de la prieteşugul cu CVT, ci şi de la propriul său extremism. * Talentul, cu cît e mai mare, nu funcţionează ca o circumstanţă atenuantă. Marele naist care este Gh. Zamfir ar fi trebuit să ştie că nu poate adopta un limbaj de ciomăgaş politic, fără să aibă de suferit consecinţele de care se plînge. Şi chiar dacă se plînge că a fost înşelat de CVT şi se desparte de el, maestrul Zamfir nu e mai puţin vinovat şi după aceea pentru ceea ce a publicat în România Mare.
