Augustin Buzura, Teroarea iluziei, convorbiri cu Crisula Ştefănescu, cuvânt înainte de Crisula Ştefănescu, post-scriptum de Augustin Buzura, Iaşi, Ed. Polirom, col. "Ego-grafii", 2004. 208 pag.



Convorbiri realizate în decembrie 1989 (înainte de căderea comunismului) la München, din iniţiativa Crisulei Ştefănescu, publicistă şi poetă talentată (deşi puţin cunoscută în România), pe atunci cercetătoare-analistă la secţia de cercetare a postului de radio "Europa Liberă". Atitudinea lui Augustin Buzura este aceea a unui scriitor grav şi responsabil, care evaluează lucid situaţia din ţara sa, aşteptând cu ardoare schimbarea regimului politic (criticat de el însuşi anterior, cu un remarcabil curaj).

Pline de dramatism sunt paginile autobiografice:

"M-am angajat la Săsar, ca muncitor necalificat în mină. Lucram ca ajutor de artificier. Era o muncă abrutizantă. Nu mai ştiam nimic altceva decât mină, crâşmă, somn; crâşmă, somn, mină. Nu mai vedeam nici o posibilitate de a urma o facultate, obsesie veche şi permanentă a mamei şi... a mea. Între timp devenise şi a mea. Orice orizont se închisese. Nu-mi mai rămăsese nimic decât moartea. Atunci am văzut toate feţele morţii. M-am gândit: tot nu iese nimic din ceea ce mi-am propus, poate ar fi mai bine să-mi închei socotelile cu viaţa. Aşa că, într-o bună zi, am rămas mai mult lângă fitil. Era îngrozitor. Stăteam lângă dinamita care urma să explodeze. A fost o secundă lungă, lungă, în care mă vedeam şi revedeam cu imensă luciditate. Toate erau limpezi, extrem de clare. Şi atunci, brusc, mi-am mai dat o şansă. Am fugit. Nu ştiam însă dacă nu era prea târziu."



Lucian Raicu, Gogol sau fantasticul banalităţii, postfaţă de Livius Ciocârlie, Bucureşti, Ed. Institutului Cultural Român, 2004 (reeditare). 408 pag.



Capodoperă critică pe care nu ne vom sătura niciodată să o recitim. Lucian Raicu reconstituie aventura artistică în care s-a angajat Gogol scriind Revizorul, Suflete moarte, Nasul, Mantaua etc. El evocă spaima pe care a trăit-o marele scriitor rus din secolul nouăsprezece descoperind, după propria-i mărturisire, că râde nu numai de defectele oamenilor, ci de omul însuşi.

"Râsul lui Gogol - explică memorabil Lucian Raicu - începe prin a fi expresia unei strălucite aptitudini literare şi sfârşeşte prin a fi cu totul altceva: veritabila măsură a unei inconsistenţe funciare, a unui neastâmpăr vital în cadrele dinainte trasate ale banalităţii în care Gogol descoperă păcatul fundamental al vieţii omeneşti."

Din această perspectivă, nebunia însăşi a scriitorului este văzută ca o consecinţă a riscantei experienţe literare făcute de el: "Din momentul acestei revelaţii a sinistrei, a teribilei goliciuni întrezărite în natura umană, astfel cum se putea ea configura din contemplarea propriei sale opere, Gogol a simţit că este incapabil să mai continue. Incapacitatea luase forma unei boli de nevindecat a întregii sale fiinţe, se manifesta ca o stare de panică şi de Ťfrigť lăuntric şi fizic care se agrava de la o zi la alta."

Inteligenţa critică strălucită a lui Lucian Raicu se asociază cu o sensibilitate dureroasă. La treizeci de ani de la apariţia ediţiei princeps, Gogol sau fantasticul banalităţii continuă să rămână, cum remarcă Livius Ciocârlie în postfaţă, "cel mai bun eseu de critică românească de după război".



Nina Cassian, Memoria ca zestre, cartea a II-a (1954-1985, 2003-2004), Bucureşti, Ed. Institutului Cultural Român, 2004. 292 pag.



Nina Cassian face noi dezvăluiri despre viaţa ei intimă, folosindu-se de însemnări de jurnal din anii 1953-1985, însoţite de precizări şi comentarii de dată recentă. Foarte frecvente sunt referirile la relaţiile amoroase (din tinereţe, dar şi de mai târziu). Autoarea îi aduce în prim-plan pe numeroşii bărbaţi pe care i-a iubit - printre care scriitorii Al. I. Ştefănescu, Marin Preda, Ov. S. Crohmălniceanu. Un loc important ocupă, apoi, evocările legate de pasiunea ei pentru muzică. Activitatea literară este amintită fugitiv, ceea ce, într-o oarecare măsură, surprinde.

Opera Ninei Cassian (ca şi biografia ei) este o expresie a cochetăriei. Cu sincerităţi teatrale şi jocuri de idei, fermecătoare şi frivolă, scriitoarea încearcă mereu să-l seducă pe cititor. Ea reuşeşte, de fiecare dată, să-l atragă, dar nu şi să-i inspire o mare dragoste.



Anton Chevorchian, Întâlniri memorabile cu..., Bucureşti, Ed. Ararat, 2004. 204 pag.



În perioada 1976-1990, ca profesor de limba română la Liceul de Matematică-Fizică nr. 3 (azi "Alexandru Ioan Cuza") din Bucureşti, Anton Chevorchian a invitat, la întâlniri cu elevii, scriitori cunoscuţi: Şerban Cioculescu, D. I. Suchianu, Profira Sadoveanu, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Ştefan Aug. Doinaş, Petru Creţia, Sorin Titel, Florin Mugur, Cezar Baltag, Al. Piru, Al. Paleologu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Andrei Pleşu. El evocă acum aceste întâlniri, valorificându-şi însemnările pe care şi le-a făcut în timpul desfăşurării lor. Scrisă cu pietate, fără cruzimea pe care o presupune spiritul de observaţie, cartea are o valoare mai mult sentimentală.



Mihail Voicu, Armonii uitate, Călăraşi, Ed. Agora, 2004. 52 pag.



Versuri aparţinând unui imitator al lui Eminescu:

"Când un altul îşi apleacă/ Fruntea pe-al tău sân de nea,/

Ce-ţi mai pasă-atunci, iubito,/ De durerea mea?// Când cu braţele-amândouă/ El de mijloc te-a cuprins,/ Mai ştii tu că-n pieptu-mi arde/ Focul de nestins?" (Resemnare).

Se remarcă o strofă (involuntar) horror: "M-am gândit un dar să-ţi fac,/ Mândro, ca să-ţi fiu pe plac./ Dăruiescu-ţi ochii mei/ Ca să-ţi faci din ei cercei." (Vechituri).



Ion Simuţ, Reabilitarea ficţiunii, Bucureşti, Ed. Institutului Cultural Român, 2004. 464 pag.



Culegere de studii, eseuri, profiluri critice, cronici literare şi interviuri grupate în cinci compartimente: Perspective teoretice, Tentative de sinteză, Portrete din lumi diferite, Ficţiuni şi nonficţiuni recente, Dialoguri în pragul mileniului trei. Autorul este interesat aproape exclusiv de proza românească postbelică.

Deşi eterogenă, cartea are o unitate de stil care o face să pară compactă. Indiferent de subiect, Ion Simuţ înaintează de fiecare dată încet şi sigur cu demonstraţia sa, inspirând încredere. Până şi interviurile sunt mai curând consultări ale unor scriitori (G. Bălăiţă, D. }epeneag, Şt. Aug. Doinaş, M. H. Simionescu,

N. Manolescu, Norman Manea) în diverse probleme ale literaturii. Această seriozitate masivă, irevocabilă, de om cu mari răspunderi, ţine de o nouă vârstă a criticului şi poate fi considerată o dovadă de maturitate. Ne gândim totuşi cu nostalgie la vremea când se simţea în scrisul lui Ion Simuţ plăcerea de a citi şi a scrie.



Olimpiu Radu, Poante-afurisite, epigrame, prefaţă de George Corbu, Bucureşti, 2004. 112 pag.



Autorul acestor epigrame are şi (puţin) umor, spre deosebire de mulţi epigramişti de azi, cărora umorul le lipseşte cu desăvârşire. Iată o mostră:

"În creaţia divină/ A pătruns şi Necuratul;/ Dumnezeu făcu lumină,/ Iar Satana... kilowatul!" (La facerea lumii).



Lorin Cimponeriu, Pământul împăcării, Timişoara, Ed. Marineasa, 2004. 22 pag.



Influenţat de Mircea Dinescu (şi, uneori, de Adrian Păunescu), Lorin Cimponeriu nu are (deocamdată) o identitate literară:

"Nebănuind că treapta

ne-apleacă mai la vale/ Cum timpul trece anul prin secolul răbdării/ Azi Doamne cotitura de măşti şi curtezane/ Nimicul ne-nţeles rămâne-n urma mării// Moneda ca şi plata în mai puţin preschimbă./ De noapte e speranţa cu steaua ei cu tot/ Şi mai la vale malul tampon ca o banchiză/ Şi filosofii pică în erosul nerod" (Crezul).



Nicolae Rotaru, Cartuşiera bej, prefaţă de Fănuş Neagu, Bucureşti, Ed. Detectiv, 2004. 500 pag.



A 36-a carte a unui autor prolific, proteic şi superficial. Cuprinde tablete publicate anterior în săptămânalul buzoian Amprenta şi în alte periodice. Mereu voios şi atoateştiutor, Nicolae Rotaru se pronunţă cu dezinvoltură în cele mai complicate probleme (morale, politice, filosofice şi literare), povesteşte întâmplări vesele, din viaţa sa şi a altora, face glume (de obicei, ieftine).

El nu duce lipsă de inventivitate, de spirit ludic şi nici chiar de umor. Îi lipseşte doar bunul-gust.



Adrian Georgescu, Căpăţâna unei păsări de apă, roman, Bucureşti, Ed. Amurg sentimental, 2004. 228 pag.



Roman de dragoste. Protagoniştii sunt naratorul şi o bibliotecară de la Biblioteca Naţională. Din cauza stilului