Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
"A gugăli" de Rodica Zafiu


Verbul recent a gugăli, aparţinînd jargonului " tot mai răspîndit " al utilizatorilor computerului şi mai ales ai Internetului, nu e o invenţie românească. A fost de mai multă vreme înregistrat corespondentul său englezesc " to google ", ca şi o serie de adaptări în alte limbi, de pildă în cele romanice: în franceză (nu în cea purist-oficială, desigur) googler (Ť j"ai googlé tous les candidats ť), în italiană googlare, în portugheză googlar etc.

Numele sistemului (motorului) de căutare Google e construit, potrivit creatorilor săi, prin joc de cuvinte, de la cuvîntul googol, înregistrat în Oxford English Dictionary ca termen de jargon matematic, creaţie fantezistă, atestată în 1940, pentru a desemna un număr foarte mare: echivalentul lui 10 la puterea 100. Productivitatea lexicală internaţională a noului termen se explică prin succesul excepţional al invenţiei: un motor de căutare care în doar cîţiva ani le-a depăşit şi le-a înlocuit pe cele deja existente şi care e folosit curent de un număr enorm de persoane, pentru a obţine cele mai diverse informaţii: de la explicaţia sau ortografia unui cuvînt sau datele unui articol ştiinţific pînă la identitatea unui necunoscut, jocuri şi imagini. O enciclopedie cînd sobră, cînd carnavalescă, eficientă dar şi mîncătoare de timp, care oferă bune şi rele, dar care măcar în parte ierarhizează informaţiile provenind din cele mai diverse surse. Această rubrică e de cîţiva ani datoare Google-ului pentru multe atestări ale unor cuvinte şi forme româneşti, a căror circulaţie am verificat-o cu ajutorul său.

Avînd de la început o sonoritate voit comică, conţinînd o combinaţie fonică onomatopeică, expresivă, numele însuşi al motorului de căutare Google evocă limbajul copiilor. Termenul e supus în româna actuală juvenilă unor modificări prin joc de cuvinte: de la autohtonizarea Goguleee, dintr-o parodie recentă, pînă la transcrierea fonetică gugăl (aceasta apare de obicei ca gugal, din cauza absenţei semnelor diacritice, ca de obicei refăcute în citatele reproduse mai jos): "am căutat cu gugăl şi nu am găsit nimic relevant", "privirea mi-a fost atrasă de un grup de discuţii de pe gugăl"; cineva recurge chiar la o personificare: toaşu" gugăl. Citatele nu lasă loc de îndoială în ceea ce priveşte registrul: dominat de maxima libertate a oralităţii familiare, care îşi şarjează particularităţile "inculte": "bagă un ochi cu gugăl şi ai să vezi minunea"; "Situ' lu"'Insekta acum şi cu gugăl pă el". (Sursele citatelor româneşti, pe care nu le voi mai indica de fiecare dată, sînt mai ales forumurile de pe Internet: fanclub.ro, autoshow.ro, computergames.ro, price.ro, forum.acvariu.ro ş.a.; exemplele sînt culese, evident, cu Google!). Google e un spaţiu virtual, ca şi Internetul (mulţi preferînd deci să folosească termenul în construcţii precedate de prepoziţia pe: pe gugăl), dar şi un instrument (cu gugăl). Operaţia de căutare e desemnată prin perifraze a căuta pe (sau cu) google, dar şi " într-o mixtură româno-engleză - a da un search pe: construcţie care confirmă productivitatea frazeologică a verbului a da în româna vorbită. Şi în acest caz găsim teribile adaptări grafice totale: "habar n-au cum se dă un sărci pe gugăl"). Oricum, mai economic şi mai expresiv e noul verb, a gugăli, care apare folosit la toate modurile şi timpurile posibile: "nu prea mai ştiam cum se cheamă carul ăla blindat şi nici nu prea aveam un chef deosebit să-l gugălesc"; "dacă poţi, zi-mi şi mie linkul ăla, să nu gugălesc de-aiurea"; "na şi john saul că poate e greu de gugălit"; "am gugălit ce-am gugălit şi n-am găsit nimica" etc. După cum se poate observa, noua creaţie e încadrată în română în clasa verbelor în -i, cu sufixul 'esc: cea care caracterizează registrul familiar-argotic (la acceptarea formei a jucat poate un rol şi asemănarea fonetică cu verbe deja existente: a migăli, a piguli etc.). Din punct de vedere sintactic, verbul se foloseşte intranzitiv, desemnînd activitatea ("Am guglit vreo trei ceasuri, dar peste scandalul din Budapesta nu am mai dat !!"; forma guglit poate fi o variantă de adaptare sau o eroare "de tipar"), cît şi tranzitiv, avînd drept complement obiectul căutării ("n-avui timp la dispoziţie pentru gugălit bibliografie"). Cum se vede din exemple, e folosit frecvent supinul, aflat la limita substantivării ("Spor la gugălit"). E însă deja prezent şi un substantiv derivat, abstractul verbal, previzibil în registrul familiar-popular, format cu sufixul -eală: "Zic şi io una repede că nu am vreme de gugăleală"; "după o gugăleală sumară reiese că pesa e a lu' un nenea".

Probabil că verbul a gugăli nu e foarte important; aproape sigur e o creaţie de circulaţie restrînsă şi efemeră; productivitatea lexicală pe care o ilustrează mi se pare însă semnificativă, mai ales prin caracterul ei rapid şi internaţional.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara