Dacă nu spun/ scriu ce gîndesc şi ce simt, am trăit degeaba. Îmi asum răspicat acest lucru la cei şaizeci şi şase de ani (cifră de zaruri mari!) ai mei.

Am intrat în U. S. R., fiind şi singurul membru al ei trăitor la Reşiţa, în 1982, primul carnet de membru (cu numărul 1430) purtînd semnătura preşedintelui de atunci, Dumitru Radu Popescu (care merită, cum am spus-o de acum cîţiva ani, într-un răspuns al unei anchete a revistei „Orizont”, cu prisosinţă Premiul Nobel); un carnet pe care îl păstrez în arhiva mea sentimentală. Aşa cum le păstrez şi pe următoarele două, cel semnat de Eugen Uricaru (cu numărul 1060) şi cel semnat de actualul preşedinte, dl. Nicolae Manolescu (cu numărul 73). Scriu întîia oară acest lucru, şi anume: la Adunarea Generală de alegeri (Filiala Timişoara), l-am votat fără nici o ezitare pe Nicolae Manolescu, cum l-am votat şi la Bucureşti pentru primul mandat, de fiecare dată prin vot „secret”. Apropo, n-am înţeles şi nu voi înţelege nici cînd voi fi între subpă mînt şi Cer, ce înseamnă vot secret. Adică, să-mi fie frică, de cine oare, de propria-mi conştiinţă, să votez „la vedere”?

M-am mîndrit şi m-am simţit onorat să fiu scriitor român, membru în singura Uniune a breslei scriitorilor pe care o recunosc şi cu care mă mîndresc, de asemenea, pentru că ea „se vede”, prin toate activităţile ei din ultimii ani, la adevărata sa valoare şi anvergură. Şi, desigur, mă mîndresc şi sunt onorat să fiu coleg cu atîţia şi atîţia scriitori de indiscutabilă importanţă, care fac fala literaturii române de azi – şi fără de care nici nu se poate concepe aceasta. Dacă mîine ar trebui să-mi aleg preşedintele Uniunii mele, votul meu ar merge, din nou şi fără nici o ezitare, spre actualul preşedinte. Ca să nu fiu interpretat cum nu trebuie, mărturisesc apăsat un lucru: marele critic literar Nicolae Manolescu, de la debutul meu (1973) şi pînă azi (2016, timp în care am publicat peste 30 de volume de poezie, multe trimiţîndui- le, fireşte), n-a publicat nici măcar o singură propoziţie despre poezia mea, ca să nu mai spun că în monumentala sa Istorie a literaturii române…, numele meu nu este de găsit nici chiar la „şi alţii”. Şi nu am beneficiat decît strict de drepturile şi am răspuns strict obligaţiilor din Statutul U. S. R., pe care l-am votat! Pentru necunoscători, mai menţionez că în momentul de faţă nu deţin nici o funcţie în cadrul Filialei Timişoara a U. S. R. şi, fireşte, în cadrul Uniunii noastre.

Închei amintind o relatare biblică, numai şi numai pentru că suntem creştini şi ne aflăm într-o perioadă de prăznuire a unor mari sărbători: în Vechiul Testament, persoanele afectate de boala numită nebunie sunt asemuite cu un vas spart în care oricîtă apă ai turna, el nu se umple. Ioan Gură de Aur spune însă că Iisus a vindecat persoane lovite de toate bolile vremii sale (orbi, leproşi, ologi şi cîţi alţii). Şi chiar şi nebuni. Dar niciodată Mîntuitorul nu i-a îngăduit pe aceştia prin preajma-I şi nici nu le-a îngăduit vreodată să se ţină după El, să-L urmeze, adică!

Hristos a înviat!