Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Pesimistei:
A doua şansă de Ioana Pârvulescu


Ce aţi face dacă aţi putea să luaţi acum viaţa de la capăt ? a fost întrebată Marguerite Yourcenar într-unul dintre interviurile cu care a fost asaltată cînd a împlinit 80 de ani. Scriitoarea a evitat, dacă-mi amintesc bine, o replică spectaculoasă. N-a spus nici măcar ceva tranşant de tipul "aş face la fel" sau "aş lua-o pe drumul celălalt". Citindu-i răspunsul de eschivă, reprodus într-una din revistele franţuzeşti care ajungeau cu greu în România ceauşistă şi circulau apoi pe la lungi lanţuri de prieteni, am fost teribil de dezamăgită. Aveam vreo 20 de ani, cu aproape 60 mai puţin decît celebra prozatoare şi credeam cu tărie că viaţa ne pune în faţă două soluţii, una bună şi una rea. Dacă apuci 80 de ani, nu ai altceva de făcut decît să te uiţi în urmă şi să stabileşti cum ţi-ai făcut treburile în viaţă. Dacă ai învins, spui: "într-o nouă viaţă aş face la fel". Dacă ai fost învins spui: "aş face exact pe dos decît la prima încercare". Pe scurt, la 20 de ani aveam încredere în a doua şansă, eram convinsă că îţi poţi limpezi destinul din numai două încercări.

Mai mult decît răspunsul (pe care acum regret teribil că l-am uitat) mi-a fost însă de folos întrebarea reporterului anonim care luase interviul. Am devenit, de atunci, atentă la tema unei alte şanse, atît în cărţi sau filme cît şi, din păcate, în propria viaţă, unde orice a doua şansă marchează una anterioară, ratată, care lasă urme şi te costă. Am întîlnit "a doua şansă" pretutindeni în literatură, în încercările biblice sau ispitirile la care nu oricine ştie să spună de la început Vade retro Satana!, în basme unde întotdeauna primele două încercări sînt ratate, dar, cu necesitate a treia e reuşită, în motivul literar al "rătăcirilor" de tinereţe. În genere personajele biblice, eroii de basm şi personajele din cărţile cu "păcate ale tinereţilor" greşesc cu folos şi procedează, după ce au pierdut drumul şi şi-au pierdut capul, aşa cum o doreşte bunul cititor (orice cititor vrea numai binele!). Păcătoşii devin, la a doua şansă, aleşi. Există în acest tip de literatură un optimism sănătos, ca al lui Iacob Negruzzi - şi el a meditat la a doua şansă - cînd vorbeşte de revista pe care a condus-o: "Astăzi de m-ar întreba cineva de vreau să încep a trăi încă o dată sfertul de secol ce a trecut, poate multe din cele ce am făcut nu le-aş mai face a doua oară, dar fără nici un moment de stînjenire şi cu dragă inimă m-aş declara gata să reîncep a conduce Convorbirile literare."

Dar există şi cărţi în care lucrurile se petrec mult mai complicat, concluzia e mai puţin optimistă, iar a doua opţiune e la fel de departe de cea reuşită ca prima şi ca ultima. În Biografie indiană, una dintre poveştile lui Josef Knecht din Jocul cu mărgele de sticlă, un tînăr, Dasa, ajunge la un yoghin bătrîn şi înţelept. E într-un moment în care consideră că viaţa lui a luat-o pe calea greşită, că "cealaltă variantă" ar fi fost bună, ar fi fost viaţa în care şi-ar fi găsit fericirea. O viaţă de vis alături de femeia iubită, domnind cu blîndeţe şi înţelepciune asupra poporului său, şi nu, ca în clipa de faţă, una de coşmar: hăituit pentru că şi-a ucis duşmanul, un ticălos care-i furase totul. Bătrînul îl trimite după apă, la izvor, unde Dasa o întîlneşte, spre mirarea lui, pe frumoasa iubită şi constată că între timp toate s-au întors în favoarea lui, că viaţa visată a devenit realitate. Trec cîţiva ani de fericire deplină, apoi însă lucrurile iau o întorsătură într-atît de violentă şi de dureroasă încît varianta pe care o ura înainte părea infinit mai blîndă. Atunci se trezeşte şi constată că se află tot la izvor şi că nimic din fericirea şi nefericirea lui nu fusese real. Yoghinul explică viaţa printr-un singur cuvînt pe care-l rosteşte rîzînd ciudat: Maya, jocul iluziilor. La nivelul individului, aşadar, spune această mică mostră de filozofie indiană, orice "şansă" e egală în iluzoriu cu cele precedente.

Că opţiunile în faţa cărora te pune viaţa nu aduc automat şi soluţia salvatoare, că uneori una e mai rea ca alta este o temă de meditaţie ce apare într-una dintre puţinele proze pe care le-a scris criticul Nicolae Manolescu, Răscrucea. Cuvîntul răscruce este luat ad litteram şi nu metaforic, iar personajul, care alege între două alei mereu drumul rău se dovedeşte că nu avea, în fond, de ales, căci soluţia fericită nu există pentru el.

Răul se află în ideea însăşi a opţiunii, face parte din esenţa ei. Borges o aplică personajelor literare, în cea mai semnificativă ficţiune care s-a scris pe tema răscrucilor vieţii (reale sau fictive - nu are importanţă), Grădina potecilor care se bifurcă: "În toate ficţiunile, ori de cîte ori un om se întîlneşte cu diverse soluţii, alege una şi le elimină pe celelalte". Altfel spus, alegînd o soluţie ucizi toate universurile alternative în care ai putea trăi, toate vieţile posibile pe care le-ai putea avea, toate sosiile tale eventual mai norocoase. Oricît de fericită ar fi, opţiunea biografică te împuţinează.

În Insula fericiţilor de Strindberg a doua şansă se joacă la nivelul societăţii omeneşti şi e ratată exact ca prima.. Unul dintre motive este că omenirea de pe insulă mănîncă din fructele uitării şi, după ce paradisul ei se destramă, repetă întocmai greşelile celor care scriseseră istoria nefericită de mai înainte. Cînd am citit nuvela am reţinut că aici fusese de fapt acel amănunt care condusese istoria spre rău, că dacă fericiţii din insulă şi-ar fi păstrat amintirile rele, lucrurile, poate, ar fi putut să ia o întorsătură mai bună. Am reţinut, pentru eventualitatea că mă voi afla în paradis, că nu trebuie să mănînc din fructele uitării.

Am sperat, în 1990, că ne vom valorifica "a doua şansă" istorică pentru că eram prea aproape de trecut ca să-l uităm. În decembrie 1989 a fost un moment de graţie pentru că ştiam cu toţii ce e bine şi ce e rău, cine sînt bunii şi cine sînt răii. Fiecare a încercat, măcar pentru o clipă, să facă aşa cum era bine. Nu mi-aş fi închipuit că în numai 14 ani se poate uita aproape totul la fel de eficient ca atunci cînd mănînci poamele negre ale uitării, precum personajele din ficţiunea lui Strindberg. Cine ar fi crezut că înainte chiar de a trece o generaţie, fiecare al doilea om va spune că "era mai bine înainte", că securiştii care cîteva luni au mers cu capul în pămînt vor reveni în forţă, mai sfidători ca oricînd, mai bogaţi şi mai spălaţi pe creier decît pe vremea lui Ceauşescu. Cine şi-ar fi închipuit că se vor găsi naivi care să-i asculte, că turnătorii vor trezi în bloc nesfîrşite rezerve de înţelegere şi vor fi împinşi în faţă, în timp ce rezistenţii, conştiinţele cu continuitate, oamenii care n-au fost oportunişti vor fi cei cărora li se caută nod în papură şi sînt ţinta "vigilenţei" publice. Nu mi se părea logic să cred că generaţia nou-nouţă, pentru care, prima dată după o jumătate de secol, lumea se deschide liberă, se va simţi una de sacrificiu, se va încrunta, se va încrîncena şi nu va mai dori altceva decît să mănînce din fructele uitării. Nu aş fi crezut pentru nimic în lume că generaţia de mijloc, congenerii mei, atît de solidari pe vremuri, se vor pierde şi se vor risipi şi, la fel ca cei de dinainte şi ca mulţi dintre cei de după, se vor repezi să apuce cît mai repede, cu ambele mîini, tot ce se poate apuca. Credeam că la a doua şansă istorică lumea se aşază automat pe drumul bun, că bunii rămîn buni şi răii devin buni.

Într-un film fără pretenţii, Ziua cîrtiţei, un reporter, intrat nu se ştie cum într-o "buclă temporală", îşi retrăieşte la nesfîrşit o zi oarecare. Are libertate absolută, dar într-un timp limitat la aceleaşi 24 de ore. E ca şi cum ar avea infinite vieţi de o zi, cu privilegiul că şi le aminteşte pe toate. În ziua cu pricina reporterul călcase într-o baltă adîncă. I-au trebuit vreo 4-5 zile (adică 4-5 vieţi) doar ca să evite acest neînsemnat accident de parcurs şi i-au trebuit sute de zile-vieţi ca să-şi transforme ziua urîtă într-una frumoasă. Dar dacă nu ai sute de vieţi, sute de şanse de a îndrepta lucrurile, ci numai una ?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara