Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
A declarat că ea este iubita lui Eminescu de Emil Brumaru


In scrisoarea trecută v-am vorbit, puţin, despre ură. Sentiment încercat deseori, în felurite chipuri, căptuşindu-mi aproape întotdeauna viaţa. Cel mai mult am urît tristeţea, durerea, boala. Iată de ce, paradoxal, de cîte ori aveam un pacient a cărui boală se agrava, ura mea împotriva lui creştea! Asta nu înseamnă că nu-l tratam, nu, Doamne fereşte, ba chiar mă ocupam intens de el. Dar îl uram, nu-l iubeam! Nu puteam urî microbii sau viruşii, uram efectul lor şi nu pe cel abstract, din cărţi, ci efectul întruchipat într-un biet om. Cînd m-am îmbolnăvit de tbc, am primit totul ca pe o insultă personală adusă mie de Dumnezeu. Nu exagerez. Şi l-am urît. Acum n-aş mai fi în stare de aşa ceva. Nu mă rugam lui, ci mie, mi-am impus acel tratament foarte dur, "cura cadaverică", ce consta într-o nemişcare totală, permanentă. A durat trei luni. Apoi încă un an de stat în pat, lejer, cu mişcări, puţin citit. Dar ce este "cura cadaverică"? Stai întins pe spate, perfect relaxat, cu ochii închişi, nu faci absolut nici o mişcare, oricît de mică, punînd astfel plămînul la efort minim, la o respiraţie abia perceptibilă. Nu vorbeşti, nu rîzi. Un fel de fachirism, numai că nu pe cuie. Ce gîndeam? Făceam lungi întîmplări, mai ales sexuale, în care totul se sfîrşea cu bine. Şi un distih pe zi. Unele din distihurile acelea au intrat în poeziile "Idilă", împrăştiate prin volum. Uram cumplit pe medicul curant! Şi merita! El, la rîndul său, ne ura cumplit pe noi!

V-am spus sau nu că Dinescu, în ultima lui apariţie prin Iaşi, mi-a învăţat fetiţa, la întrebarea, "Care-s cei mai mari poeţi", să răspundă: "Eminescu şi Dinescu"? Oricum, tot aşa o ţine. Ieri mi-a cerut să-i arăt poza lui Eminescu, i-a plăcut foarte mult, m-a întrebat unde-i. A declarat că ea este iubita lui Eminescu! Aşa că a cam feştelit-o Dinescu!

Ciudate cele 5(cinci) pagini de literatură din ultimul "C"! Nu-mi dau seama ce se întîmplă, dar dacă se măreşte spaţiul pentru literatură e bine. Din 16 pag., 5 de beletristică, iată o enigmă autumnală! Numai de-ar ţine!

Zi veştedă în care zac, literalmente zac, după o premieră teatrală urmată de o masă a actorilor ce s-a prelungit pînă-n zori. îmi simt sufletul murdar, mi l-aş spăla cu detergenţi, l-aş freca bine, dar nu am putere. O amărăciune imensă că mi-am rupt din trup încă o bucată vie de carne.

Şi de mîine trebuie să încep iar să bat la uşi, să vorbesc, să mă rog, să mă rog, să fiu aparent vesel, vioi, dispus, uşor, fluture.

Nimic frumos în mine după ce, ca acum, am băut. înainte mi-era atît de ruşine, încît scriam o poezie! Acum, cu aparatul de făcut poezii defect, simt o greaţă enormă şi-atît. Bine c-am mai scăpat o dată, îmi zic. Şi mă uit pe geam cum bate soarele, atoateneştiutor, pe ziduri.


Cu stimă şi afecţiune,

Emil Brumaru
21-IX-1980


P.S.: Vă voi povesti, odată, singura mea întîlnire cu G. Mărgărit, întîlnire ce m-a marcat. Ştiţi ce mi-a zis? "Dumenata ai un facies liric. Semeni cu Labiş". Nu-i citisem un rînd. Nici nu-i spusesem că scriu! Mi-am păstrat, pentru zile amare, necitită cartea despre Labiş. Am început-o ieri c-o bucurie acută, de la prima frază. Am, deci, 218 pagini în care-mi pot face sufletul fericit, ocrotit, surd la tot ce mi se întîmplă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara